China şi Rusia, pe cale să câştige războiul geopolitic al vaccinurilor, pe fondul egoismului Occidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Rusia şi China au reuşit să-şi strecoare vaccinurile anti-Covid-19 în UE pe fondul luptei dintre statele occidentale pentru a face rost de cât mai multe doze de vaccin pentru a câştiga războiul cu virusul care a luat nu numai sute de mii de vieţi, dar a pus la pământ şi economiile şi riscă să schimbe ordinea pe care o ştiam înainte de Pandemie.

Ungaria, care a devenit săptămâna trecută primul stat membru al Uniunii Europene care a cumpărat vaccinul rusesc Sputnik V, a fost, de asemenea, vineri, primul stat din UE care a aprobat vaccinul chinezesc Sinopharm împotriva COVID-19. Budapesta a recepţionat marţi primele 40.000 de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, fiind prima ţară a Uniunii Europene care foloseşte acest vaccin anti-Covid-19, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.  

Achiziţia centralizată de vaccinuri pentru ansamblul UE „a eşuat, riscând vieţile europenilor şi planurile de revitalizare rapidă a economiei europene”, a anunţat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, transmite Agerpres. Astfel, guvernul ungar a căutat surse alternative de aprovizionare cu vaccinuri. Cele 40.000 de doze fac parte dintr-un contract prin care Ungaria va primi în următoarele trei luni două milioane de doze de vaccin Sputnik V, suficiente pentru imunizarea a un milion de persoane. Ungaria va cumpăra de asemenea cinci milioane de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm, livrabile pe parcursul a patru luni.

Ungaria a ajuns la un acord pentru achiziţionarea a 5 milioane de doze de vaccin chinezesc Sinopharm împotriva COVID-19, a anunţat vineri pe pagina sa de Facebook ministrul de externe Peter Szijjarto, relatează Reuters. Szijjarto a spus că dozele care vor fi livrate pe parcursul unei perioade de patru luni vor permite Ungariei să inoculeze 2,5 milioane de persoane, circa un sfert din populaţia sa. Acest lucru ar putea duce la relaxarea înainte de termen a restricţiilor împotriva răspândirii coronavirusului, a adăugat el. Ungaria, care de multe ori a urmat propriul drum în politicile sale economică şi privind migraţia în cadrul UE, a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri din Rusia şi China pentru a accelera campania de vaccinare. În ţara cu aproape 10 milioane de locuitori, în total 364.909 de persoane au fost infectate până acum cu COVID-19, iar 12.374 au murit de noul coronavirus, potrivit datelor guvernului.

CE, deschisă să cumpere vaccinuri din China şi Rusia 

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat că este deschisă în a achiziţiona vaccinurile produse de Rusia şi China cu condiţia ca acestea să demonstreze transparenţă totală şi se spună evaluării autorităţii europene de reglementare, potrivit unor surse parlamentare, informează AFP.

„Dacă producătorii ruşi, chinezi îşi deschid dosarele, dovedesc transparenţă, prezintă toate datele lor, atunci ar putea avea o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă ca şi celelalte”, a spus Ursula von der Leyen, audiată de grupurile parlamentare în legătură cu strategia sa de vaccinare.

Ea a arătat că decizia finală aparţine Agenţiei Europene pentru Medicamente care reglementează vaccinurile folosite în Uniunea Europeană, iar producătorii chinezi şi ruşi trebuie să se supună regulilor de examinare. De altfel, şi cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au  spus că orice vaccin e binevenit atâta timp cât este omologat e Agenţia Europeană pentru Medicamente. „Toţi cei care obţin o autorizaţie din partea EMA vor fi absolut bineveniţi, am vorbit exact despre acest lucru cu preşedintele rus Vladimir Putin”, a declarat Angela Merkel marţi seară la postul naţional de televiziune ARD.


FOTO Shutterstock

sputnik vaccin rusia FOTO Shutterstock

Sputnik V, noua armă ideologică a Kremlinului

Sputnik V a devenit noua armă ideologică a Kremlinului în ceea ce pare a fi un nou „Război rece” desfăşurat pe frontul european al vaccinurilor. Moscova îşi promovează tot mai agresiv produsul, concomitent cu desfăşurarea unei dure campanii de dezinformare împotriva vaccinurilor dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca, deja aprobate pe piaţa UE. Primit iniţial cu neîncredere de comunitatea ştiinţifcă, vaccinul produs în Rusia a fost achiziţionat de state din Balcanii de Vest sau din America Latină.

Săptămâna trecută, Belarusul a demarat campania naţională de vaccinare prin distribuirea primelor 20.000 de doze de Sputnik V, parte a unui prim lot de 170.000 de doze, la o populaţie de peste 9,4 milioane de persoane. Altă ţintă, mai mare şi mai importantă pentru Moscova, o reprezintă America de Sud: Argentina a achiziţionat deja câteva sute de mii de doze de Sputnik şi este una dintre puţinele ţări din lume care a decis să se bazeze exclusiv pe produsul rusesc. De asemenea, Brazilia, ţara cu cel mai grav bilanţ din regiune (7,4 milioane de cazuri şi peste 190.000 de morţi de la începutul pandemiei), va începe vaccinarea abia la mijlocul lunii februarie, deşi numărul cazurilor a crescut în ultima perioadă. Conform agenţiei TASS, 150 de milioane de doze de Sputnik V vor ajunge în Brazilia până la finalul anului. În acelaşi timp, Brazilia a aprobat vaccinul anti-COVID de la SinoVac, produs în China, dar şi pe cel de la AstraZeneca.

Ce particularităţi are serul rusesc

Marţi, în revista de specialitate „The Lancet” s-au publicat rezultatele parţiale ale testelor din faza a treia, care arată că vaccinul Sputnik V are o eficacitate de aproximativ 92%. Serul, care foloseşte fragmente de virus inactiv, similar cu cel dezvoltat de Oxford/AstraZeneca ar oferi şi protecţie deplină în cazurile moderate sau chiar severe de boală, se arată în studiu. În acest moment, vaccinul rusesc este aprobat în 16 ţări, între care Ungaria – singura ţară din Uniunea Europeană unde are o aprobare de şase luni. Potrivit publicaţiei The Guardian, partea rusă este în discuţii cu Astra/Zeneca pentru a combina cele două vaccinuri. 

Pe de altă parte, Germania ar putea fi dispusă să producă vaccinul rusesc, dacă este omologat de Agenţia Europeană de Medicamente. Vaccinul se depozitează la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, ceea ce îl face mai uşor de transportat. Produsul stârneşte un răspuns imunitar al organismului, dar, spre deosebire de altele, foloseşte verisuni diferite pentru prima şi cea de-a doua doză. Rapelul se face după 21 de zile, iar reacţiile adverse sunt cele comune, potrivit studiilor. „Dezvoltarea vaccinului Sputnik V a fost criticată pentru graba nejustificată, scurtăturile şi absenţa transparenţei. Dar rezultatul e clar, iar principiul ştiinţific al vaccinării este respectat şi demonstrat. Ceea ce e sinonim cu faptul că încă un vaccin poate intra în lupta anti-Covid”, au transmis Ian Jones şi Polly Roy, profesori la The Lancet.

Principalele state care imunizează cu Sputnik V

Argentina

Bolivia

-Mexic

Emiratele Arabe Unite

Teritoriile palestiniene / Cisiordania ocupată

Iran

Ungaria

-Serbia

-Belarus

În ciuda faptului că nu primise nici măcar o doză de vaccin  la o lună de la începerea campaniilor de imunizare din ţările europene, Ucraina a interzis prin lege vaccinurile anti-COVID produse de Rusia. În golul lăsat de Rusia, şi-a făcut loc China: Ucraina se aşteaptă să primească între 1,9 milioane şi 5 milioane de doze din vaccinul chinezesc CoronaVac. De asemenea, guvernul ucrainean a anunţat că se aşteaptă să primească în februarie între 100.000 şi 200.000 de doze cu vaccin Pfizer-BioNTech, prin intermediul programului COVAX creat de ONU pentru asigurarea unui acces echitabil la vaccinul împotriva coronavirusului. Prin intermediul COVAX, Ucraina, o ţară cu o populaţie de peste 41 milioane de locuitori, speră să primească un total de 8 milioane de doze.

Asia de Sud-Est şi Africa de Nord merg deja pe mâna chinezilor

CoronaVac, principalul vaccin chinezesc produs de SinoVac, s-a impus pe piaţa sud-asiatică: 25 de milioane de doze au fost aprobate pentru Filipine. Chinezii care au dezvoltat mai multe vaccinuri anti-Covid - între care  Sinopharm, care va fi distribuit în Africa de Nord, în Egipt sau Maroc. Ambele vaccinuri chinezeşti - SinoVac şi Sinopharm - vor fi folosite în primele faze ale campaniei de vaccinare în Indonezia. În 2021, companiile chinezeşti vor furniza 18 milioane de vaccinuri în această ţară, inclusiv 15 milioane care vor fi produse de compania farmaceutică de stat a Indoneziei, Bio Farma.

De asemenea, inclusiv Azerbaidjanul a preferat vaccinul chinezesc: fosta republică sovietică a comandat deja 4 milioane de doze de SinoVac cu ocazia demarării campaniei de vaccinare a populaţiei împotriva COVID. Alte 2 milioane de doze ar urma să sosească în această ţară de circa 10 milioane de locuitor prin intermediul programului COVAX.

Avertismentul OMS

Luna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că lumea este la un pas de „o prăbuşire morală catastrofală” şi a criticat statele bogate care îşi fac stocuri de vaccin în dauna celor cu posibilităţi limitate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite