FOTO Cea mai mare pană de curent din istoria Venezuelei: 15 pacienţi dependenţi de dializă au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caracasul în timpul penei de curent FOTO AFP
Caracasul în timpul penei de curent FOTO AFP

15 venezueleni cu afecţiuni grave la rinichi au murit din cauza lipsei dializei, în timpul penei de curent care afectează Venezuela, potrivit unui ONG, citat de AFP.

GALERIE FOTO

„Între ieri şi astăzi sunt 15 morţi din cauza lipsei dializei,” a declarat Francisco Valencia, director al grupului pentru apărarea drepturilor privind sănătatea Codevida.

„Situaţia oamenilor cu insuficienţă renală este foarte dificilă, critică, vorbim despre 95 la sută dintre unităţile de dializă, care astăzi ar putea ajunge la 100 la sută, paralizate din cauza penei de curent,” a adăugat Valencia.

El a avertizat că există peste 10.200 de oameni dependenţi de dializă în toată ţara, care se află în pericol din cauza penei de curent.

Potrivit unor informaţii neconfirmate de ieri, patru bebeluşi au murit în incubatoarele de la un spital pediatric din apropiere de Avila.

De joi, venezuelenii trec prin cea mai îndelungată pană de curent din istorie. Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro a spus că există un atac susţinut de SUA asupra surselor de alimentare cu energie electrică.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite