Ce are de căștigat gruparea Hamas din Fâșia Gaza în lupta contra Israelului prin victoria lui Morsi în Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Independent | Alegerea lui Mohamed Morsi la şefia Egiptului, motiv de sărbătoare în Fâşia Gaza
The Independent | Alegerea lui Mohamed Morsi la şefia Egiptului, motiv de sărbătoare în Fâşia Gaza

Alegerea noului președinte în Egipt, Mohamed Morsi, este motiv de sărbătoare în Fâșia Gaza, datorită orientării sale islamiste, cultivată în cadrul grupării Frăția Musulmană care l-a propulsat, de altfel, la șefia statului.

Ghazi Hamad, ministrul adjunct de Externe al organizației Hamas din orașul Gaza, a făcut referire la noile alegeri prezidențiale care au avut loc în Egipt, subliniind impactul acestora asupra regiunii: ”Noul regim din Egipt va sprijini mai mult pe palestinieni. Nu e vorba doar de membri organizației Hamas, ci de toți palestinienii”. 

„Israelul este mult mai izolat acum. A pierdut partenerul cel mai important din Orientul Mijlociu. Lucrurile nu vor mai fi ca în perioada lui Hosni Mubarak”, a mai adăugat Hamad, citat de BBC

Liderii Hamas îl văd pe Mohamed Morsi propriul reprezentant. În această privință și, mai ales, amintind relația conflictuală a Fâșiei Gaza cu Israelul, liderul politic atrage atenția că ceea ce este prielnic pentru Hamas va fi nefavorabil pentru statul israelian.

Declarațiile oficialului grupării paramilitare care controlează Fâșia Gaza sunt fondate pe natura islamistă fundamentală a organizației Frăției Musulmane, care l-a adus la putere în Egipt pe noul președinte Mohamed Morsi. Palestinienii consideră că și-au găsit un aliat puternic în lumea arabă din Orientul Mijlociu, din prisma faptului că esența ideologiei Frăției constă în sloganul „Islamul e soluția”.

Totdată, oficialii Hamas speră ca influența Israelului în Fâșia Gaza să se diminueze tocmai datorită susținerii primite din partea Egiptului. 

Principii comune

Organizația Hamas, la putere în Fâșia Gaza din 2007, a fost fondată în anii `80, ca o ramură a palestinienilor din Frăția Musulmană

Mokhaimer Abu Sada, profesor de științe politice la Universitatea al-Azhar din Gaza, a declarat că „într-un final, Hamas este parte a organizației internaționale Frăția Musulmană. Având în vedere că palestinienii se află sub ocupație israeliană, Hamas a devenit o grupare militantă dedicată luptei împotriva acestei ocupații. Atât Hamas, cât și Frăția Musulmană din Egipt au aceleași principii”. 

Analiștii consideră că membrii Hamas, fiind de aceeași parte a baricadei, sunt fi mai încrezători în rezultatul conflictului israeliano-palestinian. Imediat după ce Morsi a fost ales președinte în Egipt, militanții Hamas au lansat rachete asupra Israelului, iar ca replică acesta a efectuat atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza.

Statul israelian acuză gruparea palestiniană de permisiunea acordată grupurilor restrânse de militanți să efectueze atacuri aeriene. Brigăzile Al-Qassam, o ramură a grupării Hamas, au prins curaj după schimbarea puterii în Egipt și încearcă să se afirme testând reacția statului israelian cu alte atacuri.

Atât ministrul adjunct de Externe al Hamas, cât și profesorul Mokhaimer Abu Sada infirmă aceste bănuieli. Ei susțin că lansările rachetelor sunt legate mai degrabă de politica internă decât de alegerea lui Morsi la șefia Egiptului. 

Probleme interne

Frăția Musulmană a declarat că va susține Convenția de Pace de lungă durată cu Israelul. În această situație, Abu Sada consideră că atitudinea noii conduceri din Egipt va pune presiune asupra grupării Hamas pentru a stabili, la rândul ei, pacea cu statul israelian. „Egiptul nu este deloc interesat să provoace Israelul, ci dimpotrivă, este mai mult concentrat să-și rezolve problemele interne: sărăcia și șomajul”, a precizat Abu Sada. 

„La fel este situația și în Fâșia Gaza, care este mai interesată de reconstruirea zonei decât să se antreneze într-un război cu Israelul. De la ultimul conflict armat cu Israelul, desfășurat la finele anului 2008 până în ianuarie 2009, Hamas a încercat să restrângă grupurile de rezistență din interiorul Fâșiei Gaza”, a adăugat profesorul Abu Sada.

În continuare, specialistul a evidențiat dilema internă cu care se confruntă organizația încă din momentul în care a preluat puterea, în 2007: Hamas poate conduce cu succes cei 1,6 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza, timp în care să continue rezistența armată împotriva Israelului?

Ca răspuns la această dilemă, profesorul a atras atenția că „Frăția Musulmană va încerca să influențeze gruparea Hamas într-un mod mai moderat și mai pragmatic”. 

Ministrul adjunct de externe, Ghazi Hamad, considerat a fi persoana cea mai moderată din conducerea Hamas din Gaza, a declarat că Guvernul nu vrea ca Frăția să fie pusă în situația de a alege între menținerea relației cu organizația paramilitară sau păstrarea păcii cu Israel. 

„Nu suntem interesați să presăm Frăția Musulmană sau să implicăm Egiptul într-un conflict cu statul Israel”, a adăugat Hamad. 

Pe termen lung, ministrul adjunct de Externe vede Egiptul și Turcia, având în vedere guvernările lor islamiste, ca doi importanți jucători în regiune care au puterea de a influența conflictul dintre israelieni și palestinieni, din Orientul Mijlociu. 

Pe termen scurt, el consideră că Frăția se va concentra asupra ameliorării situației umanitare din Fâșia Gaza.

Imediat după alegerea lui Morsi la președinția statului egiptean, a fost mărit numărul al palestinienilor cărora li s-a permis să părăsească zilnic Fâșia Gaza prin Egipt. 

Legalizarea comerțului

Ministrul Ghazi Hamad speră ca prin victoria Frăției Musulmane se va legaliza traficul comercial pe ruta Egipt-Fâșia Gaza.

În momentul de față, mii de tone de bunuri, în mare parte materiale de construcții, ajung în regiune prin tunelurile de contrabandă care fac legătura cu teritoriul egiptean.

Comerțul la negru a crescut puternic de când a căzut Hosni Mubarak, alimentând domeniul construcțiilor din zonă.  

Rafik Hassuna, directorul unei mari companii de construcții din Gaza, a declarat că „de mai bine de un an, are loc o revoluție a construcțiilor. Sperăm că Primăvara Arabă va aduce ploi răcoroase în Fâșia Gaza. Există relații comerciale între Egipt și Libia, dar și între Egipt și Sudan. Sperăm să stabilim același tip de relație între Gaza și Egipt”, a continuat Hassuna.

Totuși, întârzierea deschiderii granițelor dintre Fâșia Gaza și teritoriul egiptean este cauzată de concepția Israelului potrivit căreia deschiderea hotarelor ar putea împinge responsabilitatea teritoriului palestinian spre Cairo.

Însă, ministrul adjunct de Externe, Ghazi Hamed consideră ca Hamas vrea să fie aproape de Egipt, dar nu foarte aproape: „Gaza este parte a Palestinei. Fâșia Gaza, litoralul din vest, Ierusalimul și toată Palestina fac parte din aceeași entitate politică și geografică. Gaza este parte a pământului palestinian, nu a celui egiptean”. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite