În lume

articolul anterior articolul urmator

Cum vor negocia Trump sau Biden cu Iranul? Prompte et sincere in opere Domini

11
2 Nov 2020 06:59:18
LARICS

În ultimii patru ani, mulţi lideri mondiali şi-au exprimat fie admiraţia faţă de actuala administraţie americană – atât din punct de vedere ideologic cât şi în ceea ce priveşte politicile specifice abordate de Donald Trump – iar aici putem aminti Brazilia, Israelul, India, Polonia, Ungaria sau Rusia.

Alţii nu au ezitat să îşi facă cunoscute confuzia şi frustrarea faţă de stilul de conducere, considerat haotic, al preşedintelui SUA, unii lideri neascunzându-şi lipsa de încredere în angajamentul administraţiei americane faţă de o politică externă constructivă.

În ultima categorie intră alături de Republica Islamică Iran şi China chiar şi state occidentale, precum Canada sau Germania. Toate aceste nelinişti sau, dimpotrivă, confirmări, îşi vor găsi răspunsul în mai puţin de o lună, când cetăţenii americani vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii patru ani. 
 
Context
 
Poate că nici o ţară nu a resimţit o presiune mai mare din partea administraţiei Trump decât Iranul. În 2018,  preşedintele Trump a decis să părăsească unilateral acordul nuclear iranian semnat în 2015, impunând rapid campania presiunii maxime care a blocat Teheranul în tentativa sa de a exporta ţiţei şi de a accesa pieţele financiare globale. Ca urmare a sancţiunilor economice paralizante, valoarea rialului (moneda iraniană) a atins minime record, în timp ce mare parte a clasei de mijloc a fost scufundată în sărăcie. Jurnalistul iranian Negar Mortazavi a declarat recent că miza alegerilor americane pentru Iran este una extrem de ridicată, deoarece: „politica externă a SUA are impact asupra anumitor populaţii şi ţări din lume chiar mai mare decât asupra americanilor înşişi”. Mulţi iranieni ar răsufla, probabil, uşuraţi dacă Donald Trump ar pierde în noiembrie, deoarece candidatul democrat Joe Biden a promis că va reveni la o politică de angajament cu Iranul, care ar include o revenire la Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), precum şi ridicarea anumitor sancţiuni.
 
Însă, în realitate, lucrurile ar putea sta puţin diferit. Dacă Donald Trump câştigă un al doilea mandat, este probabil ca Iranul să renunţe la JCPOA şi să îşi modifice doctrina nucleară pentru a-şi oferi anumite avantaje în orice viitoare posibile negocieri. Dacă Joe Biden este ales, atât Iranul, cât şi Statele Unite ar putea încerca o resuscitare a JCPOA, dar Teheranul va rămâne reticent la extinderea anumitor condiţii prevăzute în acord. Oricare ar fi rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, există un consens larg în cadrul guvernului iranian că Teheranul nu va renegocia termenii JCPOA deoarece consideră că dosarul programului nuclear a fost închis după ce a semnat acordul şi că include şi alte aspecte, iar condiţionarea programului de rachete balistice al ţării şi influenţa regională nu va fi acceptată.
 
Deschiderea subiectului acum ar fi văzută ca un semn al slăbiciunii iraniene. Considerând toate aceste aspecte este posibil ca cea mai viabilă variantă să fie aceea a negocierii unui nou acord, în care Teheranul îşi va păstra opţiunile de mai sus, dar va fi dispus şi la anumite concesii, în funcţie atât de rezultatul alegerilor din noiembrie din SUA, cât şi de cel al alegerilor din mai-iunie 2021, când şi iranienii vor fi chemaţi să îşi voteze un nou preşedinte. Probabilitatea unui nou acord este una destul de ridicată deoarece, considerând specificul iranian de a nu fi comfortabil într-o zonă de izolare – care tinde să se adâncească pe măsură ce tot mai multe state din lumea arabă aderă la ideea unei relaxări faţă de Israel, plan propus de administraţia Trump – va încerca o nouă rundă de negocieri odată ce noile administraţii (americană şi iraniană) îşi vor prelua noile mandate.
 
