Comandantul rebelilor din Libia, torturat de agenţii CIA care au colaborat cu Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abdulhakim Belhaj FOTO: BBC News
Abdulhakim Belhaj FOTO: BBC News

Comandantul rebelilor din Libia, Abdulhakim Belhaj, a mărturisit că a fost torturat de agenţii CIA, după ce a fost arestat în 2004 în Malaezia, fiind ulterior încredinţat forţelor armate ale preşedintelui Muammar Gaddafi. Acestea au continuat procedurile de tortură şi după încarcerarea în Libia.

Şeful Consiliului Militar al insurgenţilor de la Tripoli, Abdulhakim Belhaj, a declarat într-un interviu acordat "The Independent", că agenţii CIA l-au supus la chinuri severe începând din anul 2004. El a fost arestat în Malaezia şi transferat după câteva zile în Thailanda, unde oficialii agenţiei americane de contrainformaţii i-au aplicat tratamente inumane.

Ulterior, a fost încredinţat trupelor lui Gaddafi, ajungând în spatele gratiilor la cea mai rău famată închisoare din Libia, Abu Salim din Tripoli. "Am fost închis şapte ani, timp în care m-au supus la tortură şi la izolare completă. Mi-au refuzat să mă spăl trei săptămâni", a povestit Abdulhakim Belhaj. Şi alţi deţinuţi libieni au mărturisit că au fost duşi deseori la Abu Salim pentru a fi interogaţi de oficiali americani.

Belhaj este, în prezent, liderul formaţiunii militare a rebelilor din Libia, având un istoric lung în lupta împotriva regimului lui Gaddafi. Încă din anii '90 el a condus trupele de gherilă din ţară iar în anii '80 a luptat în războiul dintre Afganistan şi Rusia.

Eliberat de la Abu Salim în 2010, Belhaj a devenit unul dintre cei mai eficienţi comandanţi militari ai rebelilor. Din spusele diplomaţilor libieni, el a avut un rol crucial în preluare capitalei Tripoli, în luna august, şi este foarte apreciat de preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, condus de Mustafa Abdul Jalil.

Dacă spusele lui Belhaj sunt adevărate, povestea lui este o dovadă clară a cooperării dintre CIA şi serviciile de securitate ale colonelului Gaddafi, după ce liderul libian a condamnat atacurile de la 11 septembrie 2001, din SUA, comentează "The Independent".

În prezent, Belhaj este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai NATO în conflictul armat ce durează de şase luni în Libia. Cu toate acesea, el a precizat că îi este greu să ignore torturile aplicate de CIA în trecut şi că, atunci când va avea posibilitatea, va chema în justiţie agenţia şi oficialii acesteia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite