Consiliul de Securitate ONU nu reuşeşte să adopte o declaraţie privind noul coronavirus. De ce se opun chinezii şi ruşii? Diplomat occidental: „Sunt idioţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al ONU, care nu s-a mai reunit de 12 zile, este profund divizat atât pe tema unui proiect al unei declaraţii privind noul coronavirus, cât şi pe tema reuniunilor online în vederea adoptării unor rezoluţii, cărora li se opune Moscova.

Acest text „a fost respins iniţial de Africa de Sud, apoi Rusia şi China au propus amendamente, dar au blocat totul după aceea”, a anunţat un diplomat sub protecţia anonimatului.

Alte surse au vorbit despre un proiect în impas. Beijingul şi Pretoria erau reticente, iar Moscova a venit cu „amendamente ucigaşe”, a precizat una dintre ele pentru AFP.

Propus la sfârşitul săptămânii trecute de Estonia, în proiectul declaraţiei, obţinut de AFP, se subliniază „îngrijorarea tot mai mare” a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate faţă de pandemia Covid-19, „care ar putea constitui o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, transmite AFP, potrivit news.ro.

Evocând necesitatea „ajutorării celor mai expuşi şi vulnerabili virusului şi a populaţiilor care trăiesc în situaţii umanitare catastrofale”, textul îndeamnă la „cooperare politică şi economică” şi dă asigurări că acţiunile comune ale ţărilor membre ONU se desfăşoară „în deplină transparenţă”, o aluzie la opacitatea regimului comunist de la Beijing.

Nicio ţară nu poate reuşi singură” în combaterea pandemiei, se insistă în proiectul declaraţiei - de o pagină -, în care se subliniază că dezvoltarea şi găsirea unui vaccin este prioritară.

O declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU are nevoie de unanimitatea celor 15 membri pentru a fi adoptată şi publicată.

Moscova nu vrea şedinţe online

Din cauza muncii la distanţă instaurate la scară mare şi în pofida faptului că sediul ONU de la New York rămâne oficial deschis, Consiliul - prezidat în martie de China - nu s-a mai reunit de la 12 martie, notează AFP.

Toate reuniunile de săptămâna trecută au fost anulate, dar şi cele prevăzute săptămâna aceasta cu privire la Siria şi Libia.

Programul oficial prevede adoptarea, joi, de către Consiliul de Securitate al ONU a mai multor rezoluţii privind misiuni sau mandate care se încheie.

Acesta urmează să înnoiască pe o perioadă de un an mandatul experţilor însărcinaţi cu sancţiunile impuse Coreei de Nord şi să prelungească tot cu un an misiunea de pace din Somalia.

Potrivit unor diplomaţi, Consiliul urmează de asemenea să prelungească cu două luni misiunea Căştilor Albastre în Darfur, fără să modifice efectivele, în contextul în care acesta urma să angajeze retragerea treptată a acestora în vederea trecerii la o misiune de ajutor politic, la sfârşitul lui octombrie, extinsă la întregul Sudan.

Însă această reuniune va avea ea loc, oare, joi?

De zece zile, Rusia le repetă partenerilor săi opoziţia sa faţă de organizarea unor reuniuni „virtuale”, prin video, în sesiuni de vot. Ceilalţi îi amintesc că o sesiune „fizică” ar obliga aproximativ 50 de persoane să vină la ONU.

Noi suntem pentru o prezenţă fizică (şi) ne îndoim că acest lucru poate fi făcut altfel”, declară pentru AFP adjunctul ambasadorului rus la ONU Dmitri Polianski.

„Acest lucru nu este rezonabil”, denunţă un diplomat pentru AFP. „Ruşii sunt idioţi”, se enervează altul, uitând de orice abordare diplomatică.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite