Conflictul comercial SUA-restul lumii evoluează înspre un război economic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Un eveniment ce s-a petrecut în sediul ONU a atras atenţia mai mult decât marile discursuri care, conform regulii binecunoscute, au prezentat pe prima scenă diplomatică a lumii poziţiile marilor puteri. Acestea, în proporţie covârşitoare, şi-au reafirmat, fără surprize majore, liniile directoare ale politicii lor externe.

Numai că avea să schimbe toate jocurile o conferinţă de presă ţinută de Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene împreună cu Javad Zarif, ministrul iranian de externe, eveniment la care au asistat reprezentanţii statelor semnatare care încă fac parte din „acordul nuclear“ cu Iranul, şase la număr după ce Preşedintele Trump a decis retragerea SUA: Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia, China şi Iran. Se aştepta doar o reiterare a poziţiei comune a ţărilor respective în favoarea găsirii unei căi de salvare a acordului respectiv, mai ales că a crescut în mod considerabil presiunea pe plan mondial pe măsură ce ne mai desparte foarte puţin timp de data de 4 noiembrie atunci când vor intra în vigoare sancţiunile extreme anunţate de SUA împotriva Iranului, fiind vizate şi toate ţările care vor mai face comerţ cu această ţară.

Ceea ce a anunţat Federica Mogherini a fost un şoc de mari proporţii şi care, fără niciun fel de îndoială, transformă conflictul comercial deja în curs de desfăşurare între SUA şi diverse ţări ale lumii, aliaţi europeni plus China în principal, într-un adevărat război economic de mari proporţii.

După cum poate ştiţi, la război orice este permis. Ceea ce, în cazul de care vorbim, se traduce prin anunţul spectaculos că Uniunea Europeană (decizie adoptată şi prin votul României) a hotărât să creeze un sistem de troc în scopul de a păstra deschise toate contractele comerciale pe care diverse State Membre le au în desfăşurare cu Iranul, evitând complet sancţiunile americane.

Acest sistem va permite companiilor europene să continue să aibă activităţi comerciale cu Iranul, în perfextă concordanţă cu legislaţia europeană. Sistemul acesta va putea fi deschis şi altor parteneri din lume“- spunea doamna Mogherini care mai afirma că noile canale de plată ce vor fi astfel puse la punct şi operaţionale cât mai rapid vor avea rolul de “a conferi siguranţă partenerilor economici.“ Aveţi aici fragmentul de interes din conferinţa sa de presă.

Surse convergente explică acest mecanism ca fiind o soluţie de salvare de multe ori folosită în sistemul comercial internaţional, dar niciodată la o asemenea scară şi, în orice caz, rarisim cu un caracter atât de ofensiv. Este vorba de sistemul denumit Special Purpose Vehicle (SPV) care funcţionează pe sistemul unei burse de schimb, un fel de troc foarte elaborat pe baza vânzării de petrol iranian.

Spre exemplu, dacă Iranul vinde petrol către ţara europeană X şi cumpără piese de schimb din ţara Z, prin intermediul sistemului SPV, banii plătiţi de ţara X ajung direct la ţara Z, fără a mai trece printr-o bancă sau instituţie iraniană, evitând deci sistemul de sancţiuni. Mai mult, acest sistem permite să nu se mai recurgă la dolar ca monedă de referinţă pentru schimburile comerciale şi nici să se folosească, aşa cum se întâmpla până acum, niciunul dintre mijloacele de plată americane.

Soluţie excelentă şi panaceu universal pentru a-i lăsa pe americani cu buzele umflate? Foarte greu de crezut, asta deoarece creatorii sistemului respectiv pleacă de la presupunerea, în opinia mea cu totul greşită, că americanii vor rămâne pasivi la încercarea de ocolire a sistemului lor de sancţiuni şi că nu vor acţiona la nivel individual împotriva oricărui stat sau oricărei companii care, direct sau indirect, a obţinut venituri de pe urma comerţului cu entităţi economice din Iran. Nu le trebuie americanilor decât o completare a deciziei existente privind sistemul general de sancţiuni.

Asta o ştiu şi europenii, mai ales după ce l-au auzit pe Trump, de la tribuna ONU, repetând că „nu putem permite principalului susţinător al terorismului în lume să posede armele cele mai primejdioase... şi să ameninţe America... Cerem tuturor ţărilor să izoleze regimul iranian atât timp căt agresiunea sa merge mai departe.“

Aici este cea mai mare problemă care, înainte de a fi economică, este una de natură politică: ţările semnatare ale „acordului nuclear iranian“ nu vor să izoleze Iranul şi, mai mult, oferă tuturor ţărilor lumii posibilitatea de a se asocia perspectivei deschise acum de UE pentru a juca împreună, boicotând nu numai deciziile americane, dar şi, aşa cum au sugerat de mai mult timp ţările din BRICS şi cum doreşte acum şi Turcia, să nu mai folosească moneda americană pentru schimburile economice.

Boicot? Revoltă? Sigur că o combinaţie din toate astea, dar şi, mi se pare, un periculos joc extrem şi la impresionarea adversarului din partea celor două sisteme de putere care se află acum faţă în faţă aşteptând declanşarea propriu-zisă a războiului economic. Fiecare ştie că un asemenea război va marca deteriora şi mai accentuată a relaţiilor politice şi de securitate. Drept care este posibil ca  jocurile să se oprească la acest stadiu al ameninţărilor deschise.

Şi dacă nu?

Atunci, foarte curând, lucrurile se vor complica foarte serios şi se vor reconfigura rapid alianţe politice în funcţie de noile date economice şi intrarea unor grupe de ţări de o parte sau de alta a conflictului. În acest sens, da, anunţul doamnei Mogherini este un semnal demn de atenţie şi care deschide perspective şi mai concrete pentru marile zone de liber-schimb pe care UE şi le-ar dori cu China, Rusia, India, adică, în general, cu ansamblul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite