În lume

articolul anterior articolul urmator

Corifeii terorii: Osama bin Laden, Al-Baghdadi şi Qassem Soleimani

40
8 Jan 2020 06:36:59
Alexandru Grumaz
generally Soleimani Qasami în Siria în fata unui mortier
generally Soleimani Qasami în Siria în fata unui mortier

Moartea generalului Qasem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gărzilor Revoluţionare Iraniene într-o operaţiune a armatei americane, reprezintă un moment de cotitură în relaţiile internaţionale şi mai ales în competiţia dintre marile puteri. Atacul a evitat o criză a ostaticilor americani care se pregătea în Irak, la Bagdad, ceva similar cu s-a petrecut cu 40 de ani în urmă la Teheran.

Avertisment: materialul de mai jos face parte dintr-un documentar amplu. Am postat fragmente din acesta, prima parte fiind de fapt o serie de concluzii iar cea de-a doua câteva dintre opiniile specialiştilor militari în rezervă si a celor din sistemul de informaţii american care au avut funcţii de conducere în Pentagon şi în CIA.
 

Echilibrul geopolitic în Orientul Mijlociu, alterat deja de războiul din Siria, se schimbă dramatic după decizia Parlamentului irakian prin care se cere guvernului de la Bagdad să procedeze la încheierea totală a prezenţei americane în Irak, trimiţând în acelaşi timp şi Naţiunilor Unite un document oficial, o plângere împotriva autorităţilor americane pentru violarea suveranităţii naţionale a Irakului prin asasinarea generalului maior iranian Qasem Soleimani la Bagdad. După ce americanii i-au scăpat de Saddam acum să se răzbune împotriva lor? Deşi rezoluţia nu necesită o retragere imediată a forţelor americane, cei 172 de membri ai Consiliului Reprezentanţilor din Irak (CoR) solicită guvernului irakian să anuleze cererea de ajutor militar din 2014 din partea guvernului de la Bagdad către forţele din coaliţia conduse de americani. 

Rezoluţia afirmă că guvernul „trebuie să lucreze pentru a pune capăt prezenţei oricăror trupe străine pe solul irakian şi pentru a le interzice să folosească terenul, spaţiul aerian sau marea din orice motiv”. De asemenea, invită guvernul irakian să stabilească un calendar pentru retragerea trupelor străine. CoR nu poate propune anularea cererii de sprijin pentru coaliţie din 2014. Acesta cerere necesită acţiunea executivă din partea premierului. Nu este clar dacă premierul Mehdi are autoritatea legală să facă acest lucru, având în vedere statutul său. Mehdi şi-a dat demisia pe 29 noiembrie 2019 în timpul protestelor din Bagdad.Între timp, clericul şiit Ayatollah Ali al-Sistani, în timpul predicii sale reprezentative din fiecare vineri, a condamnat moartea generalului irakian şi a numit-o o încălcare a suveranităţii irakiene. În acelaşi timp, Sistani a chemat toate părţile să aibă un grad ridicat de răbdare şi să evite împingerea ţării către prăpastie. În orice caz la Washingtonul deja circulă zvonul că Administraţia Trump este pregătită pentru sancţiuni împotriva Irakului inclusiv despăgubiri pentru facilităţile militare construite în Irak.

Trupe americane antreneaza soldati irakieni FOTO AFP

Europa este prinsă între solicitările ţărilor care au semnat Acordul nuclear cu Iranul în 2015 şi lovitura data de SUA terorismului iranian. Mărimea, complicităţilor şi interdependenţele diferitelor etape făcute, planificate, anulate sau ameninţate din toate părţile vor menţine oamenii de la Bruxelles ocupaţi destul de mult timp. Aliaţii NATO au organizat o reuniune specială a Consiliului Atlanticului de Nord pentru a „aborda situaţia din regiune”. Secretarul general Jens Stoltenberg a decis să convoace reuniunea ambasadorilor NATO la Bruxelles în urma consultărilor cu aliaţii, inclusiv cu secretarul american al Apărării, Mark Esper, după cum a declarat la sediul NATO. Alianţa are instructori în Irak care pregătesc trupele irakiene. România îşi relochează o parte din trupele din Irak, în urma conflictului în creştere din zonă, anunţă preşedintele Klaus Johannis. 14 ofiţeri participă la o misiune NATO de instruire a forţelor locale în vederea combaterii grupării teroriste Statul Islamic. În Irak cât şi în Orient lucrează mulţi români pentru care trebuie să asigurăm securitatea atât a lor cât şi a familiilor lor prin structurile Ministerului de Externe, ambasade sau consulate.  Forţele irakiene de securitate au depins până în acest moment de sprijinul militar al coaliţiei pentru a susţine presiunea asupra Statului Islamic (ISIS). Orice retragere a forţelor coaliţiei din Irak oferă ISIS o libertate de mişcare sporită şi îmbunătăţeşte condiţiile pentru ca ISIS să se reconstituie în Irak şi Siria.

Între timp, Bruxelles-ul întinde covorul roşu pentru ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif. Serviciul diplomatic al UE a spus duminică, 5 ianuarie, într-o declaraţie, că Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate al Uniunii Europene, Josep Borrell, a emis o invitaţie personală lui Zarif pentru a vizita Bruxelles-ul într-un apel telefonic (în aceeaşi zi în care preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va bombarda Iranul), într-o aparentă tentativă să ţină în viaţă acordul nuclear sau JCPOA(!?). Iranul a anunţat însă că va face un pas lateral de la angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear din 2015. Zarif a declarat pe Twitter că nu va mai respecta nicio restricţie în ceea ce priveşte numărul centrifugelor de îmbogăţire a uraniului, pe care le poate opera. El a descris demersul ca un al „cincilea şi ultimul pas de remediere” al ţării sale. 

Cu toate acestea, Zarif a adăugat că toţi paşii sunt reversibili şi că „cooperarea deplină” a Iranului cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a ONU va continua. Este clar că există disensiuni în cadrul elitei conducătoare la Bruxelles în ceea ce priveşte părerea despre moartea generalului iranian. Preşedintele Borrell este în contradicţie cu cancelariile de la Paris, Londra şi Berlin care declară că au „ochii uscaţi” referitor la moartea generalului Soleimani. Germania, Franţa şi Marea Britanie au convenit că acum Iranul ar trebui să fie invitat să respecte restricţiile şi să asigure moderarea, potrivit unui comunicat german prezentat după discuţiile telefonice separate dintre cancelarul Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson. Cele trei ţări au lansat o declaraţie comună în urma apelurilor telefonice.

Soleimani a reprezentat o ameninţare pentru toate interesele noastre şi a fost responsabil pentru un model de comportament perturbator şi destabilizator în regiune. Având în vedere rolul principal pe care l-a jucat în acţiunile care au dus la moartea a mii de civili nevinovaţi şi personal occidental, nu vom lamenta moartea sa,

a spus Johnson într-o declaraţie după apelurile sale cu Macron, Trump şi Merkel.

El a adăugat că Marea Britanie este „în strânsă legătură cu toate părţile pentru a încuraja dezescladarea ”. 

Cum este văzută răzbunarea în ochii unui fost militar al Gărzilor Revoluţionare, Mohsen Rezaee, fost lider al Gărzii Revoluţionare a Iranului? Acesta a declarat că oraşele israeliene Tel Aviv şi Haifa ar putea fi vizate ca să răzbune moartea lui Soleimani (Associated Press). Esmail Ghaani, generalul iranian care l-a înlocuit pe Soleimani, a promis, de asemenea, răzbunarea. Şi totuşi condiţiile militare ale Iranului îi impun liderului suprem iranian Ayatollah Ali Khamenei opţiuni limitate de răzbunare. Deocamdată  tirurile cu rachete şi mortiere asupra bazelor militare americane din Irak mai precis din provincia Kurdistan s-au declanşat. În spatele lor sunt tot felul de miliţii şiite din Irak şi Siria finanţate de guvernul de la Teheran.

Teheranul a renunţat la Acordul nuclear din 2015 şi a pornit pe drumul fără întoarcere al creării de arme nucleare. Acum nici europenii nu-i mai pot opri. O lovitura aerian datorată unei drone a SUA l-a ucis pe şeful Forţei Quds[1] a Corpului Gărzii Revoluţiei Islamice din Iran, generalul maior Qassem Soleimani[2] fondatorul miliţiilor pro iraniene din Orientul Mijlociu, inclusiv a miliţiei irakiene pro-iraniene Kata’ib Hezbollah. De asemenea, a fost ucis în lovitura aeriană Abu Mahdi Al Muhandis, fondatorul miliţiei Kata'ib Hezbollah (KAH), ale cărei atacuri cu rachete asupra bazelor americane din ultimele săptămâni au determinat o lovitură aeriană a Statelor Unite, pe 29 decembrie, împotriva bazelor miliţiei din vestul Irakului şi în Siria. KAH, probabil instigată de Soleimani şi de regimul Iranului, a condus o acţiune ulterioară de ardere a mai multor clădiri exterioare ale Ambasadei SUA din Bagdad. Departamentul de Apărare al Statelor Unite a confirmat că lovitura dornei care l-a ucis pe Soleimani a fost luată "de hotărârea preşedintelui ... ca o acţiune defensivă pentru a proteja personalul american din străinătate” adică pentru protecţia ambasadei SUA de la Bagdad.  Lovitura reprezintă o escaladare importantă a conflictului dintre SUA şi Iran dar şi o eliminare din joc a unui personaj despre care generalul Petraeus declara „a truly eavil figure”(o figura de diavol adevărată). Acţiunea, în opinia mea, reprezintă represalii directe pentru atacul ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bagdad, de pe 31 decembrie, condus de Kata’ib Hezbollah şi alţi luptători susţinuţi de Iran sub coordonarea lui Soleimani.

Imagine de la atacul în care a murit Soleimani FOTO AFP

Atacul care l-a vizat pe Qassem Soleimani este, probabil, cea mai dură lovitură dată Iranului de Statele Unite în ultimii 40 de ani. Americanii nu au reacţionat aşa de ferm nici după atentatele din 1983 de la Beirut, la vremea când, comandat al brigăzii de infanterie marină dislocate acolo, era generalul Collin Powell, atentate care au vizat ambasada americană şi baza puşcaşilor marini situată pe aeroportul din Beirut. Atacul cu două camioane pline de trotil, care s-a soldat cu moartea a două sute de militari americani, nu a generat o acţiune asupra insurgenţilor care aveau legături cu Teheranul – şi, mai exact, cu unitatea condusă de Qassem Soleimani. În sfârşit, pe 4 februarie 1984, Reagan a declarat ceva frecvent auzit în dezbaterile despre Afganistan şi alte teatre de conflict astăzi - dacă Statele Unite se retrag, „vom trimite un semnal teroriştilor de pretutindeni: aceştia pot câştiga conducând un război împotriva oameni nevinovaţi…. Dacă trebuie să fim în siguranţă în casele noastre şi în lume, trebuie să stăm împreună împotriva celor care ne ameninţă. ” Şi totuşi Reagan a retras în 1984 trupele din Liban.

Cel care a argumentat cazul lui Assad către oficialii ruşi din apărare şi securitate şi i-a convins că războiul civil încă poate fi câştigat a fost Soleimani, care a călătorit la Moscova în iulie 2015, unde a prezentat o hartă a Siriei şi a explicat ce se poate face pentru prevenirea căderii regimului lui Assad, potrivit unui raport al Reuters, de la acea vreme, citând un înalt funcţionar regional. În aprilie anul următor, Reuters a citat un înalt oficial iranian raportând că Soleimani s-a întâlnit cu preşedintele Putin şi ministrul Apărării, Serghei Shoigu, la Moscova, pentru a discuta livrările de rachete ruse în Siria. Conform rapoartelor mass-media din 2015 până în 2017, el a călătorit de nenumărate ori la Moscova, încălcând interdicţia de călătorie dată de ONU. Oficialii din Moscova nu au recunoscut niciodată că au avut loc asemenea întâlniri. Dar misiunea lui Soleimani a făcut ca Rusia să-şi salveze baza navală strategică din Tartus, pe coasta mediteraneeană a Siriei. Rusia şi-a extins, de asemenea, poziţia militară la uşa Europei, folosind baza aeriană din apropierea Hmeimim şi stabilind ceea ce unii militari din NATO văd ca o zonă A2/AD în regiune. Preşedintele Putin s-a dus la Damasc, zilele astea, să se întâlnească cu Assad pe care-l susţine şi să vadă situaţia operaţională de acolo. Ce a discutat cu Assad? Următoarea întâlnire este Merkel cu Putin. Tare complicate sunt căile Domnului. 

O relaţie slăbită a SUA cu Irak îi permite Rusiei să-şi cimenteze legăturile care se încălzesc deja cu Bagdadul şi sporeşte rolul Rusiei ca principal broker de putere din Orientul Mijlociu. Rusia nu va încetini să exploateze tensiunea dintre Washington şi Bagdad cu privire la uciderea generalului Soleimani. Relaţiile Moscovei cu Bagdadul s-au consolidat în ultimii ani. Diplomaţii se întâlnesc în mod regulat, anunţând oferte de energie şi arme. Giganţii energetici ruşi Lukoil, Gazprom şi Rosneft îşi desfăşoară deja activitatea în Irak. După Siria Moscova va umple şi golul care va rămâne în Irak, în cazul retragerii trupelor americane.

Iranul se va răzbuna, folosind probabil întreaga reţea de aliaţi şi proxi din regiune, reţea care include nu numai miliţiile din Irak, ci şi mişcarea Houthi din Yemen, miliţiile din Siria şi Hezbollah-ul libanez. Răzbunarea iraniană poate duce la începutul unui „conflict de gherilă” pe termen lung între SUA şi Iran, fără o soluţie militară clară sau cu condiţii de reziliere. Aliaţii Iranului din Irak sunt redutabilele miliţii şiite călite în războaiele ultimelor două decenii: insurecţia împotriva forţelor americane şi aliate din Irak, între 2003 şi 2011, războiul civil irakian de la mijlocul anilor 2000, războiul civil sirian şi campania împotriva Statului Islamic.

Iran a lansat 22 de rachete asupra a două baze americane din Irak FOTO Twitter 

Şeful Forţei Quds parte a Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice - (IRGC-QF) generalul Qasem Soleimani, a construit în ultimele două decenii o reţea largă a Iranului de aliaţi şi proxi pe care Teheran îi foloseşte pentru a-şi proiecta puterea şi pentru a-şi apăra aliaţii în întreg Orientul Mijlociu.Aşa cum realizările sale au modelat crearea unei axe de influenţă a semilunii şiite în Orientul Mijlociu, cu Iranul în centru, moartea sa se dovedeşte acum centrală pentru un nou capitol de tensiune geopolitică în toată regiunea. Primii ani ai mandatului generalului Soleimani la sfârşitul anilor 90 au fost consacraţi direcţionării efortului grupului militant Hezbollah împotriva ocupaţiei militare israeliene din sudul Libanului. Generalul Soleimani, împreună cu comandantul militar al Hezbollahului, Imad Mugniyah, au condus o campanie sofisticată de război de gherilă, combinând ambuscade, bombe rutiere, atentatori sinucigaşi, ucideri ale unor ofiţeri israelieni superiori şi atacuri asupra posturilor de apărare israeliene. La final, preţul pentru Israel a fost prea mare, iar în mai 2000 s-a retras din Liban, marcând o victorie majoră pentru generalul Soleimani şi forţa sa Quds împreună cu Hezbollah.

Clericul naţionalist Muqtada al-Sadr, care este în Iran la ora actuală,  vrea să participe la atacurile asupra forţelor şi bazelor americane. Într-un tweed care a urmat sesiunii Parlamentului irakian, Sadr a condamnat rezoluţia CoR ca fiind insuficientă şi a invitat „facţiunile de rezistenţă irakiene în special din afara Irakului pentru o întâlnire imediată în vederea formării grupurilor internaţionale de rezistenţă ”.Liderul grupului Sadr's Toward Reform a emis o declaraţie către CoR în numele lui Sadr. Pe lângă retragerea din acordurile de securitate americane, Sadr a cerut închiderea imediată a Ambasadei SUA la Bagdad, închiderea bazelor americane din ţară, expulzarea trupelor americane, „incriminarea” oricăruia cetăţean irakian care comunică cu guvernul SUA şi boicotarea produselor americane.  

Iranul ar putea reacţiona nu atât printr-un război convenţional (pe care nu ar avea cum să îl câştige) în schimb ar putea urma atacuri ale miliţiilor şiite irakiene, care s-au mai confruntat cu Statele Unite sau ar putea fi activată reţeaua Quds/Hezbollah, care a pregătit campania de după 2010, sau s-ar putea încerca operaţiuni în zona Golfului, care ar avea şi un impact economic semnificativ, în cazul în care Teheranul ar primi undă verde de la Kremlin şi Beijing.

Există, de asemenea, o probabilitate ca Iranul să încerce să dea lovitura în afara Irakului, folosind reţeaua sa robustă de aliaţi şi reprezentanţi, sau chiar folosind forţele de rachete cu sediul în Iran. În septembrie, Iranul a efectuat o lovitură fără precedent asupra infrastructurii de petrol din Arabia Saudită, care a scos jumătate din producţia de petrol din Arabia Saudită din funcţiune pentru o lună. În ultimele luni, Iranul a confiscat mai multe tancuri petroliere comerciale din Golful Persic. Orice fel de  acţiuni de gherilă ar putea fi întreprinse din nou de Teheran. În plus, Iranul a înarmat mişcarea Houthi în Yemen cu rachete balistice şi de croazieră cu rază scurtă de acţiune, care au fost lansate împotriva tancurilor petroliere în strâmtoarea Bab el-Mandeb şi împotriva ţintelor civile şi militare saudite. Indiferent de acţiunile specifice pe care le va întreprinde Teheranul, este probabil ca conflictul cu Statele Unite să se extindă în toată regiunea, potenţial în moduri şi locuri în care armata americană este absentă sau slab poziţionată. Evenimentele din decembrie 2019-ianuarie 2020 aduc Statele Unite şi Iranul şi mai departe de o soluţionare politică care restabileşte limitele convenite asupra programului nuclear iranian şi uşurează sancţiunile SUA, sancţiuni care afectează grav economia Iranului. 52 de ţinte iraniene sunt stabilite de Pentagon (probabil punctele de comandă şi sistemele de apărarea anti-aeriene)  pentru a fi lovite de către forţele americane în cazul în care Teheranul va răspunde. 

În ultimii ani, iranienii şi-au perfecţionat abilitatea de a provoca haos la nivel scăzut, au încercat terorismul, inclusiv un efort zadarnic, în urmă cu nouă ani, pentru a ucide un ambasador saudit la Washington, iar Departamentul Securităţii Interne a SUA a publicat recent date despre eforturile iraniene, din trecut şi actuale, pentru a ataca Statele Unite în cyberspace. Până acum, eforturile iraniene s-au limitat la atacul cibernetic al băncilor americane şi a altor câteva infrastructuri critice, dar nu au demonstrat că au abilităţile ruşilor sau ale chinezilor. 

Odată ce îl îngroapă pe generalul Soleimani, Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice - care a supravegheat proiectele secrete de construire a armelor nucleare în urmă cu două decenii - Teheranul poate să stabilească că este timpul să treacă mai departe la realizarea acestora. Guvernul Iranului planifică să renunţe la limitele de îmbogăţire, cercetare şi dezvoltare a uraniului şi stocul său de combustibil nuclear. Iranienii, precum nord-coreenii şi pakistanezii, ar putea foarte bine să ia moartea generalului Soleimani ca un avertisment cu privire la ce se întâmplă cu ţările cu guverne totalitare care-şi doresc opţiuni nucleare.

Într-o conferinţă cu reporterii, consilierul de securitate naţională al SUA, Robert C. O’Brien, a declarat că lovirea aeriană asupra lui Soleimani s-a produs după ce acesta a vizitat recent Damascul şi a intenţionat să organizeze o lovitură împotriva personalul militar şi diplomatic al SUA din Irak.Generalul de armată , Mark A. Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore a declarat într-o întâlnire cu reporterii, că Soleimani a fost ucis după ce oficialii americani au luat cunoştinţă recent de informaţii care arătau „dimensiunea, scara, şi domeniul de aplicare” a ceea ce plănuia, ceea ce i-a determinat să concluzioneze că există un risc mai mare de a nu lua măsuri decât de a face acest lucru. „Există riscuri? La naiba, există riscuri ”, a spus Milley despre posibile reacţii iraniene la uciderea unuia dintre cei mai importanţi lideri militari ai naţiunii. „Dar atenuăm efectele şi credem că luăm măsuri adecvate”.

Moartea lui Soleimani i-a oferit premierului israelian, Benjamin Netanyahu, trei lucruri pe care şi le dorea cu drag: o lovitură puternică împotriva Iranului, scutirea de temerile tot mai mari că preşedintele Trump dorea să părăsească Orientul Mijlociu şi o schimbare de subiect din rechizitoriile de corupţie făcute de presă care-l prindeau cu două luni înainte alegeri naţionale. Dintre cele trei, se pare că cel mai scurt răgaz îl va primi  cel despre cazul de corupţie în care este implicat.  

Am să închei concluziile cu o afirmaţie a directorul Council on Foreign Relation din SUA, Richard N. Haas,  scrisă la câteva ore de la moartea lui Soleimani : ”Fiţi siguri: un război cu Iranul nu va arăta ca războiul din Golf din 1990 sau ca cel din Irak, din 2003. Va fi purtat în întreaga regiune, cu o gamă largă de instrumente şi împotriva unei multitudini de ţinte civile, economice şi militare. Frontul va fi întreaga regiune (şi poate întreaga lume)”. Singura problemă care se va răsfrânge în întreaga lume este: moartea generalului Soleimani a stabilit cadrul pentru creşterea preţului petrolului la nivel global dar a şi accelerat programul nuclear al Iranului. Şi mai este un lucru gradul de alertă teroristă în Orientul Mijlociu va avea de suferit în perioada care urmează.

Reacţia proxilor iranieni din Orientul Mijlociu

Proxi iranieni din Orient au reacţionat imediat la moartea generalului prin mesaje destinate atât conaţionalilor cât şi americanilor şi europenilor. Hachd al-Chaabi[3], Forţele de Mobilizare Populară, cunoscute şi sub denumirea de Comitetul de mobilizare a populaţiei, este o organizaţie umbrelă irakiană, sponsorizată de stat, formată din aproximativ 40 de miliţii, care sunt în mare parte grupuri musulmane şiite. Comandanţii Hachd au făcut apel la luptătorii săi să fie „pregătiţi”. Este necesar, a spus Hadi al-Ameri, „să strângem rândurile să scoatem trupele străine” din Irak. Hadi Al-Amiri este fostul ministru irakian al Transporturilor şi şeful Organizaţiei Badr[4], care era aripa militară a Consiliului Suprem Islamic Irakian. Este membru al parlamentului irakian aflat pe lista Alianţei Irakiene Unite, care reprezintă în principal partidele religioase din Irak. Câţiva lideri ai fracţiunii pro-iraniene au fost principalele figuri ale demonstraţiei din faţa ambasadei SUA din Bagdad: Abu Mahdi al-Muhandis, fondator şi şef al Kata’ib Hizballah, Qais al-Khazali, şeful Asa’ib Ahl al-Haq, o miliţie pro-iraniană responsabilă pentru o serie de decese americane în cursul conflictului din Irak alături de şeful Corpului Badr, Hadi Ameri. Turbulentul lider şiit Moqtada Sadr a dat ordin combatanţilor săi din Armata lui Mehdi să "fie pregătiţi", reactivând astfel o miliţie, oficial destructurată în urmă cu aproape un deceniu şi care a semănat teroare în rândurile soldaţilor americani în Irak. Şeful mişcării şiite libaneze Hezbollah, marele aliat al Iranului, a promis vineri "pedeapsa dreaptă" pentru "asasinii" responsabili de moartea generalului iranian Qasem Soleimani, ucis în Irak într-un raid american. În Yemen, rebelii houthi, sprijiniţi de Teheran, au cerut ”represalii rapide”. În finalul acestui scurt comentariu am să prezint şi modul în care a reacţionat Teheranul. Autorităţile de la Teheran au calificat drept o "escaladare extrem de periculoasă" uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, emisar al Republicii islamice în Irak şi lider pro-iranian, într-un raid american la Bagdad. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, s-a angajat să "răzbune" moartea lui Soleimani. "Martiriul este recompensa pentru munca sa neobosită din toţi aceşti ani. Dacă Allah o vrea, opera şi drumul său nu se vor opri aici, iar o răzbunare implacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au pătat mâinile de sângele său şi de al altor martiri", a scris ayatollahul Khamenei pe contul de Tweeter.  Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis că această ţară va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP. ”Iran şi celelalte naţiuni libere din regiune îşi vor lua revanşa în faţa Americii criminale”, a ameninţat Rohani, în timp ce autorităţile iraniene au anunţat repede un succesorul al lui Soleimani, Esmail Qaani[5]. Trei zile de doliu au fost decretate în Iran, unde zeci de mii de oameni au manifestat în stradă şi au scandat ”Moarte Americii”. Teheranul a anunţat existenţa a 13 scenarii de răzbunare(!?) împotriva celor care l-au omorât pe generalul iranian.

Opinii ale foştilor ofiţeri CIA 

Lovitura aeriană asupra generalului  Soleimani este un mesaj către Iran că utilizarea neîntreruptă a forţelor paramilitare ale acestora pentru a ataca americanii şi aliaţii lor din zonă nu va mai fi tolerată. Este foarte probabil ca Iranul să răspundă cu atacuri împotriva americanilor şi în special a liderilor lor, cel mai probabil în Orientul Mijlociu şi, cel mai probabil, la un moment şi un loc la alegerea lor. În trecut, când a răspuns la ceea ce vede drept provocări ale SUA, Iranul a avut tendinţa de a aştepta un moment oportun şi nu neapărat imediat după acţiunea SUA. O altă notă importantă, Rusia va profita de acest lucru ca o oportunitate de a arunca vina de agresor asupra SUA şi de a-şi consolida relaţia cu Iranul, alături de ei în declaraţiile lor publice. " Rick Ledgett fost adjunct al Directorului CIA (2014-2017).

Va fi nevoie de o diplomaţie sofisticată şi o strategie de excelenţă, pentru că  niciuna dintre cele două părţi nu a dorit să împiedice această escaladare în violenţă la scară largă în Orientul Mijlociu. Soleimani nu este doar o figură militară - este probabil al doilea cel mai important şi puternic oficial din Iran după Liderul Suprem. Iranul va riposta într-un mod major şi probabil îşi va dezlănţui proxi, precum aripa teroristă a Hezbollahului şi miliţiile din Irak şi Siria. Singura speranţă de încetinire a escaladării este dacă SUA pot demonstra dincolo de orice îndoială, poate cu materiale din zona informaţiilor secrete declasificate, că a căutat să prevină un atac al iranienilor şi să adune aliaţi pentru a susţine un astfel de caz. " John McLaughlin, fost Director al CIA (Iulie 12, 2004 – Septembrie 24, 2004)

Ce consecinţe văd foştii lideri militari americani? ”Sunt consecinţe necunoscute pentru protecţia forţelor, parteneriatele, securitatea regională şi pentru strategia americană împotriva Iranului, cât şi strategia SUA de apărare naţională”, a spus generalul în rezervă Joseph Votel, care s-a retras anul trecut din funcţia de şef al Comandamentului Central al SUA. „Regiunea, dacă este posibil de spus, tocmai a devenit mai complicată.”

În calitate de fost comandant al forţelor americane în Irak şi Afganistan şi ca fost şef al CIA generalul în rezervă David Petraeus a fost foarte familiarizat cu figura lui Soleimani. El a dat un interviu către The World care l-a avut ca reporter pe  Marco Werman. Generalul David Petraeus a declarat: „Ei bine, el (generalul Qasem Soleimani) a fost cel mai important adversar iranian în cei patru ani ai mei din Irak, şi cu siguranţă când am fost Comandantul Comandamentului Central, sau când eram directorul CIA. El este, fără îndoială, cea mai semnificativă şi importantă - sau a fost cea mai semnificativă şi mai importantă - figură iraniană din regiune, cel mai important arhitect al efortului Iranului de a consolida controlul semilunii şiite şi comandantul operaţional al diferitelor iniţiative care au fost o parte din efortul respectiv”. 

David Petraeus 

La întrebarea dacă a interacţionat direct cu Soleimani generalul Petraeus a răspunsIndirect. El mi-a trimis un mesaj prin intermediul preşedintelui Irakului la sfârşitul lunii martie 2008, în timpul bătăliei de la Basra, când susţineam forţele armate irakiene care se luptau cu miliţiile şiite din Basra, care erau sprijinite, desigur, de Qasem Soleimani şi Forţa Quds El a trimis prin preşedinte un mesaj care a spus: "General Petraeus, ar trebui să ştiţi că eu, Qasem Soleimani, controlez politica Iranului pentru Irak, precum şi pentru Siria, Libanul, Gaza şi Afganistan". Şi implicaţia a fost aceea: „Dacă doriţi să vă ocupaţi de Iran pentru a rezolva această situaţie în Basra, ar trebui să aveţi de-a face cu mine, nu cu diplomaţii iranieni”. Iar puterea lui a crescut doar din acel moment. Apropo, n-am făcut-o - i-am spus de fapt preşedintelui să-i spună Qasem Soleimani să „piseze nisipul”. 

La întrebarea De ce această lovitură acum? Generalul Petraeus  a răspuns: Deci, de ce crezi că asta s-a întâmplat acum? Ei bine, bănuiesc că liderii de la Washington au căutat să restabilească descurajarea, care în mod clar s-a erodat într-o oarecare măsură, poate prin acţiunile relativ nesemnificative ca răspuns la loviturile asupra instalaţiei petroliere Abqaiq din Arabia Saudită, sau la transportul de petrol în Golf sau la doborârea unei drone americane. Şi am văzut un număr crescut de atacuri împotriva forţelor americane din Irak. Aşadar, sunt sigur că s-a discutat mult despre ceea ce ar putea fi arătat ca cel mai semnificativ fapt pentru iranienii, că suntem cu adevărat serioşi şi că ei nu ar trebui să continue escaladarea. Acum, evident, există un meniu de opţiuni pe care le au şi nu doar în ceea ce priveşte acţiunea iraniană directă, probabil, asupra bazelor noastre mari din diferitele state ale Golfului, transportului maritim în Golf, dar şi prin acţiunile proxilor - şi nu doar în regiune, dar chiar şi în locuri precum America Latină şi Africa şi Europa

La întrebarea reporterului ce ar recomanda în această situaţie, generalul Petraeus a declaratAş ezita să răspund doar pentru că nu am toate informaţiile care au stat la baza deciziei, ceea ce a fost clar, aşa cum s-a anunţat, aceasta a fost o acţiune defensivă, că Soleimani urma să intre în ţară pentru a aproba atacurile suplimentare. Fără a fi într-adevăr în cercul interior, cred că este foarte dificil să ghicim şi în al doilea rând chiar să ne gândim care ar fi fost recomandarea. Această acţiune  este mult mai substanţială decât uciderea lui Osama bin Laden. Este chiar mai substanţială decât uciderea lui Baghdadi. Generalul Petraeus a încheiat cu:  Întrebarea care cred că se ridic acum - care este iniţiativa diplomatică care urmează acestui eveniment? Ce vor face acum Departamentul de Stat şi Secretarul de Stat pentru a încerca să-i readucă la masa negocierilor şi să reducă sau să pună capăt consecinţelor câmpului de luptă?

Al Baghdadi 


[1] Forţa Quds este o unitate din Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice din Iran, specializată în război neconvenţional şi operaţiuni de informaţii militare.

[2] Generalul Soleimani a primit cea mai înaltă distincţie militară a ţării, Ordinul Zolfaghar, înfiinţat în 1856 sub dinastia Qajar. A devenit singurul comandant militar care a primit o astfel de onoarea în Republica Islamică. Ayatollah Khamenei a bătut medalia pe pieptul generalului Soleimani în februarie trecut, iar în observaţii care acum par profetice, a declarat: „Republica Islamică are nevoie de el încă mulţi ani. Dar sper că, până la urmă, moare ca martir. ”

[3] Fondatorul mişcării este fostul Prim Ministru irakian Nouri al-Maliki. Obiectivele mişcării:  Înfiinţarea în Irak a unui guvern islamist şiit bazat (în majoritate) pe Velayat-e faqih. Velayat-e faqih - sau „tutela juristului islamic” - este un sistem de guvernare care a stat la baza modului în care Iranul funcţionează de la Revoluţia Islamică din 1979. Teoria velayat-e faqih, care este înrădăcinată în Islamul şiit, însemnă pe scurt justificarea guvernării clerului asupra statului. Velayat-e faqih se află în punctul de plecare al islamismului şiit şi este fundamental pentru a înţelege nu numai modul în care funcţionează sistemul iranian, ci şi modul în care Teheranul poate influenţa reţelele religioase şi politice de şiia dincolo de graniţele sale.

[4] Organizaţia Badr a apărut ca braţ armat al Consiliului Suprem pentru Revoluţie Islamică în Irak (în prezent Consiliul Islamic Suprem din Irak) şi a participat, alături de Iran, la războiul din anii ’80.

[5] Qaani s-a născut pe 8 august 1957 şi s-a remarcat în timpul războiului dintre Iran şi Irak de la începutul anilor '80. Pe atunci a fost numit comandant adjunct al Forţei Quds, fiind responsabil, în principal, pentru operaţiunile militare extrateritoriale şi clandestine. Ghidul suprem iranian Ali Khamenei l-a descris ca fiind „unul dintre comandanţii cei mai decoraţi“ ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, după războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988).

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

DoaroOpinie!
8.01.2020, 08:25:02

Trist ca un general roman, care ar trebui sa apere propriul popor- nu interesele straine din Romania, denigreaza un alt general care isi apara nevoile si neamtul cu propria viata!

-6 (22 voturi)
Podar
8.01.2020, 13:40:00

Unul din ”frații Petreuș”, Ajuns gheneral yankeu, Este priceput la...sluș, Cum a fost, de fapt...mereu....:)

-3 (15 voturi)
Lucifer
8.01.2020, 10:56:21

Oare, "marii strategi" europeni nu văd că Europa este agresată din toate părţile? Din Est de Rusia, din Sud de Turcia şi Rusia, başca migraţia arabo-africană şi terorismul. Cum răspunde Europa? Se ceartă cu SUA+UK şi sare în braţele Rusiei!! Deja există "AXA" Paris-Berlin-Moscova sau dacă vă place mai mult "PACTUL" Macron-Merkel-Putin. Situaţia pe Frontul de Est începe să devină critică. Ucraina aproape că a fost îngenuncheată de combinata Normandia( Germania, Franţa, Rusia), Moldova noastră a fost cedată Rusiei de Germania+Franţa, iar SUA, deocamdată, este sfâşiată de lupte interne. Doamne fereşte ca SUA+NATO să părăsească Europa de Est! În secunda 2, Polonia şi România ar fi vândute imediat Rusiei de către "europenii noştri" Germania şi Franţa! Ba ar trebui să dăm şi Hungariei câte ceva....

+6 (12 voturi)
DoaroOpinie!
8.01.2020, 14:29:40

Luci, Perfect de acord cu tine, dar nu am inteles ce inseamna NATO din comentariul tau?! Deci ce este acest Nato, unde sta, cu ce se ocupa, cu ce se maninca?!

+1 (7 voturi)
Porky
8.01.2020, 14:11:58

Romania nu are nimica de a face cu asemenea tari ca Iran, Irak, Siria. Nici nu ar fi bagata in seama daca tot felul de indivizi ca Basescu sau unii de la putere nu ar latra tot timpul ca sa le provoace si sa induca populimii ideea ca sunt inamici. Betivanul ar exulta de bucurie daca Iranul ar trimite o racheta cat de mica incoace si daca ar mai nimeri si 2-3 indivizi, ar ejacula tot whisky-ul baut cu o noapte inainte, ca altceva nu are.

-2 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (40)