Ce nu te omoară te face mai puternic?

În lumina evenimentelor din ultima vreme, Uniunea Europeană pare să fi intrat într-un proces de destabilizare destul de serios, puternic accentuat în fundal de migraţia islamică devenită, prin efectele sale negative, o veritabilă coloană a cincea care a declanşat un adevărat cutremur, ale cărui unde de şoc se resimt şi de partea cealaltă a Atlanticului.

În contextul interminabilului război din Siria – complicat şi mai mult de intervenţia militară a Rusiei, ale cărei interese, deocamdată, se pare că le slujeşte, dar şi de atacul american din 6 aprilie, ordonat de preşedintele Trump, primul atac militar direct al Statelor Unite împotriva regimului Assad, de fapt, mai curând, un mesaj cu bătaie lungă adresat Moscovei –, al discursurilor de extremă dreapta, naţionaliste şi xenofobe, din ce în ce mai agresive din Europa, şi al impredictibilităţii unei Turcii marcate de ideologia neo-otomanistă a regimului Erdogan, unde jurnalişti germani sunt arestaţi sub acuzaţii de spionaj şi în care islamismul, fie el şi moderat cel puţin deocamdată, pare să câştige din ce în ce mai mult teren, ar fi necesară reconsiderarea rolului, curios de favorabil Rusiei, jucat de terorismul islamist în generarea sau accentuarea unor falii sociale şi politice majore în sânul Uniunii Europene. Deoarece, chiar dacă islamismul jihadist îşi are propriile motive, acţiunile sale par să fie abil utilizate, aşa cum au fost şi cele ale mişcării palestiniene Fatah, în timpul Războiului Rece, în scopul destabilizării Occidentului „decadent”.

Jihadismul de astăzi este, fără îndoială, un adversar redutabil în sine, cu o ideologie puternic conturată, dar el nu constituie decât un element tactic, cu un rol extrem de important în strategia globală de reconfigurare a polilor de putere ai lumii contemporane.

Lucrurile ar putea începe să reintre pe un făgaş cât de cât normal, în primul rând prin pacificarea Siriei – un deziderat deocamdată destul de îndepărtat –, ceea ce ar face posibilă reglementarea fenomenului migraţiei islamice, acutizat prin deschiderea „rutei Balcanilor” acum doi ani, care – iarăşi o curioasă coincidenţă –, a abătut atenţia Uniunii Europene de la situaţia conflictuală creată de Rusia prin anexarea Crimeei şi declanşarea războiului din Ucraina, la noile sale probleme, Brexit-ul părând să fie, până în prezent, cea mai gravă dintre ele. Nietzsche spunea, la un moment dat, în Amurgul idolilor: „ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Să sperăm că acest lucru se va adeveri, până la urmă, şi în cazul Uniunii Europene.