Criza submarinelor. Franţa îşi retrimite ambasadorul în SUA: Pledoarie a unui ministru francez pentru Europa Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden (stânga) şi Emmanuel Macron înainte de poza de grup de la summitul G7 desfăşurat pe 11 iunie 2021 în Cornwall, Anglia FOTO EPA-EFE
Joe Biden (stânga) şi Emmanuel Macron înainte de poza de grup de la summitul G7 desfăşurat pe 11 iunie 2021 în Cornwall, Anglia FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi va retrimite ambasadorul în SUA săptămâna viitoare, după ce omologul său american Joe Biden a fost de acord, într-o discuţie la telefon purtată miercuri, că actualul conflict dipomatic francezo-american ar fi fost evitat dacă Washintonul ar fi consultat Parisul înainte de anunţarea pactului de securitate AUKUS (Australia, Regatul Unit, SUA).

Săptămâna trecută, Franţa şi-a rechemat ambasadorii din SUA şi Australia şi a acuzat faptul că a fost înjunghiată pe la spate prin semnarea pactului AUKUS, în urma căruia Canberra a renunţat la achiziţionarea unor submarine franceze în schimbul unor submarine americane.

Într-o convorbire telefonică, miercuri, la o săptămână de la izbucnirea crizei submarinelor, Macron şi Biden au convenit să lanseze consultări aprofundate pentru a reconstrui încrederea.

Macron şi Biden se vor întâlni în Europa la sfârşitul lunii octombrie, precizează Reuters, care citează o declaraţie comună a Palatului Elysee şi a Casei Albe.

„Cei doi lideri au fost de acord că situaţia ar fi beneficiat de consultări deschise între aliaţi pe probleme de interes strategic pentru Franţa şi partenerii noştri europeni”, se menţionează în declaraţie.

„Preşedintele Biden şi-a transmis angajamentul continuu în acest sens”, potrivit textului.

Washingtonul s-a angajat, de asemenea, să stimuleze sprijinul pentru misiunile de combatere a terorismului conduse de naţiunile europene în regiunea Sahel din Africa.

SUA „recunosc importanţa unei apărări europene mai puternice şi mai capabile, care să contribuie pozitiv la securitatea transatlantică şi globală şi să fie complementară NATO”, se spune în declaraţie.

SUA „reafirmă”, totodată, „că angajamentul Franţei şi al Uniunii Europene în regiunea indo-pacific are o importanţă strategică”.

Borrell, apel la o „consolidare a încrederii”

În acest context, Uniunea Europeană (UE) a îndemnat la o „consolidare a încrederii” cu SUA.

„Putem consolida încrederea între noi”, a declarat, miercuri, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell la începutul unei întâlniri cu secretarul de stat american Antony Blinken.

Borrell s-a întâlnit cu Blinken după conversaţia telefonică dintre Macron şi Biden.

„Sunt sigur că vom coopera”, a declarat şeful diplomaţiei europene.

Antony Blinken a subliniat la rândul său că SUA şi UE acţionează puternic împreună „în întreaga lume, inclusiv în privinţa Afganistanului, regiunii indo-pacifice şi a Europei”.

Emmanuel Macron ar fi trebuit să discute miercuri şi cu premierul australian Scott Morrison, dar nu a răspuns la telefon.

Noi avem răbdare. Le înţelegem dezamăgirea”, a spus Morrison, recunoscând totodată că preşedintele francez îi va face viaţa grea.

Supărare mare la Paris

Pe de altă parte, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, este de părere că UE „nu mai poate conta” pe SUA pentru a-i garanta protecţia, transmite AFP.

„Prima lecţie care trebuie trasă din acest episod este că Uniunea Europeană trebuie să-şi construiască independenţa strategică. Episodul afgan, episodul submarinelor arată că nu mai putem conta pe SUA pentru a ne garanta protecţia strategică”, a declarat ministrul francez pentru France Info.

„SUA nu mai au decât o singură preocupare strategică, China, şi de a contracara creşterea Chinei ca putere”, a insistat el.

„Trebuie ca partenerii noştri europeni să deschidă ochii”, a adăugat Le Maire, criticând susţinerea declarativă acordată de Danemarca pentru SUA, contrar criticilor formulate în Europa după decizia Australiei de a nu mai cumpăra submarinele franceze.

Premierul danez Mette Frederksen l-a apărat miercuri Joe Biden, spunând despre preşedintele american că este „foarte loial” şi că nu înţelege „deloc” criticile formulate la adresa sa în cazul crizei submarinelor.

Aliată fidelă a SUA, alături de care a luptat mai ales în Irak şi în Afganistan, Danemarca se poziţionează mai degrabă pentru NATO decât pentru Europa Apărării, adică invers faţă de cum preferă Emmanuel Macron, notează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite