Concursul a fost organizat în colaborare cu Centrul Media BucPress – asociaţia jurnaliştilor români din Ucraina, care face parte din Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina şi Centrul de Informare al României din Ismail.
Competiţia de eseuri a avut ca obiectiv principal promovarea şi consolidarea importanţei limbii române ca fundament al identităţii culturale româneşti în context european.
Elevii participanţi din Ucraina au descris România aşa cum o cunosc din cărţile în limba română aflate în biblioteca lor. 24 dintre cele 30 de eseuri înscrise au fost declarate eligibile şi au intrat în finala concursului.
Organizatorii şi partenerii concursului au acordat două categorii de premii:
Premiul „Cel mai bun eseu” – acordat pentru cele mai bune cinci eseuri, stabilite în baza evaluării unei comisii mixte formate din profesori şi membri ai Asociaţiei Identitate Culturală Contemporană şi ai platformei haisalut.ro, pentru elevii:
1. Bulgaru Alina – „Ţara mamă: nostalgie, dor, speranţă”
2. Costaş Maria – „Cărţile care ne definesc”
3. Rojintovschi Uliana – „Cărţile au suflet, iar sufletul e o carte”
4. Burlac Arina – „România din Biblioteca mea”
5. Ivanov Aliona – „Cartea - paradisul meu!”
Premiul „Cel mai popular eseu” – acordat pentru cele mai populare cinci eseuri, care au strâns cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook haisalut.ro, pentru elevii:
1. Culcia Daria – „Continentul nostru spiritual”
2. Zubak Sofia – „Borisăuca – o făclie a viitorului neamului românesc”
3. Popescu Simona-Maria – „Magia cărţii”
4. Zâgrea Daniela - „România – Ţară de dor, amintiri şi aşteptări”
5. Merlici Ludmila – „Dor de România”
Cei zece câştigători au fost premiaţi cu câte o tabletă, iar toţi ceilalţi participanţi au primit câte un premiu de participare, constând într-o carte despre „Identitatea Românească” (autor - Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române - Ioan Aurel Pop), în urma efortului depus în cadrul concursului.
Asociaţiile partenere din România şi Ucraina îşi doresc să dezvolte în continuare proiecte culturale menite să păstreze identitatea românească în comunităţile istorice.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Felicitări tuturor!