Cazul Khashoggi. Rolul unui apropiat al prinţului moştenitor saudit, considerat şeful „echipei de execuţie“: a părăsit consulatul cu o valiză mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa turcă a publicat joi imagini care refac traseul parcurs la Istanbul de un ofiţer al serviciilor de securitate apropiat al prinţului moştenitor al Arabiei Saudite şi prezentat drept şeful „echipei de execuţie“ care l-ar fi asasinat pe jurnalistul saudit disident Jamal Khashoggi, relevă France-Presse.

Publicarea acestor noi imagini extrase de pe camerele de supraveghere video survine în contextul în care creşte presiunea asupra Riadului pentru a dezvălui soarta jurnalistului critic la adresa regimului saudit, dispărut fără urmă după ce a intrat pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru a obţine documente necesare căsătoriei sale cu logodnica sa, care are cetăţenia turcă.

Cotidianul american „New York Times“ scrisese marţi că bărbatul în cauză, pe nume Maher Abdulaziz Mutreb, care a fost identificat de autorităţile turce drept unul dintre membrii echipei de 15 agenţi trimise de Riad pentru a-l „asasina“ pe jurnalist ar face parte din anturajul prinţului moştenitor Mohammed bin Salman.

Potrivit publicaţiei anterior citate, Maher Abdulaziz Mutreb l-a însoţit pe prinţ în deplasările sale în SUA (în martie 2018) şi la Madrid şi Paris (în aprilie 2018).

În imaginile publicate joi de cotidianul proguvernamental turc „Sabah“ sub titlul „Iată-l pe şeful echipei de execuţie“ se poate vedea un bărbat prezentat ca fiind Mutreb care a ajuns la ora 06:55 GMT (9:55, ora locală) la consulatul saudit, iar la 13:53 GMT (16:53, ora locală) în faţa reşedinţei consulului, adaugă AFP, preluată de dhnet.be. 

Khashoggi a intrat în consulat în jurul orei 10:15 GMT (13:15, ora locală) şi nu a mai fost văzut ieşind, adaugă agenţia citată.

Ulterior, Mutreb poate fi văzut în imagini părăsind la ora 14:15 GMT(17:15, ora locală) un hotel din Istanbul cu o „valiză mare“, acompaniat de un grup de bărbaţi. Peste circa 45 de minute ajunge la aeroport şi decolează. 

Imagine indisponibilă

Prezenţa lui Mutreb şi a altor membri ai serviciilor de securitate saudite la Istanbul, pe data de 2 octombrie, nu ajută deloc versiunea Riadului, care neagă acuzaţiile în cazul lui Jamal Khashoggi, colaborator al  „Washington Post“.

Presa turcă a publicat miercuri informaţii şocante, care s-ar baza pe înregistrări audio, potrivit cărora Khashoggi ar fi fost torturat şi asasinat în consulatul saudit.

În ciuda indiciilor care implică Riadul în acest caz, Statele Unite au părut să caute să-şi menajeze aliatul saudit, şeful diplomaţiei americane efectuând marţi şi miercuri vizite în Arabia Saudită şi Turcia.

Miercuri însă, preşedintele SUA, Donald Trump, a negat că ar încerca să „acopere“ Ridaul, afirmând că vrea să ştie doar ce se întâmplă şi că adevărul ar trebui să apară „până la sfârşitul săptămânii“.

În acest timp, autorităţile turce continuă investigaţiile. Miercuri a fost percheziţionată reşedinţa consulului saudit la Istanbul, care, între timp, s-a întors în Arabia Saudită, iar o altă echipă de specialişti a efectuat în timpul serii noi percheziţii la consulat, adunând probe. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite