În lume

articolul anterior articolul urmator

Cine urăşte ordinea legală a Occidentului?

22
8 Dec 2015 17:37:36
Mihail Neamtu
Combatanţi ai ISIS în Raqqa (Siria), oraş controlat de jihadişti FOTO Reuters
Combatanţi ai ISIS în Raqqa (Siria), oraş controlat de jihadişti FOTO Reuters

San Bernardino, California, Statele Unite ale Americii. 2 Decembrie 2015, 10:59 AM: Syed Rizwan Farook şi Tashfeen Malik se îndreaptă către Inland Regional Center, unde zeci de oaspeţi petrec şi sărbătoresc. Cetăţean cu orgini pakistaneze, Syed Farook, descarcă gloanţele unei arme automate în trupurile celor prezenţi. Rezultatul? 14 morţi şi 21 răniţi.

Ţinta acestui atac terorist n-a fost un grup de oameni vinovaţi pentru că s-au născut americani. Arma fanaticilor era îndreptată împotriva ordinii legale a lumii occidentale. Pentru ucenicii lui Abu Bakr al-Baghdadi, războiul împotriva Vestului se bazează pe o jurisprudenţă de extracţie teocratică. Jihadiştii care visează la Marele Califat nu pot tolera libertăţile cetăţeneşti ale emisferei euro-atlantice. Liderii ISIS, ISIL sau Daesh (tot un drac e!) văd în existenţa Coranului principiul de abolire a separaţiei puterilor din Statele moderne.

Ne putem întreba: vor rezista oare naţiunile occidentale sub presiunea semilunei — Ummat al-Islamiyah? Susţinătorii Sharia din Toronto sau Finsbury Park neagă suveranitatea Statului-naţiune şi atacă din temelii ordinea legală a civilizaţiei occidentale. A submina neutralitatea metafizică a Statului modern în numele teocraţiei islamice înseamnă să loveşti în puterea judecătorilor laici de-a gândi şi de-a alege liber.

Primele comunităţi politice din Europa s-au constituit prin căutarea dreptăţii ca virtute primordială a cetăţii. Normele juridice exprimă dorinţa oamenilor buni de-a se păzi de fărădelegea şi nedreptatea celor răi. Roma, Atena şi Ierusalimul au produs marea sinteză juridico-morală, lovită astăzi din interior şi din exterior.

În tradiţia israeliţilor, profeţii ştiau că Dumnezeu iubeşte judecata (Psalmul 36, 28) şi că Cel atotputernic va aduce dreptate neamurilor (Isaia 41, 1). Judecătorii, de altfel, au avut un rol decisiv în formarea poporului ales, de la perioada tribală marcată de Iosua, trecând peste veacul marelui Ghedeon şi până la Samson (straşnic în luptă, dar vulnerabil în faţa frumoaselor femei filistinene) ori profetul Samuel (foarte reticent la ideea instituirii monarhiei). Dacă Ierusalimul ancorează dreptatea într-un orizont eshatologic, Roma se concentrează asupra timpului redactat în prezent. Pentru bărbaţi ca Cincinnatus sau Cato cel Tânăr, sfera privată a cetăţeanului e protejată într-o incintă numită cetate. În privinţa administrării binelui comun (prin instituţiile Statului), noţiuni precum cvorumul, dreptul la veto sau limitarea mandatelor au configurat decizia politică a Republicii romane.

În lumea modernă, legea fundamentală a Statului s-a raportat la corpul politic al naţiunii. În locul confesiunii, prevalează cetăţenia. Pentru ca reprezentanţii Statului să nu fie partizanii unui grup de interese, separaţia puterilor interzice puterii legislative să dicteze magistratului conţinutul unei decizii judecătoreşti.

În tradiţia americană, We the People se exprimă printr-un document-cadru lung de numai cinci pagini: Constituţia. Conţinutul acestui text formidabil redactat în toamna lui 1787 rămâne, până astăzi, neschimbat. Provocările timpului prezent — cum ar fi războaiele sau crizele economice ciclice — primesc un răspuns de tip roman: plebiscite, alegeri regulate sau extraordinare, dar şi acţiuni ale societăţii civile exprimate fără cenzură într-o presă liberă. În acest fel, se menţine echilibrul între Stat şi societate, între cetăţenie (fapt public) şi confesiune (identitate privată), între lucrurile permanente (valorile Republicii) şi interpretările trecătoare (vizibile în agenda politicienilor).

În toate situaţiile, legea tratează individul ca pe o persoană unică şi irepetabilă, iar nu drept reprezentant al unui club, al unui trib sau al vreunei religii.

Deşi profesează neutralitatea metafizică, magistraţii nu şi-au pierdut niciodată sentimentul sacrosanct al datoriei faţă de cetăţenii naţiunii pe care o reprezintă. Unde găsim sursa de inspiraţie pentru autorii Constituţiei americane? În ordinea firii. Pentru Thomas Jefferson, legea naturală reflecta un set de valori transcendente. Deloc întâmplător, păşind pe treptele Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii, fiecare judecător poate revedea chipul lui Moise şi imaginea Tablelor Legii.

Magistraţii ştiu bine că nu sunt chemaţi să pronunţe o judecată personală, de gust. O judecătorie nu este o galerie de artă. Procesul deliberativ nu se raportează la idolii forului, nici la părerile subiective ale unui absolvent de şcoală, ci doar la instanţa transcendentă a ordinii naturale. Decizia pedepsirii răufăcătorului şi hotărârea de-a despăgubi victima presupun, laolaltă, discriminarea atentă între declaraţii şi fapte, ca şi detectarea nuanţei intenţionale ale acţiunii incriminate. Sentinţa asupra oricărei situaţii particulare se raportează, fără excepţie, la caracterul general al legii. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt, prin definiţie, secundare. Extraordinara complexitate a actului hermeneutic pe care se bazează decizia judecătorească arată diferenţa subtilă dintre teocraţia neroadă a lui Abu Bakr al-Baghdadi, Syed Farook sau Tashfeen Malik şi democraţia liberală profesată de John Adams, Benjamin Franklin sau George Washington.

Nu suntem la prima contestare a ordinii legale. Prin violenţă, crimă şi rapt, leniniştii sau naziştii au negat existenţa unui jus gentium. Partidele totalitare născute în inima Europei au abolit referinţa la drepturile fundamentale ale omului. Regimul constituţional din Rusia sovietică sau decretele Germaniei hitleristă s-au aşezat, fără ruşine, împotriva firii. Pentru categorii largi de cetăţeni, cum ar fi ţăranii înstăriţi sau comercianţii evrei, Partidul conducător a abolit dreptul la proprietate şi, poate doar un ceas mai târziu, dreptul la viaţă. O lume bazată pe abuz şi fărădelege a înlocuit ordinea legală, întemeiată pe demnitatea persoanei.

Lumea românească s-a întâlnit cu spectrele totalitarismului şi după 1989. Deloc întâmplător, lovitura de Stat orchestrată de Ion Iliescu s-a bazat pe relativizarea legăturii între legea naturală şi moralitatea publică. În absenţa sentimentelor de vinovăţie, lustraţia a fost blocată. Sângeroasele mineriade s-au născut din decizia Statului de-a recurge, cinic şi foarte explicit, la mijloace extra-legale de reprimare a cetăţenilor inocenţi. Până şi astăzi, la vârful Parchetului General din România se află un procuror care a participat în timpul Revoluţiei la represiunea protestatarilor anti-comunişti. Ce pildă, vă întreb, primesc viitori magistraţi aflaţi astăzi pe băncile facultăţii?

Când justiţia Statului funcţionează, membrii societăţii se simt protejaţi. Când judecata e amânată ad infinitum, valorile cardinale — cum ar fi libertatea sau dreptatea — sunt bulversate. În absenţa unui Nürnberg al comunismului, am sfârşit prin a ignora victimele, arătând mai degrabă  compasiune faţă de călăi, securişti, propagandişi şi proletcultişti. Sunt la modă astăzi epitaful iertător şi necrologul lăcrămos. Amnezia şi-a luat drept aliat minciuna. Îngropăm cu onoruri avocaţii fărădelegii.

Ar fi bine să ne revenim şi să mergem mai departe cu dosarele crimelor împotriva umanităţii. De ce? Pentru că sentinţele judecătoreşti stabilesc un precedent şi implementează o pedagogie naţională. Numai aşa descoperim ce calităţi morale trebuie să aibă procurorii Ministerului Public sau judecătorii Înaltei Curţi. Aţi spus raţiune şi discernământ? Da. Înţelepciunea este un alt nume dat inteligenţei sociale. Din acest motiv nu pot accepta relativismul etic îmbrăţişat de toţi progresiştii sau neo-marxiştii care dizolvă orice distincţie între bine şi rău, între urgent şi important, între improbabil, fals sau adevărat.

Astăzi, mai mult decât oricând, civilizaţia euro-atlantică trebuie să-şi apere ordinea legală împotriva eroziunii relativiste din interior şi a barbariei din afară.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

Tagetes
8.12.2015, 18:24:23

"Cine urăşte ordinea legală a Occidentului?"...raspunsul e simplu: cei care inarmeaza si finanteaza ISIS, si cumpara petrol de la ei la jumate de pret. Ghici ciuperca ce-i?

+5 (11 voturi)
Mandrean Paul
8.12.2015, 20:12:41

Ordinea si Legea occidentala sunt urate deopotriva si de ISIS si de Rusia.

+1 (13 voturi)
Remus Octavian Mocanu
8.12.2015, 20:28:03

"Cine urăşte ordinea legală a Occidentului?" Toti cei care au un pic de minte, ptr ca "ordinea legala occidentala" = ordinea ipocriziei. Faptul ca doar musulmanii radicali reactioneaza violent se datoreaza intensitatii fara margini a credintei lor prostesti ca exista viata peste mormant, si ca atare merita sacrificiul personal ca sa darami "Babilonul" actual, care e Occidentul. Asta arata ca pana si in cei mai prosti dintre noi exista sadit natural instinctul justitiziei, care ii face sa vomeze pe buna dreptate tot ce e "occidental".

-3 (15 voturi)
Remus Octavian Mocanu
8.12.2015, 20:17:37

Neamtu scrie isi sfarseste textul cu o excelenta pledoarie ptr morala in politica: e bine sa nu existe in R. un procurer implicat in crimele iliesciene. E bine ca procesul comunismului romanesc sa aiba loc. Din pacate,in rest, Neamtu isi desfata cititorii analfabeti cu aceeasi aghiasma, adica apa chioara, ca de obicei... Vorbind despre Curtea suprema a SUA, Neamtu le explica cititorilor ca aceasta il are reprezentat pe moise, “uitand” sa precizeze ca structura are forna de templu politeist grecesc (parthenon), si ca pe sau in ea sunt reprezentati Mahomed, Confucius si Solon. Prezenta acestora alaturi de moise dovedeste - asa cum scrie Louis Ruprecht, de ex - ca moise nu apare pe sediul curtii supreme in calitatea lui de personaj religios, ci ca datator de legi, la fel ca si Confucius sau Solon. Stilul asta de superstitzios crestin care incearca sa traga prosteste spuza pe turta superstitziei lui cu o minciuna prin omisiune, doar ca sa-i tzina pnaivi pe alti fani ai obscurantismului crestin ca si el, mi se pare ca e din pacate o constanta la tipul de individ gen Neamtu. Sa vorbesti apoi de insistentza maniacala cu care musulmanii radicali ataca azi statele occidentale si "valorile" occidentale (nu e aproape nimic valoros la occident, si nimic realmente occidental in ce e valoros), fara sa observi si raportezi paralela istorica evidenta cu mania crestinilor de acum 2000 de ani, care si ei au atacat si distrus statul roman ptr ca le contrazicea superstitzioasele si asiaticele lor convingeri, e complet ridicul. Caci la fel ca musulmanii radicali azi, pe atunci crestinii erau scandalizati de valorile romane, si de aceea de indata ce au avut ocazia s-au apucat sa distruga biblioteci si scoli, temple si arta religioasa. Au finit prin a distruge totul. Si ce sa vezi, ca si islamistii radicali de azi, si fanaticii crestini pe atunci se recrutau tot din drojdia pioasa a societatii, asa cum relateaza Paul Johnson in istoria lui a crestinismului (Simon & Schuster 1979): The monks were often formed, or formed themselves, into black-robed squads for the execution of the Church's business, first to smash up pagan temples, later to rampage through the streets and basilicas in time of doctrinal controversy. Monasticism attracted misfits, bankrupts, criminals, homosexuals, fugitives, as well as the pious; it was also a career for raw peasant youths who could be drilled into well-disciplined monkish regiments to be deployed as an unscrupulous bishop might think fit. They were taken in bands to Church councils to bully hostile delegates and try to influence the outcome. The secular authorities fought to keep the monks out of the cities and towns by banishing them to their desert holes. But some monks had urban tasks. There were thousands of Alexandrian monks who worked, allegedly, as sick-attendants at the city's infirmaries, leprosies and so forth. They were liable to riot at a nod from the bishop. An imperial edict of 416 tried to confine their numbers to 500, the rest being expelled, and to forbid them to interfere in municipal affairs or court-business; it was not easily enforced. And the work and the example of the Alexandrine monks gradually spread through Eastern Christendom to create the phenomenon of the 'religious mob'. Alexandrine bishops who had raised mobs to smash Arians and Nestorians were soon imitated by their rivals in Antioch, and the habit of mobs intervening in religious politics spread to Constantinople where the two banishments of Bishop John Chrysostom, for instance, reflect the workings of mob theology. A fanatical religious mob could be used to blackmail a council of frightened ecclesiastics or even to overturn an imperial decision which impinged on Church affairs. Thus the bishops of Alexandria, who controlled the seamen's union of the port, threatened from time to time to starve the imperial capital, Constantinople, of its Egyptian grain supplies. But a bishop who created a theological mob was liable to find himself in the role of apprenti sorcier. Popular enthusiasm for a certain doctrinal line became a menace when compromise had to be reached to preserve the unity of the Church - one reason why it proved so difficult. Bishops who returned to their cities having accepted an unpopular formulation were liable to be thrown out or worse. Bishop Proterius of Alexandria so infuriated his flock by accepting the decision of Chalcedon that in the end they literally tore him to pieces. The phenomenon was not unknown in Rome: Pope Virgilius, 537-55 who travelled to a council at Constantinople and accepted an eastern formulation, was saved from repudiation only by his death on the voyage home. In general, however, mob theology was an eastern growth

0 (12 voturi)
Sorin Muncaciu
9.12.2015, 01:00:31

Domnule Neamtu, domn'le mai cititi si presa alternativa , nu numai propaganda mass mediei corporatiste occidentale. Atacul la care va referiti a fost cam prost regizat, un false flag din seria : " sa dezarrmam poporul american, in ciuda Amendamentului#2"! Exista martori care afirma ca au fost trei barbati cu alura militara care au tras. Aberatia ca o femeie credincioasa cu un copil de 6 luni merge la moarte, nu merita comentariu Apoi, au fost inconsistentele semnalate de avocatul apararii, un centru unde aveau loc lunar exercitii anti- teroriste, teroristii impuscati erau legati cu mainile la spate etc.etc.Unde ati auzit dvs., in America, sa se faca faca exercitii lunare anti-teroriste. Apoi incepeti sa o dati de gard cu apologia " statului de drept" . Pai, am inteles ca sunteti libertarian deci, chestionati autoritatea. Statul asta de drept capitalist occidental este la baza enormei inegalitati , unde 0,001 au in proprietate mai mult de jumatate din averea mondiala, unde miliarde traiesc sub pragul de saracie iar, razboaiele pentru resurse, colonialiste se tin lant in ciuda dreptului international . Exemplul Constitutiei americane este cat se poate de prost ales, Magna Carta ar fi fost un exemplu mai bun. SUA sunt o plutocratie, nu o democratie , recent in cazul Citizen United versus Federal Election Commission Curtea Suprema Americana a consfiintit dreptul elitelor de a influenta cu bani, nelimitat procesul electoral. Inca din Federal Papers , Madison a fost avocatul limitarii vointei majoritatii si protejarea minoritatii la conducerea statului. Exemplele de ne-constitutionalitate incepand cu FR si terminand cu declaratea starii de razboi de catre Congress, se tin lant, argumentul cel mai zdrobitor impotriva democratiei si constitutionalitatii actelor Congresului este procedura " fast track" prin care vor fi trecute prin Congres tratatele impuse de oligarhia corporatiste TPP, TTIP si TiSA. In concluzie , cred ca argumentatia dumneavostra e cam subtire, mai ales, venita din partea unui libertarian.

+2 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (22)

Modifică Setările