Corectitudinea politică şi arabii

FOTO Shutterstock

Orientul Mijlociu a devenit o prezenţă ubicuă în rândul ştirilor de „ultimă oră” şi este adesea considerat un „butoi de pulbere” al lumii. Ştirile despre Orientul Mijlociu operează cu termeni precum „arab”, „musulman”, „jihadist”, „extremist”, „terorist”, dar sunt ei de fapt folosiţi corect?

Arabul nu este neapărat musulman. Iar musulmanul nu e musai să fie arab. Europenii şi americanii privesc populaţia Orientului Mijlociu ca pe un grup etnic omogen, iar mass-media are tendinţa de a accentua dimensiunea religioasă a popoarelor arabe. Totodată, „islam” şi „islamism” nu sunt forme literare libere. Islamul se referă la religia practicată de musulmani, în timp ce islamismul este o doctrină politică. Aşadar, având aceste două repere în minte, sunt majoritatea surselor care tratează Orientul Mijlociu dominate de ignoranţă şi spirit gregar sau vorbim despre un fenomen amplu de rasism cultural?

Sura namatiyya, expresia prin care limba arabă redă ideea de „stereotip” s-ar traduce mai degrabă prin sintagma „imagine tip”. „Imaginea tip” a Orientului Mijlociu redată în cinematografie este ba una exotică -beduini în deşert, femei aflate într-un spaţiu domestic hyper sexualizat- sau una neo-barbară, caracterizată de violenţă primitivă şi agresivitate de natură instinctuală, care pare să contureze ideea că lumea arabo-islamică reprezintă o ameninţare pentru cultura occidentală.

Prima ipostază de redare a arabului/ musulmanului se încadrează în limitele decorului stabilit de universul naiv şi hedonist al colecţiei „O mie şi una de nopţi”, care s-a întipărit în mentalul colectiv ca o mărturie antropologică, nu ca o operă de ficţiune. Bărbatul arab este adesea un şeic sau un prinţ bogat, aflat în compania celor patru soţii ale sale. La rândul ei, femeia este privită ca un obiect sexual, închis într-un spaţiu inaccesibil occidentalilor: haremul (în limba arabă, cuvântul „haram” nu are doar sensul de spaţiu sau lucru interzis, ci şi „sacrosant”, „venerabil” şi „respectat”).

Un alt clişeu cultural negativ atribuit arabului este acela de terorist, iar acesta din urmă poate avea un impact mult mai pronunţat asupra formulării politicilor internaţionale privind statele arabe ( E drept, societatea americană este una intimidată de ameninţarea teroristă, iar până la momentul atentatelor din 11 septembrie 2001 nu avea un alt reper în materie de activitate teroristă pe teritoriul său cu excepţia organizaţiei Ku Klux Klan). Acum, mass-media occidentală şi studiourile de la Hollywood îi atribuie arabului şi o dimensiune teologică. Însă, fie că este reprezentat ca fanatic religios, fie că este reprezentat ca lider corupt, arabul are întotdeauna rolul antagonistului.

O schimbare de paradigmă?

Filmul „Mosul”, proaspăt lansat pe Netflix, spune povestea, bazată pe fapte reale, a luptătorilor irakieni din SWAT Ninive împotriva organizaţiei teroriste ISIS şi poate fi privit ca o încercare de regenerare identitară. Povestea este spusă din perspectiva irakienilor, protagoniştii sunt arabi, iar actorii americanii lipsesc cu desăvârşire. Mai mult decât atât, dialogul personajelor este în întregime în limba arabă.

Nu neapărat povestea luptei pentru eliberarea oraşului Mosul este ceea ce face filmul o încercare autentică de schimbare a paradigmei prin care sunt priviţi arabii, ci construcţia personajului principal, liderul unităţii de elită SWAT Ninive. Când nu ucide luptători ai organizaţiei ISIS, acesta se asigură că membrii echipei sale beau suficientă apă şi strânge gunoaiele lăsate în urmă atât de iranieni, cât şi de Statul Islamic. Obicei care poate sublinia dorinţa acestuia de a scoate Irakul de sub influenţa celor două entităţi.