Confreria generalilor care-l scoate pe Netanyahu din politică (în drum spre închisoare?)

Israelul se află în faţa unui nou ciclu electoral anticipat, al patrulea într-o perioadă de doi ani, după ce o moţiune ce introduce perspectiva alegerilor în martie 2021 a fost votată de către Partidul Alb-Albastru al generalului Benny Gantz, care e parte a coaliţiei.

Întregul efort actual se îndreaptă spre eliminarea lui Benjamin Netanyahu de la conducerea statului israelian în legătură cu dosarele sale de corupţie, 4 la număr, intrate în faza de judecată, şi mai ales cu cramponarea sa de putere. Acţiunile colaterale vizează revenirea sau intrarea în politică a unor figuri emblematice ale partidului Likud care să rupă voturi – cazul lui Gideon Saar, care a ajuns la estimări de până la 22 locuri în Knesset(120 de parlamentari) - şi a fostului şef al statului major al Armatei – IDF – Gadi Eisenkot. O adevărată frăţie a generalilor, cu 4 şefi de stat major în Parlament, în vârful partidelor politice israeliene.

Relansarea coaliţiei: fără Netanyahu sau cu buget

Israelul este condus acum de către Benjamin Netanyahu într-un mandat de un an şi jumătate care se va termina în noiembrie, urmând ca locul său să fie luat de către Benny Gantz, preşedintele Coaliţiei Alb-Albastru, pentru un nou mandat de un an şi jumătate, potrivit acordului actual de coaliţie. Mezalianţa de tip mare coaliţie între principalele partide intrate în Parlament a dus la fracturarea coaliţiei Alb-Albastru, care din 33 de locuri în Knesset, a rămas cu 14 la guvernare – pierzând două fracţiuni, Yesh Atid şi Telem, atunci când a intrat la guvernare.

Problema majoră ţine de nevoia existenţială a lui Netanyahu de a conserva poziţia de premier. Acest lucru se face prin două manevre, cea mai importantă fiind blocarea lui Gantz de a veni la guvernare. Cum perspectivele electorale ale partidului fostului şef de stat major al Armatei israeliene sunt marginale – 6-7 fotolii în viitorul Parlament – Netanyahu a blocat bugetul şi chiar a cochetat cu anticipatele el însuşi. Acum însă, fostul şef al Statului Major al Armatei israeliene ajuns în politică, Benny Gantz, a marşat pe condiţionările lui Netanyahu şi a votat cu opoziţia deschiderea noii runde de alegeri. Aceasta nu e sigură, urmând să mai treacă două voturi în alte două lecturi în Parlamentul unicameral israelian înainte de a deveni lege.

Acceptarea de către Gantz a jocului de-a cine clipeşte primul şi ruperea elementelor de constrângere ale lui Netanyahu au la bază două motive: mai întâi forţarea adoptării bugetului nou, deci a priorităţilor şi a unei baze solide pentru guvernarea sa viitoare şi, mai ales, constrângerea lui Netanyahu de a părăsi guvernarea în noiembrie, la încheierea părţii sale de mandat împărţit în două. Totuşi, lucrurile sunt neclare astăzi. Altfel Benny Gantz apare ca un soldat gata să se sacrifice şi să-şi sacrifice partidul şi perspectiva politică pentru a-l elimina pe Netanyahu de la conducerea statului israelian: a făcut mezalianţa pentru a-l bloca pe Netanyahu să preia Ministerul Justiţiei printr-un om al Likud şi blocarea perspectivei votării unei legi de imunitate pentru Netanyahu. Acum Gantz renunţă la perspectivele sale de premier pentru a-l scoate din funcţie pe şeful Executivului după 12 ani, prin anticipate sau, şi mai bine, după respectarea acordului care-l aduce în funcţia de premier pe Gantz.

Şi astrele par să se aşeze favorabil, pentru că fie obţine ce-şi doreşte, fie alegerile anticipate ameninţă să fie nefaste pentru Netanyahu. Lucrurile au devenit dramatice odată cu anunţul de marţi şi demisia succesivă din Parlament şi din Partid a lui Gideon Saar, fostul său pupil, adus în politică în 1999, fost şef de cabinet al premierului, fost ministru al Educaţiei şi Ministru de Interne în guverne succesive. Acesta s-a retras în 2014 din politică şi a revenit anul trecut, tot pe listele Likud, dar a fost ignorat la repartizarea mandatelor de miniştri – deşi era al patrulea ca notorietate în primarele din partid pentru stabilirea listei, pentru că îl contracandidase pe Natanyahu la conducerea partidului, fiind învins de premier cu 72% anul trecut, în Congres.

De această dată, Saar a anunţat constituirea propriului său partid, Noua Speranţă, cu care intenţionează să intre în alegerile generale. El a fost urmat rapid de alţi membri ai Knessetului. În momentul de faţă, mişcarea ameninţă situaţia lui Netanyahu şi ruptura din Likud poate fi fatală pentru orice perspectivă electorală. În plus, noua situaţie deschide oportunităţi pentru o nouă aritmetică parlamentară, cu situaţii ce exclud posibilitatea lui Netanyahu de a reveni la conducerea statului israelian după următoarele alegeri generale.

FOTO EPA-EFE

Alegeri anticipate cu Netanyahu fără şanse

Susţinerile lui Saar sunt elocvente: Netanyahu trebuie să plece, a subordonat partidul Likud intereselor personale de a scăpa de dosare şi condamnări, pentru a manevra ca să se perpetueze ca premier(e cel mai longeviv premier al statului Israel de la înfiinţare). Netanyahu a distrus orice perspectivă de a gestiona criza sanitară şi cea economică legată de coronavirus, a transformat Likud-ul în instrument personal de supravieţuire în justiţie, susţine Saar.

Cu probleme esenţiale în relaţia sa cu Netanyahu, Saar a anunţat că e necesară o schimbare de leadership în statul israelian, pentru stabilitatea şi unitatea necesară şi pe care Netanyahu nu o poate oferi, şi că luptă pentru înlocuirea lui Netanyahu din poziţia de premier. Un Israel mai bun ne aşteaptă şi Înlocuirea lui Netanyahu este la ordinea orei, nu a zilei, sunt susţinerile fostului aliat care e plasat mai la dreapta, apropiat partidelor ultraortodoxe şi adeptul recunoaşterii anexării coloniilor din Cisiordania. El a anunţat aducerea în prim plan a celor mai bune resurse intelectuale din viaţa publică şi faptul că noul partid va lucra numai pentru interesul statului.

Crearea noii formaţiuni politice ameninţă majoritatea lui Netanyahu, dar şi scorul Likud la următoarele alegeri, în timp ce intrarea în Parlament în forţă prezice amplificarea numărului de posibilităţi de realizare a coaliţiilor şi toate fără Likud. De altfel, după anunţul de marţi şi demisiile de miercuri, 9 decembrie, sondajele de opinie tradiţionale, făcute curent de marile ziare şi posturi de televiziune israeliene, arată de ce noua mişcare a adus panică în rândurile dreptei şi ale Likud, în special.

Parlamentul israelian, Knessetul, a fost întotdeauna un spaţiu de confruntare şi dialog, totodată. În ultimii ani, poziţia prea îndelungată la putere a lui Netanyahu - altfel un excelent negociator - a blocat o rafinare a posibilităţilor de aliere într-un parlament oricum fragmentat. Pentru o majoritate e nevoie de 61 de voturi din cele 120 de locuri, iar ele sunt atinse de coaliţii complicate. Până recent, partidul premierului, Likud, a avut la dispoziţie partidele de dreapta ultraortodoxe pentru a face majoritatea. Dar lucrurile s-au schimbat pe parcurs, odată ce fostul ministru de externe Avigdor Liberman, preşedintele partidului Yisrael Beytenu, a ales calea secularismului şi a respins alianţa cu partidele ultraortodoxe.

Sosirea Partidului Alb-Albastru al lui Benny Gantz pe piaţa politică, în urmă cu trei ani, a determinat un alt cutremur, însă, după două rânduri de alegeri anticipate, acesta a convenit formula de tip Mare Coaliţie cu rivalul său. De altfel, în Israel e curentă apariţia unor noi partide, fuziuni şi scindări ca soluţie pentru a compune majoritatea, iar blocajul din Knesset şi actualul mandat de mezalianţă anunţa spaţiul pentru un nou partid. Însă de această dată cel scindat este Partidul Likud, al lui Netanyahu. Cum în Knesset este reprezentat şi partidul arab, Lista Arabă Unită cu 11 voturi, perspectiva de a realiza majoritatea din structurile politice existente e complicată şi mai mult azi.

Acum noul partid, Noua Speranţă, tulbură din nou puternic apele: Saar este cotat la 15-18 locuri în Knesset, cu perspectiva de a urca la 22 fotolii, în timp ce coaliţia lui Netanyahu, alcătuită din Likud, Yamina, Shas şi Iudaismul Unit Torah nu mai ating sub nici o formă cele 61 de mandate, ci cel mult 57, cu un Likud coborât de la 36 la 25 de mandate. În această perspectivă, Netanyahu pierde sprijinul partidelor religioase, dacă li se oferă variantă acceptabilă la guvernare, iar Yamina lui Naftali Bennett ajunge, cu cele 17 fotolii ale sale, în postura de a migra la noua guvernare, dacă există o înţelegere în privinţa viitorului premier, şi liderul Yamina având aspiraţii similare cu ale lui Saar.

Parlamentul israelian FOTO EPA-EFE

Aritmetică electorală în parlamentul generalilor

Practic, aritmetica parlamentară foarte exactă a sondajelor actuale arată că Netanyahu nu mai are şanse decât alături de duşmanii săi care-l resping de plano şi că Saar are la îndemână multiple variante ale alianţei fără Likud: Noua Speranţă, alături de Yamina şi coaliţia Alb Albastru, Yisrael Beytenu şi Atid – Telem fac între 61 şi 63 de locuri, în varianta dreapta-centru-dreapta, fără partidele ultraortodoxe. Pe de altă parte, cu blocul ultra-ortodox şi Yamina – partid care se consideră încă în blocul lui Netanyahu dar s-a aflat în opoziţie în ultimele 6 luni criticând răspunsul la pandemie – perspectiva unei coaliţii este la fel de probabilă.

Dacă acţiunile lui Benny Gantz au fost considerate suicidare, determinate de dorinţa de a-l bloca pe Netanyahu să scape de justiţie şi a-l scoate de la guvernarea pe care o deţine neîntrerupt de 12 ani, acum se profilează o nouă surpriză pe piaţa politică: fostul şef al statului major al Armatei israeliene, Gadi Eisenkot, e anunţat în pragul unei decizii de a intra în politică, mai mult, de a se alătura lui Gideon Saar, ridicând deja în sondaje perspectiva sa electorală la 22 locuri, în detrimentul Likud, care ar scădea la 26.

Trebuie spus faptul că Israelul are o tradiţie în a primi în rândul politicienilor foştii generali în retragere. În anii 60-70-80 era un pas natural ca, după ce ai condus armata israeliană, să intri în politică. Generalii erau eroi naţionali în acea perioadă de război şi publicul îi aclama şi respecta. Pe lista foştilor generali se numără trei premieri şi doi miniştri ai Apărării – fără a-l include în listă pe ministrul de azi, Benny Gantz: Yitzhak Rabin, Ariel Sharon şi Ehud Barak ca premieri şi Rafael Eitan şi Moshe Ya’alon ca miniştri ai Apărării.

Azi încrederea în generali nu mai e atât de importantă, dar se menţine consistentă. Benny Gantz a făcut un partid care a ajuns peste noapte pe primul loc, la primele alegeri la care a participat, şi a fost anul trecut în poziţia de a forma guvernul. Mai mult, intrarea în cursă a lui Gadi Eisenkot ridică la 4 numărul şefilor armatei aflaţi în Knesset, alături de Moshe Yaalon, ministrul de Externe, Gadi Ashkenazi şi ministrul Apărării, Benny Gantz. O adevărată confrerie a generalilor prăgătiţi să-l scoată din viaţa politică – şi să-l trimită la închisoare – pe Benjamin Netanyahu. Dacă va fi ales în Knesset, Eisenkot va fi al 14-lea fost şef al Armatei israeliene ales în Parlament.

Situaţia sa este cea mai mare ştire şi cea mai importantă discuţie din presa israeliană, mai ales că fostul şef al Armatei nu a comentat nimic la anunţurile de presă. El este considerat că deţine mult mai multe calităţi politice decât mulţi alţi şefi ai Armatei. A câştigat popularitate şi perspectivele noului partid trădează garanţiile prezentate generalului pentru a se alătura Noii Speranţe a lui Saar. De asemenea, Eisenkot a fost contactat şi de alţi militari din politica israeliană care încearcă să-l aducă în propriile partide. E vorba în special de Moshe Yaalon şi partidul său rupt din Coaliţia Alb-Albastru, un liberal de dreapta, care-l vrea în noua sa construcţie. Indiferent ce alege, Eisenkot este o nouă ameninţare, şi mai mare, pentru Netanyahu şi pentru perspectivele sale de a rămâne premier.