Cât de triumfător mai poate fi un arc în faţa explozivului jihadist…
0
Statul Islamic a mai amputat un monument important din trupul inestimabil de preţios al cetăţii Palmira, pulverizând zilele trecute celebrul Arc de Triumf clasat în patrimoniul mondial UNESCO. Ceea ce a rezistat timp de peste două mii de ani a devenit praf şi pulbere în câteva clipe, arătându-ne cât de dezastruoasă poate fi combinaţia „ură, arme şi prostie" instrumentalizată de fanatismul aşa-zis religios.
Anunţul privind distrugerea acestei icoane arheologice a fost făcut cu mare tristeţe de Mamoum Abdelkarim, preşedintele Departamentului de Antichităţi din Siria şi, cu siguranţă, ştirea nu a făcut înconjurul lumii fiind însoţită doar de imagini cu nori de praf şi moloz. "O crimă intolerabilă împotriva umanităţii", a spus şi Irina Bokova, directoarea generală a UNESCO, care se indignează (şi cam atât) după fiecare pierdere irecuperabilă a monumentelor înscrise în patrimoniul cultural mondial. Nu voi intra în detalii politice (nici nu am competenţa) despre cine cu cine ar trebui să se alieze şi să desfiinţeze din rădăcini gruparea teroristă (cam adânci rădăcinile, unii zic că s-ar întinde dincolo de ocean…), pentru că răul este deja făcut şi nimeni şi nimic nu va mai putea realiza sau readuce la viaţă ceea ce a fost omorât sau distrus prin bombardare. Dar, cred că este de datoria noastră să semnalăm şi mai ales să dezbatem asupra motivelor care au condus la comiterea unor dezastre de asemenea proporţii, pentru că autorii acestor acte criminale sunt de fapt monştri, nu oameni care, în numele unei ideologii totalitariste, duc un război pe toate fronturile: de la cel de epurare pe motive religioase până la propaganda criminală de a şterge sau mai bine zis de a rade de pe faţa pământului orice urmă de civilizaţie anterioară celei islamice.
Ca şi cum lumea ar trebui să înceapă de fapt cu vidul propus de fanatismul lor nemărginit. Iar absurditatea unor astfel de crime este direct proporţională cu justificarea acestor indivizi lipsiţi de cele mai elementare noţiuni de educaţie, deşi mulţi dintre ei, ţinând cont de teroriştii originari din Europa, au trecut totuşi prin nişte instituţii (libere) de învăţâmânt. Nici nu se pune problema de vreo cultură (pentru ei orice manifestare artistică fie că e muzică, dans sau pictură vine de la diavol), în afara de cea a urii şi a intoleranţei totale. Jihadişii consideră că statuile şi frescele reprezentând oameni sau animale şi chiar simplele ornamente de pe coloanele antice sunt dovezi de idolatrie şi, în consecinţă, trebuie distruse. De altfel Statul Islamic are această obsesie de a lupta împotriva idolatriei, nevăzând însă bârna sau kalaşnikovul din propriul ochi. Căci o armă care îţi ghidează întreaga viaţă, înlocuindu-ţi practic propriile mâini, nu este tot o formă de idolatrie?! Evident că da, dar în lumea de azi parcă eşti încurajat şi chiar admirat, să te afirmi distructiv şi, în definitiv, auto-distructiv, decât să participi la bunăstarea mediului sau a societăţii în care trăieşti.
Teroriştii ISIS nu sunt la prima crimă de acest gen, ci după capturarea pe 21 mai acestui an a celebrei cetăţi antice înscrise în patrimoniul cultural UNESCO (mă întreb dacă această onoare mai are vreo valoare sau vreo garanţie), au recidivat cu şi mai multă dezinvoltură explozivă provocând pagube arheologice iremediabile. Aflat în pragul disperării, istoricul Mamoum Abdelkarim mărturiseşte că "trăieşte o adevărată catastrofă", ultimul şoc fiind cel provocat în luna august de distrugerea templelor Bel (Baal), Baal Shamin şi a statuii Leului din Atena (o piesă unică de peste trei metri înălţime). Totul a culminat însă cu decapitarea fostului preşedinte al Departamentului de Antichităţi, Khaled al-Assad, în vârstă de 82 de ani, considerat unul dintre cei mai mari experţi mondiali în domeniu. Pentru a prelungi masacrul, în septembrie, jihadiştii au explodat şi mai multe turnuri funerare, planul lor malefic de distrugere a acestei perle a deşertului sirian continuând cu dinamitarea Arcului de Triumf, situat chiar în centrul istoric al cetăţii. Mamoum Abdelkarim spune că, în acest moment, teroriştii ISIS distrug doar din răzbunare şi nu din motive ideologice, deoarece arcul nu era un monument religios, ci unul civil. De asemenea, acesta adaugă că de la începutul războiului, numai în Siria, au fost degradate sau distruse peste 900 de monumente şi situri arheologice. Să mai adăugăm şi bilanţul victimelor umane?! Sau pe refugiaţii sirieni? Nu cred că această ţară va mai reuşi vreodată să se reconstruiască. Prea multă durere, prea multe ruine, prea multe catastrofe…
Distrugerea culturală e parte integrantă din jihad
Urmărind desfăşurarea recentelor evenimente, se poate afirma că demersul diabolic al teroriştilor ISIS se bazează de fapt pe o distrugere metodică. Aceasta face parte dintr-o strategie complexă de luptă împotriva oricărei forme de civilizaţie, jihadiştii ISIS exersând o violenţă insuportabilă împotriva întregului patrimoniu al umanităţii. Şi totuşi, nu sunt atât de coerenţi pe cât vor să pară, uitând adesea aspectul ideologic al crezului lor, în favoarea traficului cu relicve şi obiecte antice care, nu-i aşa?!, aduce mulţi arginţi în visteria teroristă. Cu alte cuvinte, nu este doar o lupta împotriva idolatriei, aşa cum se justifică ei distrugând statuile antice pe motiv că acestea erau venerate de necredincioşi, ci este o adevărată obsesie de distrugere a oricăror mărturii ce datează din perioada pre-islamică.
