Columbienii au spus „NU” păcii din nou
0
După 52 de ani de război, columbienii au votat, duminică, 2 octombrie, împotriva acordului de pace pe care guvernul l-a semnat pe 25 septembrie cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC). Ce explică acest nu?
Referendumul pentru pace
Deşi actualul preşedinte Juan Manuel Santos (2010-8) declara „Acesta nu este drumul către pace, ci pacea este drumul”, 50.2% din columbienii care s-au prezentat la vot duminică, adică 37% din electoratul de 35 de milioane, au crezut diferit. 55.000 de voturi în plus au făcut diferenţa pentru tabăra care se opunea acordului de pace.
La prima vedere, pare ciudată organizarea unui referendum care să valideze opţiunea guvernamentală pentru instaurarea prin negocieri care au durat 4 ani un acord de pace cu temutele gherile FARC. Dar, la o privire mai atentă, descoperim că au existat alte momente din istoria recentă latino-americană în care cetăţenii au trebuit să decidă prin vot dacă sunt de acord cu deciziile luate de guvernele lor în momente de transformare politică. Este cazul referendumurilor instituite ca urmare a acordurilor pentru tranziţia la democraţie în Chile sau adoptarea amnistiei celor vinovaţi de crimele săvârşite în timpul dictaturii din Uruguay.
După ce pe 29 august intra în vigoare acordul pentru încetarea luptelor, luni 25 septembrie, în Cartagena, preşedintele Juan Manuel Santos şi şefii FARC semnau acordul de pace. Deşi sondajele aratău înaintea votului că opţiunea pentru da ar fi fost câştigătoare cu un procentaj de 62% din voturi, în timp ce doar 28% ar fi fost împotrivă, efectele uraganului Matthew au fost resimţite şi apelul de a prelungi orarul de vot pentru a permite alegătorilor să ajungă la urne a fost respins.
Violenţa sistemică şi conflictul cu FARC
Încă din secolul 19, sistemul politic columbian s-a construit în jurul conflictului, întîi între conservatori şi liberali, apoi în secolul 20 alţi actori violenţi intervenind. Deşi nu a fost martora unor regimuri dictatoriale precum unel ţări vecine, în cea de-a doua jumătate a secolului 20, Columbia a fost marcată de un conflict intern ai cărui actori s-au schimbat.
FARC au luat parte la acest conflict în ultimii 50 de ani; în urma acţiuniii lor şi a agenţilor statului peste 260.000 de oameni au murit şi 7 milioane de refugiaţi interni ai războiului au fost înregistraţi. Se estimează că FARC mai au între 6000 şi 7000 de membri care vor trebui să fie demobilizaţi şi reintegraţi în societatea columbiană, asigurându-le într-un fel o soluţie după o viaţă dedicată susţinerii unui alt model de societate.
Demobilizarea M19 şi a mişcărilor paramilitare de către Uribe sunt procese prin care Columbia a trecut deja. Prima, M19 este mişcarea de gherilă care s-a transformat în partid politic la începutul anilor 1990, iar la jumătatea anilor 2000, preşedintele Uribe, prin prisma apropierii sale de acestea, a convins mişcările paramilitare precum AUC (Forţele de Autoapărare din Columbia) să renunţe la arme, în schimbul unor pedepse foarte slabe.
Prevederile acordului de pace
Conform acordurilor de pace FARC ar fi avut 10 locuri asigurate timp de 2 mandate succesive din 2018 în Congres pentru supravegherea implementării acordurilor de pace, după care ar fi trebuit să se prezinte în alegeri cu partidul lor care însă nu poate fi fondat până nu se demobilizează. După semnarea acordului de pace era prevăzută faza de demobilizare pe parcursul a 180 de zile şi sub supravegherea armatei şi a ONU. Cei demobilizaţi vor primi timp de 2 ani o sumă apropiată de salariul minim din Columbia aşa cum s-a întâmplat şi cu membrii mişcărilor paramilitare care au acceptat demobilizarea.
Liderii FARC vor beneficia de o justiţie mai clementă într-un sistem paralel celui oficial de justiţie tranziţională dacă îşi mărturisesc crimele şi promit repararea daunelor produse. Daunele financiare vor fi însă plătite de statul columbian şi nu de FARC în ciuda speculaţiilor că organizaţia ar deţine sume mari în conturi din străinătate. Acordurile de pace nu includ reforma agrară, principalul motiv pentru formarea FARC la începutul anilor 1960, în schimb propun investiţii majore în infrastructura rurală. În fine, FARC s-au angajat să renunţe la traficul de cocaină şi să participe la eradicarea plantaţiilor de coca.
Aceste prevederi ale acordurilor de pace par inacceptabile pentru cei peste 4.5 milioane de columbieni care au votat împotriva intrării lor în vigoare, care consideră că intrarea fără vot în Parlament a reprezentanţilor FARC, precum şi lipsa de justiţie de care sunt susceptibili să beneficieze dacă vor colabora cu autorităţile, sunt inacceptabile.
Rolul lui Alvaro Uribe
Alvaro Uribe, fostul preşedinte columbian (2002-2010), artizan al strategiei de eliminare a oricărei negocieri cu FARC este cel mai important susţinător al taberei care a apărat opţiunea pentru nu la referendum şi adevăratul câştigător al votului de duminică. De fapt, pentru Uribe, miza este una personală. Sistemul de justiţie imaginat în timpul procesului de negociere a păcii îl priveşte direct ca vinovat de crime săvârşite în timpul mandatelor sale ca preşedinte, ca de exemplu scandalul „falsos positivos” în care soldaţi au omorât în general oamenii foarte săraci deghizându-i apoi în membri ai gherilei FARC pentru a creşte reuşitele guvernului în lupta împotriva gherilei.
De fapt, fostul preşedinte şi familia acestuia sunt anchetaţi pentru legăturile directe cu mişcările paramilitare formate ca urmare a căutării unei soluţii private pentru a rezolva absenţa reprezentanţilor statului pentru familiile bogate, în zonele dominate de mişcările de gherilă. Fratele lui Alvaro Uribe este în închisoare deja pentru că a participat la constituirea unei mişcări paramilitare, în timp ce fostul preşedinte are un proces legat de masacrul din 1997 din El Aro, în Antioquia unde era guvernator.
Ce urmează
Rodrigo Londoño (Timochenko), lider al FARC a declarat că nu există drum înapoi şi că ei continuă să susţină procesul de pace, dar că vor să participe ca forţă politică la ce va urma. Preşedintele Santos a chemat deja toate partidele la formarea unei Comisii parlamentare pentru pace şi Uribe a acceptat să participe.
Ce complică situaţia este prezenţa altor actori violenţi. Aşa cum după demobilizarea mişcărilor paramilitare, au apărut sciziuni ale lor numite bacrim (bandas criminales), şi în urma dezmembrării marilor carteluri de droguri, organizaţii mai mici, aşa numitele cartelitos, şi acum există alte mişcări de gherilă precum ELN (Armata de eliberare naţională) sau actori violenţi.
Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!
Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.
Se încarcă comentariile...
