Conturarea unei noi arhitecturi de securitate în Orientul Mijlociu

În septembrie 2020, la Casa Albă erau oficializate relaţiile diplomatice dintre Israel,  Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain. Cunoscute ca  Acordurile Abraham, cu trimitere către personajul biblic din rândul căruia au luat naştere cele trei religii monotesite, Maroc şi apoi Sudan s-au alăturat celor două ţări din Golf, recunoscând existenţa statală a Israelului şi  conturând astfel o nouă arhitectură de securitate în Orientul Mijlociu.

Părţile semnatare îşi iau angajamentul de a se alătura SUA pentru constituirea unei “agende strategice pentru Orientul Mijlociu”, fiind de altfel, totodată şi efectul unei competiţii geopolitice tot mai vizibile în regiune între Washington şi Beijing. În acelaşi timp, semnarea Acordului de către cele două monarhii din Golf nu putea fi făcut fără girul Arabiei Saudite, al cărui lider Mohammed bin Salman transmite că este adeptul unei viziuni moderne şi constructive în Orient. Mai mult, Acordurile nu sunt rezultatul unor dinamici recente. Sunt cel puţin 15 ani de când presa internatională vorbeşte de discuţii neoficiale între Israel şi multe state arabe, discuţii venite  ca urmare a unui complex de securitate regional generat de ambiţiile Iranului.

În momentul de faţă, componenta economică este cea mai importantă. Urmează deschiderea unor Camere de Comerţ bilaterale între Tel Aviv şi Rabat, în timp ce, la două luni de la semnare, Bahrain a anunţat numirea unui ambasador în Israel iar ministrul Comerţului a efectuat o vizită la Ierusalim.

Relaţia comercială dintre Israel şi EAU este cea mai bine-dezvoltată. Mii de evrei au vizitat deja Emiratele, s-au creat  fonduri comune de investiţii, curse aeriene care leagă cele două ţări şi au fost puse bazele unor proiecte la nivel universitar şi ştiinţific, creeându-se o nouă axă comercială care leagă Mediterana de Asia.

Primul test al funcţionării Acordurilor a venit de la administraţia Biden, care urma să se poziţioneze faţă de, poate cea mai importantă, moştenire de politică externă a lui Donald Trump. Fostul preşedinte american a făcut o serie de concesii, criticate de opoziţia politică din SUA din acea perioadă printre care: aprobarea vânzării de aeronave F-35 către EAU, suspectată alături de Arabia Saudită de încălcarea drepturilor omului în campania militară din Yemen; recunoaşterea dreptului Marocului asupra Saharei de Vest deşi aceasta a fost acaparată militar asemănător cu anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă sau retragerea Sudanului de pe lista statelor care sprijină terorismul şi exonerarea faţă de cererile familiilor victimelor din 11 septembrie 2001.

În cele din urmă, răspunsul noului leadership de la Casa Albă nu a întârziat iar administraţia Biden a păstrat Acordul intactat, asta deşi iniţial a blocat vânzarea aeronavelor către EAU, deschizând apoi procesul birocratic după ce lobbyştii evrei de la Washington care s-au opus înarmării Emiratelor, în perioada Trump,  şi-au retras poziţia. În ceea ce priveşte situaţia familiilor victimelor, acestea îşi pot continua revendicările în istanţă.

Al doilea test a fost dat de către conflictul de 11 zile dintre Israel şi Hamas din primăvara acestui an. Semnatarii arabi ai acordurilor s-au alăturat poziţiei Ligii Statelor Arabe şi ale Organizaţiei de Cooperare Islamică, însă au fost criticaţi pentru poziţia tardivă. De altfel, politica EAU a arătat o distanţare faţă de Gaza, acolo unde operează Hamas, ramură a Frăţiei Musulmane considerată o ameninţare directă pentru Emirate, Arabia Saudită şi Bahrain. Acordurile au rămas în picioare deşi au arătat că Cisiordania şi Ierusalim rămân linii roşii între semnatari.

Cel de-al treilea test este unul pe termen mediu şi lung, şi presupune transcenderea înţelegerilor diplomatice la nivelul societăţii. Dacă  Maroc găzduieşte o importantă comunitate evreiască, din rândul căreia se regăsesc chiar consilieri ai regelui Mohammed al VI-lea, în Sudan sute de oameni au protestat faţă de decizia guvernului de la Kartoum. Cu toate acestea, semnatarii nu au purtat conflicte militare, nelăsând traume în mentalul colectiv, iar dacă acordurile Israelului cu Egipt şi Iordania au rămas funcţionale de-a lungul deceniilor foarte probabil acest lucru va fi valabil şi pentru Abraham.

În cele din urmă, arabii au înţeles că cinci războaie şi 70 de ani de boicot nu au schimbat regiunea, iar Israel poate fi un partener alături de care se poate construi o nouă arhitectură de securitate în cea mai tensionată regiune la nivel global.