Cum a încercat Statul Islamic să se implanteze în Afganistan
0
Jihadiştii din Statul Islamic săi nu au fost bine primiţi de talibani, care au preferat să rămână fideli alianţei lor cu reţeaua teroristă al-Qaeda.
În unele ţări, aripile locale ale Statului Islamic au încercat să preia controlul pe plan naţional şi să-şi impună guvernarea după modelul „casei mame” din Levant. Aceste eforturi au fost observate mai ales în Libia şi Afganistan, unde s-au stabilit legături relativ puternice între filialele locale ale Statului Islamic şi conducerea centrală a acestei reţele teroriste, relatează slate.fr.
Potrivit slate.fr, tentativa de a importa modelul siriano-irakian a trecut prin mai mulţi vectori. În primul rând, între 2012 şi 2013, sute de libieni şi afgani s-au oferit voluntari să lupte în Siria. În Libia, de exemplu, oraşele Derna şi Benghazi au un raport de plecare către Siria relativ ridicat pe cap de locuitor. În Afganistan, relaţiile al-Qaeda, în special cu grupul Haqqani, ar fi facilitat chiar stabilirea unei filiere pentru livrări de jihadişti.
După o perioadă de angajament în Siria, aceşti combatanţi s-au întors acasă. În Afganistan, emirii wilayat-ului (provincie arabă, n. red.) Khorasan - o regiune care în accepţiunea Statului Islamic cuprinde Afganistanul, Pakistanul şi o parte din Asia Centrală şi Iran - au făcut cu toţii călătorii dus-întors către şi dinspre Levant. Din 2014 până în 2017, trei reprezentanţi speciali ai lui Abu Bakr al-Baghdadi s-au succedat la conducerea provinciei asiatice. Primul dintre ei, Qari Wali Rahman, este originar din Baghlan, la nord de Kabul. Rahman s-a dus prima dată în Siria în 2012 şi s-a alăturat Jabhat al-Nosra, apoi Statului Islamic. Era considerat un apropiat al unui celebru lider militar al reţelei teroriste, georgianul Abu Omar al-Shishani. Al doilea, Abu Yasir al-Afghani, provine din provincia Nangarhar şi a luptat în Irak începând din 2004 sub conducerea lui Abu Musab al-Zarqawi. Al treilea, Abu Hamza al-Khorasani, născut în Helmand, s-a alăturat Statului Islamic în Siria în 2014. Aceşti trei lideri s-au întors apoi în Afganistan cu misiunea de a aplica metodele observate în Levant. Însă nu au fost bine primiţi de talibani, care au preferat să rămână fideli alianţei lor cu al-Qaeda. Reprezentanţi ai unei noi generaţii de jihadişti afgani, mai educaţi şi conectaţi decât talibanii, liderii wilayat-ului Khorasan au fost nevoiţi să-şi construiască propria mişcare, luptând atât împotriva autorităţilor guvernamentale, cât şi împotriva rivalilor lor jihadişti mai implantaţi pe plan local.
Un alt vector al transferului modelului siriano-irakian către Libia şi Afganistan a fost trimiterea la faţa locului de cadre siriene sau irakiene, ale căror misiuni constau în a trasmite cunoştinţe şi chiar în a prelua posturi de conducere. Membri de rang înalt ai Statului Islamic, precum teologul Turki al-Binali şi Abu Ali al-Anbari, au efectuat misiuni de acest tip în Libia. În Afganistan, „consilierii” arabi au ocupat timp de mai multe luni funcţii-cheie în materie de instructaj şi conducere.
Wilayat-ele Khorasan şi Libia au beneficiat nu doar de transferuri de competenţe, dar şi de un sprijin financiar substanţial. Al-Anbari a sosit în Libia cu mai multe milioane de dolari, ceea ce i-ar fi permis să cumpere susţinerea unor triburi locale. În Afganistan, zeci de milioane de dolari au fost transferaţi dinspre Golf şi Levant prin intermediul sistemului tradiţional hawala.
Eforturile Statului Islamic pentru a-şi duplica modelul în Libia şi Afganistan au dus la rezultate diferite în cele două ţări. În Libia, deşi a fost alungat de al-Qaeda din oraşele Derna şi Tripoli, Statul Islamic a reuşit, totuşi, să preia controlul asupra Sirt şi unei largi fâşii de coastă. Reţeaua teroristă a condus acolo la fel ca în zona siriano-irakiană, căutând iniţial să-i seducă pe localnici, apoi impunândându-şi puterea în mod brutal. Experienţa a durat mai mult de un an, până în 2016, când Sirt a aintrat sub controlul unor miliţii locale fidele guvernului de uniune naţională.
În Afganistan, cuceririle teritoriale ale Statului Islamic au fost mai puţin spectaculoase decât în Libia, dar mai durabile. Reţeaua nu a reuşit să deţină puterea în localităţi importante mai mult de câteva zile, fiind dislocată rapid de talibani. Însă, spre deosebire de Libia, Statul Islamic a reuşit să se ancoreze în peisajul local afgan şi să supravieţuiască eşecurilor sale.
Se încarcă comentariile...
