Cel puţin 20 morţi şi zeci de răniţi într-un accident la metroul suspendat din Ciudad de México

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Topos mexico
FOTO: Topos mexico

Un tren de metrou al liniei suspendate 12 din Ciudad de México s-a prăbuşit luni noapte între staţiile Olivos şi Tezonco după surparea unei pasarele, iar autorităţile au anunţat pentru moment că accidentul s-a soldat cu cel puţin 20 morţi şi peste 70 de răniţi, informează El Pais.

Şefa guvernului regional, Claudia Sheinbaum, se află la locul accidentului, iar echipele de intervenţie continuă operaţiunea de salvare. Răniţii au fost duşi la două spitale din zonă.

Mai mult de 5,5 milioane de persoane folosesc zilnic metroul din capitala mexicană.

Structura s-a prăbuşit peste vehiculele care circulau pe bulevardul Tláhuac, una dintre arterele principale din sud-estul oraşului.

La faţa locului se află echipe ale serviciilor de urgenţă şi personal al Protección Civil. În mod evident, circulaţia pe această linie a fost oprită şi autorităţile au făcut apel la populaţie să evite zona. 

În luna martie a anului trecut, ciocnirea a două trenuri ale metroului din Ciudad de México a dus la decesul unei persoane şi la mai mult de 40 de răniţi.

Linia 12, cu o investiţie de 1.800 de milioane de dolari, a fost inagurată în octombrie 2012.

Citeşte şi:

Administraţia Joe Biden reuneşte familiile migranţilor separate de politica frontalieră a lui Trump

O ambarcaţiune a traficanţilor de persoane a naufragiat pe coastele Californiei. Bilanţ: 3 morţi şi 27 de răniţi

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite