Cu ochii la Chişinău, cu gândul mai departe. Poate cu mult mai departe

Speranţa tuturor este că va putea să reziste acest aranjament politic mai mult decât spectaculos realizat între partide până acum diametral opuse. Şi să producă beneficiile interne de care era atât de multă nevoie.

Să aducă normalitatea pe care regimul oligarhic al lui Plahotniuc nu era în stare s-o producă, dar care să aibă şi o valoare adăugată specială: posibilă soluţie de stabilitate agreată de parteneri internaţionali care, la un moment dat şi parte a unui aranjament comprehensiv, să poată opera în Ucraina şi, de ce nu, şi în alte state din arealul estic al Mării Negre.

Există vreun argument în susţinerea acestei teze? Uitaţi-vă cu atenţie la cele două mesaje transmise de Joseph Daul, preşedintele PPE: primul este un îndemn pentru a se ajunge la un acord între socialişti şi cei din Blocul ACUM, al doilea exprimând entuziasta susţinere a europenilor pentru soluţia la care s-a ajuns. Afirmând că "azi este ziua în care Moldova începe să se transforme dintr-un stat capturat într-o democraţie în recuperare".

Democraţie în recuperare? Un termen cu totul nou şi care poate însemna, în sine, trimiterea la o formulă viitoare de organizarea puterii în state unde, precum R.Moldova ştie atât de bine, există mereu perspectiva intrării într-un conflict social de proporţii care să evolueze mai apoi spre unul "îngheţat" care să blocheze perspectivele dezvoltării şi prosperităţii. Iată, sugerează J.Daul în numele PPE. Desfiinţarea "statelor capturate", ieşirea lor de sub dominaţia unui oligarh ridicat şi menţinut la putere de un grup de interese care vor să folosească ţara drept platformă pentru desfăşurare propriilor afaceri în totală impunitate sau oferind-o pe mai departe unor altor oligarhi cu mult mai puternici, spaţiu în care diversele lor treburi mai puţin sau deloc legale să fie sigure că beneficiază de "safe heaven".

Din motive diverse, mulţi, de pretudineni şi nu numai din est, au dorit să nu vadă foarte bine ce se întâmplă în zonă, mai ales că beneficiile generate de "zonele gri" au fost dintotdeauna imense şi nefiscalizate, aşa că binevenite atâta timp cât nu se crea prea mult zgomot. Numai că, după ce "zonele gri" au început să se suprapună cu teritoriile în care Rusia favoriza conflicte şi mai apoi îngheţarea acestora în bucăţi de ţări care deveneau de facto autonome faţă de propriile capitale, au apărut semnale de alarmă.

Şi a urmat Crimeea, a urmat Ucraina cu cele două teritorii separatiste şi cu o confruntare tip război civil cu Kievul, dublată acum de tensiuni religioase inter-ortodoxe care se poat super-inflama oricând. Eşecurile de până acum sunt şi semnul falimentului formatelor de dialog (din care România nu a ştiut niciodată să fie parte) încercate la nivelul comunităţii internaţionale. Şi, foarte posibil, am auzit spus asta în ultimul timp la Bruxelles şi nu numai, cauza profundă este tocmai faptul că s-au încercat mereu asemenea formate de dialog tip "conferinţă de pace", fără a vedea dacă se ajunge acolo doar după ce au fost epuizate soluţiile dialogului naţional. Cel în finalul căruia, chiar cu preţul unor enorme cedări reciproce, diverşii actori politici majori pot fi aduşi nu numai la masa dialogului, dar şi în momentul în care să poată (să trebuiască din obligaţie morală, dacă acceptaţi acest termen diplomatic) să semneze un acord de guvernare ca cel de acum între socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon şi pro-europenii din Blocul ACUM.

Lucru extrem de convenabil, mai mult decât convenabil şi oportun atât pentru americani şi europeni (măcar cei implicaţi activ în rezolvarea situaţiei din R.Moldova) cât şi pentru ruşi. Dacă acest tip de dialog care a dus la un guvern de unitate naţională va avea rezultate care vor putea rezista în practică, atunci toţi jucătorii externi s-ar putea convinge că precedentul ar putea fi funcţional şi în cazul Ucrainei. În acest context de acum toată lumea vrea, la modul cel mai sincer, un dialog politic de stabilizare a situaţiei şi, în perspectiva unui succes, de ridicare a temeiurilor invocate pentru sancţiuni.

Americanii nu mai vor să deschidă un front activ de conflict şi acum pare foarte greu de crezut că-şi vor trimite soldaţii să moară pentru a linişti o bătălie internă între ucraineni şi apoi să angajez forţe masive împotriva Federaţiei Ruse pe care nu vor s-o ostilizeze în dialogul pe alte zone strategice. La fel şi europenii, puşi acum în poziţia super-delicată de a răspunde cu sancţiuni în războiul comercial cu SUA dar şi de a menţine pe cele la adresa Rusiei. O soluţie cu R.Moldova cap de pod către Rusia, exact ceea ce propunea Dodon la Bruxelles, ajuns acolo venind direct după o discuţie cu Vladimir Putin. O asemenea soluţie poate să fie închipuită de-abia acum şi nu ar fi deloc un pas imposibil.

Mai departe, dacă soluţia asta ar deveni realitate stabilă în R.Moldova şi într-o formulă oarecare extinsă înspre Ucraina şi Georgia, atunci chiar s-ar putea deschide o perspectivă dincolo de lupta ideologică care, din motive practice, ar putea fi abandonată cu delicată hotărâre şi rapiditate în favoarea unei real politik , un fel de prietenie cu beneficii, nu foarte morală dar binevenită dacă e nevoie şi când e nevoie. Dar, ca în orice act de amor de acest gen, problema majoră o reprezintă constrângerile exterioare şi, în primul rând, faptul că se acţionează în regim de criză şi sub presiunea timpului.

În acest context, analizaţi discursul de învestitură şi angajamentele luate de Maia Sandu, noul prim-ministru al R.Moldova:

Toate eforturile noastre se vor ghida, evident, de angajamentele semnate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Vom restabili relaţiile cu partenerii internaţionali şi vom îndeplini toate condiţiile pentru ca Republica Moldova să poată să obţină acces la surse ieftine pentru dezvoltare. Vom îndeplini toate condiţiile stabilite în Acordul de Asistenţă Macrofinanciară, vom restabili Programul cu Fondul Monetar Internaţional şi vom asigura investiţii, atât din surse locale, cât şi din surse internaţionale pentru ca să relansăm dezvoltarea economică. Vom implementa legile care ţin de dezoligarhizarea statului. Vom implementa reforme autentice în domeniul justiţiei şi statului de drept. Vom asigura funcţionalitatea deplină a sistemului instituţiilor din domeniul integrităţii şi prevenirii corupţiei. Vom curaţa organele de justiţie de oameni corupţi şi vulnerabili. Vom propune o lege specială privind evaluarea extraordinară a integrităţii şi profesionalismului tuturor judecătorilor şi procurorilor. Vom depune toate eforturile pentru ca drepturile omului să fie asigurate în Republica Moldova – libertatea exprimării, a asocierii, libertatea întrunirii, libertatea presei, accesul la informaţie vor redeveni valori importante în societatea noastră

Spunea toate astea avându-l alături pe Igor Dodon care adăuga: "Astăzi este o zi istorică. Dificilă, plină de provocări ... dar importantă. Împreuna cu 61 de deputaţi am făcut primul pas. Dar mai este foarte mult de muncit.

Suntem obligaţi sa reuşim şi sunt ferm convins ca vom reuşi. Dar pentru aceasta trebuie fiecare din noi sa fim la fel de curajoşi ca acei care au fost astăzi in Parlamentul Republicii Moldova. Eu şi colegii mei din PSRM nu vom ceda in fata provocărilor ce ne aşteaptă. La sigur cei din ACUM au accesi poziţie".

Dacă iese, e vorba despre o combinaţie politică ce poate revitaliza întreg Parteneriatul Estic şi aduce o umbră de certitudine în marile jocuri care se închipuie acum între UE şi Federaţia Rusă, teremnul de relaţionare comun fiind instituirea stării de normalitate. Fireşte, dacă se poate şi cu cine se poate.