Centre de dezintoxicare pentru fanaticii lui „Allah e mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Arabia Saudită şi în Yemen, considerate în prezent cele mai periculoase puncte pe harta reţelei al-Qaeda, guvernanţii încearcă prin orice metodă să eradicheze jihadismul din rădăcini. Nu s-au dat în lături nici de la deschiderea unor centre speciale de reabilitare, unde apartenenţa la ideologia extremistă este tratată prin meditaţie şi îndrumare spirituală, activităţi recreative, sport şi, unde este cazul, servicii de lux.

Primul centru a apărut la începutul acestui an în Arabia Saudită, la iniţiativa prinţului Mohammed bin Nayef, ministrul saudit al Internelor, care a fost ţinta unui atac sinucigaş cu bombă chiar la el în birou, după ce un jihadist a pătruns acolo pozând în extremist pocăit. 

Centrul de reabilitare de patru stele deschis de prinţ se află la Riad şi primeşte orice jihadist care nu a fost implicat direct în atacuri teroriste şi care-şi exprimă dorinţa de a se întoarce la Islamul moderat, lăsând în urmă extremismul. În astfel de centre au fost primiţi şi foşti deţinuţi militari de la Guantanamo. 

Pe lângă acces la facilităţi precum saună, spa, sală de sport cu aparate de fitness şi spaţii de relaxare, pacienţii primesc şi îndrumare religioasă care, aici, se bazează pe principiile salafiste, o altă ramură a Islamului recunoscută pentru ideologia extremistă. 

Deocamdată, guvernanţii din Arabia Saudită şi din Yemen nu s-au hazardat să evalueze rezultatele centrelor, terapia fiind una care necesită răbdare. Între timp, un centrul similar a fost deschis de curând şi în Indonezia. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite