Ciocniri între palestinieni şi militarii israelieni la „Marşul reîntoarcerii“, la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza: zece morţi şi peste 1300 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciocniri au izbucnit vineri între manifestanţi palestinieni şi militari israelieni în apropierea barierei care desparte Fâşia Gaza şi Israelul, unde violenţe s-au soldat săptămâna trecută cu 19 morţi, relatează AFP. Conform ultimului bilanaţ al violenţelor de astăzi, zece manifestanţi palestinieni au fost ucişi, iar alţii 1300 răniţi.

UPDATE 05:30 Numărul persoanelor decedate în urma ciocnirilor dintre palestinieni şi militarii israelieni a crescut la zece.

UPDATE 01:30 Opt manifestanţi palestinieni au fost ucişi şi peste 1300 de oameni au fost răniţi de către trupele israeliene, în urma protestelor de la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gâza, relatează BBC News.

Iniţial, presa internaţională a raportat cinci morţi şi aproximativ 400 de răniţi.

Primul deces a avut loc la est de Khan Yunes, în sudul teritoriului. 

Ministerul palestinian de sănătate a spus că printre cei ucişi de trupele israeliene se află şi un băiat în vârstă de şaisprezece ani.

Palestinienii au ridicat cinci tabere în apropierea graniţei, pentru protest.

Guvernul israelian este de părere că teroriştii invoca motivul protestelor pentru a încerca să treacă ilegal pe teritoriul său.

Palestinienii susţin că manifestanţii neînarmaţi au fost împuşcaţi săptămâna trecută fără ca ei să prezinte vreo ameninţare, iar ONU şi UE  au solicitat o „anchetă independentă“.

- Ştire iniţială -

Palestinienii au incendiat pneuri şi au aruncat cu pietre în soldaţi israelieni, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi gloanţe reale, potrivit unor corespondenţi AFP aflaţi la faţa locului.

Casa Albă i-a îndemnat pe palestinieni joi, cu o zi înaintea acestei noi manifestaţii în Fâşia Gaza, să nu se apropie de bariera care marchează frontiera cu Israelul.

„Statele Unite îi îndeamnă cu forţă pe liderii manifestanţilor să spună clar şi răspicat că manifestanţii trebuie să protesteze în mod paşnic (...) şi să nu se apropie de bariera de la frontieră în vreun fel”, a subliniat, citat într-un comunicat, Jason Greenblatt, emisarul lui Donald Trump în conflictul israeliano-palestinian.

Consemnul dat de Israel - să se tragă, la frontieră - pe 30 martie, când 18 palestinieni au fost ucişi prin împuşcare, rămâne în vigoare vineri, la aceste manifestaţii.

Palestinienii cer prin aceste manifestaţii să se permită întoarcerea refugiaţilor, care au părăsit teritoriul israelian la înfiinţarea statului israelian şi să se pună capăt blocadei impuse de Israel Fâşiei Gaza.

Organizatorii s-au angajat să împiedice grupuri mici de protestatari care încearcă să se apropie de barieră pentru a lansa pneuri în flăcări sau a arunca cu pietre în lunetişti de elită postaţi de cealaltă parte a frontierei.

Tineri palestinieni au strâns în ultimele zile pneuri, pe care intenţionează să le incendieze pentru a-i împiedica pe lunetişti să-i vadă clar.

Ziua de 30 martie a fost cea mai sângeroasă de la războiul din 2014 între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, care guvernează în Fâşia Gaza.

În pofida unor critici ONU şi UE, care au reclamat o ”anchetă independentă” cu privire la folosirea gloanţelor reale de către Israel, conducători israelieni au refuzat să schimbe consemnul cu privire la deschiderea focului asupra manifestanţilor.

„Dacă există provocări, va exista o reacţie dintre cele mai dure, ca săptămâna trecută. Nu intenţionăm să schimbăm consemnul cu privire la tiruri, rămânem pe aceeaşi linie“, a ameninţat la postul militar de radio ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite