Criza de coronavirus, globalizare, politică de Mare Putere şi Concertul Mondial în 5

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima săptămână a adus o schimbare majoră la nivel internaţional, care ameninţă să dea primele semne ale evoluţiilor şi schimbărilor arenei internaţionale ocazionate de criza de coronavirus.

Într-o discuţie telefonică, Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au convenit asupra unei întâlniri în 5, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, pentru a stabili „formula comună de luptă contra coronavirusului şi pentru pacea şi securitatea lumii”, cum susţine comunicatul Preşedinţiei franceze. Cum Donald Trump a vorbit săptămâna trecută şi cu Vladimir Putin, şi cu Xi Jinping, senzaţia pregătirii unei întâlniri de top e foarte clară. Cum arată agendele precum şi rolul şi locul Germaniei pe scenă, urmează să-l vedem.

Mai întâi faptele: Cine aşază scena? Macron, Trump, Putin sau Xi?

Informaţii despre discuţiile lui Donald Trump cu liderii lumii sunt destul de parcimonioase. Nu numai pentru că Preşedintele SUA se fereşte tot mai mult de înregistrări şi trecerea convorbirilor sale cu liderii lumii prin sălile de ascultare instituţionalizate – de unde a avut surprize – dar pentru că preferă discuţiile personale, bazându-se pe instinctul său, în timp ce toţi ceilalţi lideri valorifică fuga sa după imagine şi slăbiciunile sale, inclusiv amatorismul în conducerea unui stat.

Astfel, Donald Trump ar fi discutat cu Xi Jinping – fapt relatat de el însuşi într-o conferinţă de presă pe coronavirus – convorbire în care a invocat bunele relaţii bilaterale dar şi faptul că China cumpără produse americane în valoare de 200 mld dolari şi alte produse alimentare de la fermierii americani în valoare de 50 mld dolari. Realitatea acestui angajament e clară, e prima fază a negocierilor sino-americane, însă aplicarea acordului în criză e greu de prognozat, China însăşi având probleme serioase cu banii şi cu economia. Rămâne, sigur, procurarea de aparate de ventilaţie şi produse de protecţie necesare combaterii coronavirusului, odată ce actuala criză a prins SUA cu divizia contra pandemiilor a NSC dizolvată chiar de către preşedintele Trump şi cu Rezerva Naţională goală. În plus, Trump a ezitat să aplice actul ce permite trecerea la producţia de război- în cazul de faţă de criză, deci furnizarea internă a necesarului.

Astfel, America lui Trump s-a descoperit, deodată, dependentă de furnituri din China şi Rusia. Până într-acolo încât a fost interesată să permită Rusiei să facă ceva propagandă de imagine cu produse cumpărate de către SUA, prezentate de presa Kremlinului drept ajutor umanitar. Putin a înţeles că, pentru faptul că a permis cumpărarea acestor produse din Rusia, în vârful crizei, când toată lumea are nevoie de ele, merită acest premiu. Departamentul de Stat al SUA nu a apreciat acest pas şi a corectat – chiar fară prea multă emfază şi ton de sancţiune - această propagandă combinată cu fake news.

Pe fondul acestor declaraţii publice, rămâne, fireşte, întrebarea cine a iniţiat proiectul acordului global al statelor P5 şi ce-şi doreşte el? E iniţiativa lui Trump, care încearcă o nouă probă a măreţiei SUA, în plină campanie, sau e inspirată şi aceasta de la Kremlin sau Beijing, fiecare cu agende proprii? E iniţiativa vizionarului Macron, cu multe idei şi mai puţină resursă economică, care îşi doreşte susţinerea iniţiativei încetării permanente a focului şi accesului umanitar în zonele de conflict – trăgând cu ochiul la Siria – care foloseşte acest pas pentru agenda internă proprie şi într-o rivalitate nedeclarată cu Germania doamnei Merkel? În funcţie de autor, iniţiativa poate avea multiple formule de concluzionare, dacă întâlnirea se poate conveni şi chiar se va derula

Agendele globale divergente şi punctul comun: Politica de Mare Putere

Într-adevăr, agendele celor 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi, totodată, puteri nucleare ale lumii, învingători în cel de-al Doilea Război Mondial sunt complet divergente.

Statele Unite au o mare problemă cu criza de coronavirus din mai multe motive. Primul şi cel mai important pentru Preşedintele Donald Trump este campania pentru realegerea ca preşedinte şi candidatura aproape certă a lui Joe Biden din partea democraţilor. Apoi nu trebuie uitate gesturile Preşedintelui care au vulnerabilizat America în această pandemie, dar şi diminuarea şi bagatelizarea, în prima perioadă, a acestei crize, ulterior tratarea superficială şi gradomană a ei, în fine, forţarea redeschiderii motoarelor economiei până de Paştele catolic. Cea mai gravă problemă e cea economică, cea care îl ţinea pe Donald Trump în prim plan. Azi el beneficiază de susţinerea generală pentru autoritate în criză, dar nemulţumirile sunt majore şi se vor deconta în campanie. De aceea orice beneficiu de imagine venit de pe dimensiune internaţională e de ajutor.

Vladimir Putin vizitează centrul medical Kommunarka Rusia unde sunt trataţi bolnavii de coronavirus FOTO Profimedia

Rusia lui Putin împărtăşeşte, cumva, aceeaşi problemă cu criza de coronavirus, odată ce Preşedintele rus anunţase că a controlat criza pentru ca la nici o săptămână să închidă Moscova, zborurile internaţionale, să renunţe chiar şi la repatrieri, el însuşi fiind în auto-izolare după ce a avut contact cu un medic diagnosticat cu coronavirus. Acum criza a explodat şi Rusia vine la rând cu o creştere explozivă a numărului de cazuri ş decese. Problema majoră a lui Putin este imaginea – pe care o compensează prin arogarea unui rol în distribuirea de bunuri în combaterea crizei şi prin multe fake news – şi îşi doreşte ridicarea sancţiunilor – lucru imposibil după votul în Adunarea Generală a ONU care respinge o asemenea eventualitate. Economic e un dezastru şi Putin a solicitat intervenţia şi ajutorul SUA pentru a bloca prăbuşirea preţului petrolului în bătălia sa cu Arabia Saudită. Altfel bugetul său e pe butuci iar fondul de stabilizare se epuizează pe zi ce trece.

China are probleme economice majore ca şi probleme ale creditului intern, dublate de o criză de imagine. Spre deosebire de Rusia, căreia îi place postura de stat de temut, care impune frica, de bătăuş şi băiatul rău din sistem, China preferă respectabilitatea, pe cât se poate, şi ţine la globalizare, care i-a adus numai profituri. E principalul producător de materiale medicale şi de protecţie în pandemii, însă asocierea coronavirusului de la Wuhan cu China şi sugerarea, ba chiar imputarea unor responsabilităţi şi despăgubiri în criza de coronavirus ca stat nu e deloc apreciată. O înţelegere largă i-ar conveni, pentru a participa la o formulă de gestionare a crizei care să-i permită să scape de aceste ameninţări.

Franţa preferă o politică vizionară universală şi care să-i susţină imaginea lui Emmanuel Macron de lider global, cu abordări multilaterale-vezi recursul la ONU, dar sub care se ascund aceleaşi dorinţe de a dirija agenda globală. Eliminarea implicită a Germaniei de la masă vine să sublinieze ambiţia Franţei de a fi reprezentantul Europei (unicul după Brexit) la nivel global. Marea Britanie are aceeaşi problemă de abordare distinctă a lui Boris Johnson şi închiderea tardivă a relaţiilor sociale şi impactul actual al crizei în morţi şi răniţi, care s-a adăugat vechii teme nesoluţionate a Brexitului şi acordului cu UE.

Imagine indisponibilă

Există totuşi un punct comun al tuturor celor cinci: Politica de Mare Putere.

Multilateralism, multipolarism şi Concertul de Putere al P5

Abordarea lui Emmanuel Macron pare cea mai clară şi salutară, în absenţa cvasi-completă a Marii Britanii din dezbatere. Marchează, e clar, interesele sale, nu se poate realiza fără susţinerea europeană, în primul rând, deci fără acordul Germaniei – care s-a dovedit cea mai pregătită ţară şi cea cu cele mai puţine victime ale coronavirusului, în ciuda numărului comparabil de îmbolnăviri. În plus, sistemul său federal a mutat decizia la Landuri şi oraşe şi a reuşit o echilibrare avantajoasă a activităţii versus izolare şi distanţare socială. Şi are toate premizele să ajute şi la reluarea activităţii la fel de organizat.

Dacă Macron mizează o formulă de multilateralism prin apelul la ONU, reuniunea doar a membrilor permanenţi – P5, subliniază totuşi, din nou, recursul la Politica de Mare Putere. Aici toţi cei 5 membri ai Consiliului de Securitate sunt de acord că dirijarea şi marile soluţii ar trebui să vină doar de la ei, de la liderii lumii, membri ai Consiliului de Securitate, care se recunosc unul pe altul. Totuşi lumea s-a schimbat, există mult mai multe state care au arma nucleară chiar dacă nu sunt membri ai Consiliului de Securitate, şi altele care au întreaga tehnologie să o poată construi – cu precădere Germania şi Japonia.

Partea cea mai periculoasă a acestei formule încercate de Nou Concert de Putere între cei cinci cine din tentaţia Politicii de Mare Putere şi recursul la multipolarismul pe care-l tot propovăduiesc Rusia şi China. E o falsă antinomie între unipolarismul pus pe seama SUA, considerat hegemon global – deşi Washingtonul nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea globală, ci a recurs încă din 1992-1994 la uni-multipolarism, cu responsabili regionali – şi multipolarismul profesat de Rusia şi China, ba chiar transferat şi unor gânditori şi state europene. Opusul unipolarismului este multilateralismul, decizia globală luată de toate statele cu segalitate suverană. În Adunarea Generală, nu în Consiliul de Securitate, cu atât mai puţin doar între cei cinci membri permanenţi.

Multipolarismul nu înseamnă altceva decât o împărţire a lumii în poli de putere, o reflectare directă a Politicii de Mare Putere. Polii intră în competiţie, au nevoie de sfere de influenţă sau de interese privilegiate, pe care să le domine, şi intră în Mari Târguri pe seama celorlalţi jucători mai mici din sistem. Aşează lumea după interesele restrânse ale Marilor Puteri, ale Concertului de Putere 2.0., şi nu pe baza intereselor tuturor statelor. Şi o fac privilegiind propriile interese şi statutul propriilor cetăţeni în detrimentul tuturor celorlalţi.

Mai mult, ideea de multiploarism distruge ordinea liberală, organizaţiile internaţionale şi regionale, substituie, trimit în desuetudine sau schimbă radical substanţa NATO şi UE. Ori această perspectivă este cu adevărat reprobabilă, periculoasă, şi trebuie urmărită cu extrem de mare atenţie. De către toate statele membre, lideri şi formatori de opinie, de către elita globală. Pentru că astăzi avem liderii globali cei mai slabi, amatori, visători, agresivi, necunoscători din istorie, la nivelul Marilor Puteri, dar cu toţii ambiţioşi până în măduva oaselor.

Norocul vine doar din faptul că ei nu se pot înţelege şi accepta, deci Marele Concert Global în 5 are o probabilitate restrânsă să se realizeze şi să administreze procesul globalizării mai departe. Chiar şi numai pentru faptul că unii îşi doresc naţionalizarea globalizării, alţii accelerarea şi integrarea lumii într-o formulă de mondializare dirijată de Marile Puteri. Însă administrarea multilaterală a globalizării şi combaterea globală a crizei de coronavirus este necesară, iar experienţa consensului european este una care ar putea profita lumii întregi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite