Cine va stăpâni „Podişul lumii“? Noi actori, noi ambiţii

Armata chineză FOTO AFP

Cine va stăpâni Afghanistanul, controlând astfel tranzitul terestru între Extremul Orient, Asia Centrală şi Orientul Apropiat, va fi stăpânul lumii.

Asta spun poveştile pe care le auzi de la şefii de triburi în nopţile de veghe, profeţie care precede şi sfârşeşte lunga litanie în care sunt pomeniţi marii conducători de oşti ai tuturor timpurilor care, tocmai fiindcă ştiau bine acest lucru, şi-au încercat norocul şi, de fiecare dată şi-au rupt şi dinţii cu aceeaşi ocazie, cu toţii, fără excepţie, până în zilele noastre. Şi atunci?

În timp ce americanii rămân inflexibil pe poziţia lor binecunoscută, bazată pe raţionamentul care spune că forţa militară exercitată în termeni maximali va fi în final încununată de succes, alţii văd că propun soluţii alternative şi, poate interesant de cunoscut deoarece sunt rezultatul unei alte logici geopolitice globale, una cu mult mai veche decât amintirile civilizaţiei occidentale.

Vă aduceţi aminte de filozofia împăraţilor chinezi, rămasă neschimbată timp de milenii, care spunea că Imperiul trebuia să se concentreze mereu înspre interior,, clădind Zidul ca expresie a dorinţei de a se apăra de lumea exterioară. Asta însă nu a însemnat blocarea contactelor. Dimpotrivă, pe măsură ce se înălţau zidurile de apărare, începeau să plece, din ce în ce mai departe, ajungând chiar până la Roma papală, caravanele de pe Drumul Mătăsii, fabuloasa poveste de diplomaţie şi, am spune noi azi, de spionaj economic, cea mai amplă aventură civilizatorie a istoriei, fără comparaţie posibilă până la apariţia imperiilor bazate pe forţa maritimă.

În unele şcoli militare şi de informaţii se studiază şi acum modul foarte precis şi riguros reglementat în care, de-a lungul Drumului Mătăsii, chinezii îşi construiseră relee de aprovizionare ce funcţionau şi ca noduri de comunicaţie şi locuri securitate pentru negocieri cu căpeteniile locale, acolo unde se venea cu daruri şi se pleca cu informaţie vitală pentru asigurarea scopului esenţial: siguranţa caravanelor. Acum, logica este aceeaşi, aplicată cu aceeaşi rigoare, foarte departe de atenţia liderilor lumii occidentale, concentraţi acum pe scandalurile economice care divizează profund intereselor aliaţilor de altă dată.

În consecinţă, China continuă amplasarea releurilor militare ce urmează să compună un sistem de mare amploare, deocamdată cu un singur scop, absolut similar celui din trecut: securizarea drumurilor comerciale şi transporturilor ce urmează să fie efectuate pe cel mai mare proiect al tuturor timpurilor, Dublul Drum al Mătăsii, cu varianta sa maritimă şi terestră.

Dacă, pentru varianta maritimă, anul trecut a fost oficial baza chineză de la Djibuti, iată că apare al doilea punct de forţă pe această rută maritimă situat, deloc surprinzător în actualele condiţii, în Pakistanul intrat pe o linie din ce în ce mai dură de coliziune cu SUA. Este vorba despre o construcţie masivă lângă portul Gwadar care completează imaginea unei din ce în ce mai ample structuri de influenţă şi control asupra rutelor majore din regiune pe aşa numitul „Şir de Perle“:

Poziţia din Pakistan, dacă se va confirma în final, va fi strategic uluitor de importantă în sine dar cu valoare geopolitică strategică dacă vom lega informaţia de rapoartele care sosesc acum din foarte multe surse militare occidentale şi de South China Morning Post dar negată ferm de guvernul afgan. Dacă, oficial, afganii vorbesc doar de un ajutor chinez pentru construirea unei baze proprii, sursele vorbesc despre începerea construcţiei unei baze militare chineze de antrenament în Afganistan care să poată adăposti o forţă echivalentă cu cea a unui batalion, aproximativ 500 de soldaţi cu echipamentele aferente în scopul de a-i ajuta pe afgani în vederea „îmbunătăţirii capacităţii lor de luptă antiteroristă“.

Vă vorbeam însă de valoarea geo-strategică tip „game-changer“ a unei asemenea baze. Valoarea i-o dă poziţionarea pe celebrul coridor Wakhan, un teritoriu strâmt şi inospitalier, extrem de greu accesibil şi care are o lungime de aproximativ 350 km şi lat de 13-65 km care separă Tadjikistanul de Pakistan şi leagă provincia Badakhasha de regiunea chineză Xinjiang (acolo unde autorităţile chineze au efectuat mai multe operaţiuni militare împotriva grupărilor declarate teroriste ale uigurilor).

Politic însă, jocul poate fi extrem de complicat deoarece, dacă aşa vor sta lucrurile în final, în Afganistan s-ar putea profila şi o altă soluţie decât cea a haosului mortal de acum, fără aparent sfârşit sau soluţie. Iar asta va ţine nu atât de voinţa marilor puteri (soluţia militară dovedindu-şi limitele) cât de capacitatea uneia sau mai multora dintre ele de a propune un plan care, în primul rând economic, să capteze interesul celor doi actori locali: talibanii şi şefii de trib.

Posibil? Nimeni nu ştie răspunsul, dar apar semnale de genul celui deja prezentat şi deschideri interesante cum ar fi poziţia de ultimă oră a preşedintelui afgan care s-a pus de acord cu ministrul rus de externe asupra amânării marii conferinţe internaţionale de la Moscova privind viitorul Afganistanului deoarece, în ciuda poziţiei sale anterioare, s-a decis totuşi să participe şi cere un răgaz pentru a pregăti o poziţie de negociere. La conferinţa similară de anul trecut, de la Moscova, cu participarea Afghanistanului, Indiei, Iranului, Chinei, Pakistanului şi a celor cinci republici fost-sovietice din Asia Centrală, Rusia propusese să formeze o platformă politică pentru dialogul direct între beligeranţi (guvernul afgan şi talibani) şi să devină garant pentru procesul de pace. De data asta, s-ar putea să fie o propunere ruso-chineză susţinută financiar de Beijing.

Sigur că se rescriu hărţile, dar semnificativ este faptul că începe şi remodelarea unora dintre cele mai dificil de reechilibrat cum, spre exemplu, este cea a „coridoarelor“ sau a punctelor strategice de control maritim. Şi, în afară de ceea ce v-am prezentat până acum, să mai adăugăm, în linia unui joc cu mult mai complex demarat la nivelul BRICS şi Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, o iniţiativă spectaculoasă a Indiei care a semnat în luna ianuarie a acestui an un acord pe 20 de ani cu guvernul din Seychelles pentru construirea primei sale baze militare maritime, punct de control major pe una dintre rutele cele mai importante de transport maritim.

De ce ar trebui să ne intereseze? Poate pentru că Drumul Mătăsii în varianta sa terestră va avea puncte de intrare, desigur prin Turcia şi partea de est a Rusiei şi prin Siria, dar este încă în construcţie configurarea punctelor terminus. Cine ştie, poate, după ce vor termina războiul fratricid, politicienii români ar putea avea timp să se gândească şi la altceva. Între timp, ceilalţi, colegii noştri din regiune, se află într-o acerbă competiţie pentru a a-şi impune propriile argumente şi a-şi valorifica atuurile.