În prima fază, după capturarea cetăţii antice, purtătorii de cuvânt ai Statului Islamic spuneau că vor dărâma numai statuile ca mărturii ale idolatriei. Dar violenţa lor s-a extins şi asupra altor monumente precum muzeul din Mossul sau al edificiilor cu caracter civil care au fost de fapt complet distruse. Dincolo de intenţia de a şoca şi de a intimida populaţiile locale, dar şi lumea occidentală, motivaţiile teroriştilor sunt mult mai ample: Statul Islamic distruge tot ceea ce reprezintă sacrul şi istoria în ochii duşmanilor lor. Iar duşmanii sunt numeroşi: creştinii din Orient pe care îi consideră descendenţi ai asirienilor din Antichitate, evreii, occidentalii, chiar şi musulmanii şiiţi. De aceea, jihadiştii atacă palatele asirienilor, distrug crucile şi bisericile, vechile sanctuare, fac scrum cărţile, arhivele şi manuscrisele antice.
Făcând un scurt bilanţ al catastrofelor provocate de Statul Islamic în doar câtea luni, să nu fim naivi şi să privim realitatea crudă în faţă: aşa-zisa distrugere iconoclastă a culturii antice (implicit pre-islamice) este un mesaj de intimidare adresat creştinilor şi celorlalte comunităţi non-musulmane, îndreptat direct spre Occident. Iar evenimentele sângeroase petrecute în redacţia ziarului Charlie Hebdo ne-au demonstrat că infidelii sunt pedepsiţi chiar la ei acasă, iar profetul poate fi răzbunat în orice colţ al lumii, pentru că nu mai există bariere: nici fizice, nici morale. De asemenea, ar fi o eroare să atribuim toate aceste distrugeri culturale doar pe seama ignoranţei sau a lipsei de educaţie. Teroriştii ştiu foarte bine ce pun pe foc sau ce explodează, inspirându-se din cartea fundamentală a jihadului - "Managementul barbariei". Pentru a înţelege sursa lor de inspiraţie vă recomand amplul articol semnat de ziaristul Cristian Unteanu pe blogu-ul domniei sale de pe adevărul.ro.
Scriitorul Fernando Baez, autorul cărţii "A Universal History of the Destruction of Books: From Ancient Sumer to Modern-day Iraq" declara într-un interviu că războiul cultural e parte integrantă a jihadului, atunci când distrug bunuri culturale jihadiştii punând în practică o anumită interpretare a unor versete din Coran, mai precis din capitolul 21 numit cel al Profeţilor, în care se fac referiri la imaginile cărora se închină cei infideli. Istoria ne-a demonstrat de fiecare dată, atunci când un grup sau o naţiune vrea să supună un alt grup sau o altă naţiune, începe prin ştergerea memoriei trecutului pentru a-şi reconfigura propria identitate. Scriitorul adaugă faptul că nu există hegemonie religioasă, politică sau militară fără dominaţie culturală, iar combatanţii ISIS ştiu foarte bine acest lucru. Ei vor să intimideze, să demotiveze, să demoralizeze, să slăbească spiritul de rezistenţă şi, mai ales, să propage frica. Crimele comise de aceşti terorişti, fie ele umane sau culturale, sunt expresia unei tentative de anihilare a memoriei percepute ca fiind o ameninţare directă sau indirectă asupra unei alte memorii considerate superioare. În spatele fiecărei distrugeri de acest gen se ascunde de fapt intenţia deliberată de a impune amnezia care pe termen lung va permite controlul unui individ sau chiar al unei societăţi. De aceea cred că este foarte important să vorbim, să scriem şi să dezbatem cu multă luciditate în jurul acestor atrocităţi care ne traumatizează nu numai prezentul, ci şi viitorul. Iar cum Europa şi-a deschis larg porţile către lumea musulmană, a venit momentul să îi cunoaştem mai bine şi pe cei paşnici, dar mai ales pe cei care fac eforturi intense să ne distrugă încercând să ne "purifice" trecutul…
Cetatea Palmira, perla antică a deşertului sirian…
Mărturisesc că am fost cuprinsă de tristeţe căutând câteva fotografii cu cetatea Palmira şi m-am mâhnit şi mai mult scriind acest text. Din prea multă nefericire, aceste imagini impresionante au devenit sau vor deveni în câteva clipe doar tristele mărturii ale splendorii unui sit arheologic pierdut pentru totdeauna… Privind incoerenţa aşa-zisei coaliţii militare internaţionale împotriva teroriştilor ISIS, tind să cred că nimeni nu va sta în calea lor, aşa că vor continua să explodeze coloanele, apoi amfiteatrul iar restul de ruine vor fi aruncate în pubela unei istorii fără sens. Nu vă grăbiţi să cumpăraţi bilete, show-ul e gratuit şi nu presupune implicaţii intelectuale! Doar ură, fanatism şi prostie alimentate cu dolari din Arabia Saudită şi cu armament performant din Occident. Azi Arcul de Triumf din Palmira, mâine cel din Paris... Cine ştie, în situaţia de faţă orice este EXPLOZIV de posibil.
Se încarcă comentariile...