 
Însă cea mai mare provocare pentru noua administraţie americană va fi aceea de a găsi un limbaj pe înţelesul iranienilor. În timp ce fostul preşedinte american a apelat la experţi iranieni în acest sens, actuala administraţie a redus aproape totul la sancţiuni, la proiecţii ale forţei militare sau la schimb dur de replici între Washington şi
Teheran. În 2013, Seyed Hossein Mousavian, fost purtător de cuvânt al negociatorilor iranieni, spunea că Barack Obama trebuie să înveţe două cuvinte: maslahat şi aberu
 
Maslahat este adesea tradus prin oportunitate sau interes personal, în timp ce aberu înseamnă faţă, dar în context se traduce prin a salva aparenţele. În cei 40 de ani de la revoluţia islamică din Iran, oportunitatea a fost un pilon al luării deciziilor, dar într-un cadru în care a permis liderilor iranieni să salveze aparenţele (să îşi salveze faţa).
 
Dacă există, într-adevăr, o oportunitate pentru rezolvarea dilemei nucleare iraniene, liderii occidentali vor trebui să înţeleagă aceste concepte. Două exemple relativ recente din punct de vedere istoric vin să susţină această teorie. În 1988, după opt ani de război devastator cu Irakul condus de Saddam Hussein, primul lider suprem al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a acceptat un acord de încetare a focului negociat de Organizaţia Naţiunilor Unite, considerând că se află în maslahat-ul (interesul personal) Iranului. Era crucial ca forţele irakiene să fi fost alungate de pe pământul iranian, astfel încât Teheranul să poată pretinde o victorie. Treisprezece ani mai târziu, după atacurile din 11 septembrie 2001, Statele Unite au îndepărtat regimul taliban din Afganistan, care oferea adăpost grupării Al-Qaeda, în câteva săptămâni.
 
Trupele americane nu ar fi ajuns niciodată atât de repede la Kabul şi Mazar-i-Sharif dacă liderii Iranului nu ar fi acceptat răsturnarea duşmanilor lor din est. Dar administraţia lui George W. Bush a risipit o oportunitate de dialog respingând această potenţială deschidere diplomatică a Iranului.
 
De mii de ani, cultura persană s-a distins prin obiceiuri care se învârt în jurul onoarei şi stimei. Păstrarea aberu-lui este echivalentă cu menţinerea demnităţii. Nu există aproape niciun caz în istoria modernă iraniană când  maslahat a pus în umbră aberu. 
 
Occidentul a înţeles prost aceste concepte. Acest lucru a fost deosebit de adevărat sub preşedintele Bush, care a răsplătit acceptarea tacită a Teheranului privind intervenţia americană în Afganistan prin etichetarea Iranului ca membru al „axei răului”.
 

Prompte et sincere in opere Domini

 
Motto-ul latin care însoţeşte efigia lui Calvin spune: „Cu promptitudine şi sinceritate în lucrarea Domnului”. Dacă în timpul vieţii lui John Calvin unui om credincios i se cereau astfel de sincerităţi exigente, ce ar fi făcut laş orice muritor de rând care nu lear fi atins, în zilele noastre, spre dezamăgirea tuturor celor care nu mai cred în astfel
de poveţe, cine altcineva îşi mai poate asuma curajul unei credinţe învechite? Dar dictonul latin îşi regăseşte azi o nouă utilizare. Dacă înaintaşilor li se cerea să urmeze prompt şi sincer lucrarea Domnului, politica este astăzi, poate la fel ca întotdeauna, ultimul bastion al credinţelor care au angajat cândva cele mai intime pietăţi ale figurilor altminteri perfect publice. De-a lungul culturilor şi al secolelor, indiferent dacă în Geneva secolului al XVI-lea sau în Teheranul secolului al XXI-lea, termenii politici par a fi singurul limbaj ce poate convinge un popor să îşi  însuşească, sau măcar să accepte, deciziile şi cerinţele factorilor de decizie, chiar dacă virtuţile publice ale acestora nu depăşesc adesea limitele unui mandat neconvingător. În Teheran nu există limite ale mandatelor politice sau ale tărâmurilor revoluţionare mişcătoare atunci când un Calvin al zilelor noastre are puterea convingerilor sale teologice. Pentru toate convingerile sale morale şi pentru toată sinceritatea sa politică, Calvin din Geneva a suportat judecata corectă a istoriei. Alţi calvini, din Geneva sau din Teheran, nu pot decât să o aştepte.
 
Morala acestei trimiteri este aceea că Occidentul va trebui să înţeleagă cum funcţionează sistemul politic /  decizional iranian unde liderul suprem este cel care hotărăşte Prompte et sincere in opere Domini, sau mai corect, în lucrarea lui Allah. 
 
Dincolo de calculele strategice, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, soft sau hard power, ceea ce contează atunci când negociezi cu iranienii este puterea de convingere pe care ai putea să o ai asupra lui Ali Khamenei. Iranul are un ecosistem politic complex, care cuprinde facţiuni schimbătoare şi concurente. Urcările şi coborâşurile politice ale acestor facţiuni afectează direct deciziile care apar din reţeaua organelor de stat supravegheate de liderul suprem. La rândul său, liderul suprem este în permanenţă factorul definitoriu pentru aceste facţiuni, fiind emblema supremă a trăsăturilor republicane şi teocratice ale ţării şi care impune modalităţile diferite de a consolida viziunea economică şi securitatea ţării.
 

Structura politică în Iran

 
Trei concepte fundamentale sunt importante în înţelegerea politicii din Republica Islamică Iran: dualism, pragmatism şi nezam.
 
Organigrama decizională în structura politică iraniană. Sursă: ECFR
 
Dualismul: după cum sugerează numele complet al ţării, constituţia este stabilită pe structura duală a valorilor islamice şi democratice care au înlocuit sistemul monarhic în 1979. Instituţiile nealese şi indivizii numiţi direct de liderul suprem, în conformitate cu constituţia, sunt adesea strâns legate de elemente mai dure care prioritizează valorile islamice şi revoluţionare. Elementele democratice sunt întruchipate în organele alese precum parlamentul şi preşedinţia. Ele există astfel încât sistemul să poată asigura o anumită formă de legitimitate populară prin alegeri.
 
Cu toate acestea, în ultimele decenii, acest dualism a devenit din ce în ce mai scăzut, forţe mai conservatoare căutând să utilizeze principiile islamice şi revoluţionare pentru a-şi spori partea de putere în detrimentul practicii democratice. Experienţa anilor 1980 este crucială pentru înţelegerea acestei evoluţii. Războiul Iran-Irak din
acel deceniu a creat bazele instituţiilor nealese pentru a-şi accentua influenţa asupra puterii. Aceasta include IRGC (Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice), care a recrutat şi mobilizat luptători din prima linie. Ulterior, IRGC şi reţeaua sa de forţe paramilitare Basij au primit multe privilegii ca recunoaştere a sacrificiilor lor din război. De atunci, această reţea s-a integrat în instituţiile de securitate, politice şi economice ale Iranului. Între timp, ramurile alese ale sistemului iranian s-au luptat cu un proces de verificare din ce în ce mai strâns supravegheat de organisme în mare parte nealese ai căror membri sunt selectaţi personal de liderul suprem. Parlamentarii  s-au trezit alungaţi, iar preşedinţi succesivi s-au regăsit în poziţia de a lupta împotriva grupurilor conservatoare cu influenţă mare asupra deciziilor liderului suprem Khamenei.
 
Pragmatismul sau Maslahat: Primul lider suprem al Iranului, Ruhollah Khomeini, a introdus acest concept. Pragmatismul este întruchipat în crearea Consiliului de Expedienţă, însărcinat cu soluţionarea disputelor dintre parlament şi Consiliul Gardian, neales, cu tendinţe conservatoare. În ceea ce priveşte problemele de politică
externă, aceste decizii sunt aproape întotdeauna ambalate în modalităţi de salvare a aparenţelor (aberu) pentru a justifica concesiunile pe care Iranul le-a făcut. 
 
Înţelegerea importanţei maslahat-ului drept concept de bază în guvernanţa Iranului ar trebui să le transmită observatorilor că sistemul de luare a deciziilor iranian nu este maşinăria inflexibilă care lasă uneori să se creadă că ar fi. În schimb, ADN-ul său conţine un concept ideal pentru a răspunde la evenimente în aşa fel încât mândria
persană să nu fie atinsă. Un exemplu elocvent al „flexibilităţii eroice” dovedite de Khamenei a fost acceptarea termenilor acordului nuclear în 2015, în urma căruia nu au fost ridicate toate sancţiunile, aşa cum liderul suprem a cerut cu insistenţă pe durata negocierilor.
 
 
„Cele mai importante linii roşii ale discuţiilor nucleare” (Ali Khamenei), Sursă: Khamenei.ir
 
Ulterior, Khamenei a promis că „va da foc” acordului nuclear dacă SUA se retrag din acesta, dar forţele mai moderate din sistemul politic iranian l-au convins să păstreze  acordul chiar şi şi atunci când SUA a făcut acest pas în 2018. Şi, deşi liderul suprem a respins în mod repetat discuţiile directe cu administraţia Trump, el a permis
guvernului să testeze terenul diplomatic.
 
Nezam: este un sistem de guvernare care include centrele de putere ale celor aleşi şi nealeşi, şi care întruchipează, de asemenea, matricea în continuă schimbare a facţiunilor politice din Iran. Dualitatea sistemului înseamnă adesea că ramurile alese şi nealese din cadrul nezam produc politici concurente şi dezbinate. De-a lungul timpului, rolul liderului suprem al Iranului a devenit primordial în decizia finală în
numele nezam-ului – menţinerea ordinii şi a consensului, în special în perioadele de criză. În timp ce liderul suprem este factorul fundamental decizional din Iran, trei grupuri principale operează în cadrul nezam: moderaţii, o facţiune politică numită în mod formal „principaliştii” şi „securocraţi”. Aceste trei blocuri caută toate să obţină sprijinul liderului suprem pentru propunerile lor şi, prin urmare, o putere mai mare. 
 
Niciunul dintre aceste grupuri nu este anti-establishment şi toţi acceptă rolul liderului suprem ca arbitru final. Acest lucru este în contrast cu, de exemplu, cei care au participat recent la proteste de la nivel naţional, unii dintre ei solicitând schimbări radicale, cum ar fi respingerea întregii instituţii politice.
 
Dificultăţile cu care s-a confruntat administraţia Hassan Rouhani în ultimii ani pentru îmbunătăţirea economiei au slăbit tabăra moderaţilor în ansamblul ei. Beneficiile economice ale JCPOA nu au îmbunătăţit nivelul de trai al poporului iranian, aşa cum promisese să o facă. Starea economiei este sursa cheie a nemulţumirii publice: pe măsură ce preşedintele Rouhani se apropie de sfârşitul mandatului său, ţara se află într-o stare economică mai proastă decât a găsit-o – în ciuda semnificativelor eforturi diplomatice făcute de echipa acestuia în relaţie cu Occidentul. Unii dintre aliaţii politici ai preşedintelui se îndepărtează fie de el, fie de JCPOA. 
 
Însă marginalizarea lui Hassan Rouhani poate fi privită din mai multe unghiuri, nu exclusiv prin prisma
semi-eşecului acordului nuclear. Un factor care ar putea modifica semnificativ viitoarea traiectorie politică a Iranului este succesiunea liderului suprem, care are 81 de ani. Există multe necunoscute asociate succesiunii, inclusiv dacă rolul va fi preluat de o persoană sau de un nou consiliu. Însă, conform surselor iraniene, cel mai adesea limitate şi opace, Rouhani a fost privit ca un posibil succesor al lui Khamenei, însă această opţiune nu este privită cu ochi buni de facţiunea ultra-conservatoare, de aici şi toate criticile îndreptate spre actualul preşedinte iranian, JCPOA fiind doar instrumentul folosit în această campanie, nu şi scopul. Motivul real ar fi subestimarea autorităţii preşedintelui precum şi alterarea capitalui politic al acestuia.
 

Doar un nou acord 

 
Singura opţiune realistă – indiferent de culoarea politică a viitorului preşedinte american sau iranian – va fi un nou acord. Chiar dacă declaraţiile politice din Teheran nu lasă să se înţeleagă acest lucru, cele mai bune surse de informaţii par a fi momentan rugăciunile de vineri, pin intermediul cărora liderul suprem îşi exprimă, chiar dacă uneori extrem de subtil, intenţiile. Şi după cum se vede din organigrama de putere a politicii iraniene, Khamenei este cel care decide. Iar deocamdată acesta înţelege că o continuitate a actualei forme de guvernare în Iran este condiţionată de îmbunătăţirea relaţiilor cu marile puteri, în special cu SUA, deoarece, doar ridicarea sancţiunilor va putea ameliora nivelul de trai al populaţiei ce pare din ce în ce mai neliniştită şi din ce în ce mai vocală. Chiar dacă Iranul va avea un preşedinte provenit din tabăra ultra-conservatorilor, sau unul cu afinităţi militare, precum Parviz Fattah sau Hossein Dehghan, actualul consilier pe probleme militare al lui Khamenei, probabil un nou acord va fi negociat începând cu a doua jumătate a anului viitor. 
 
Dacă Donald Trump va fi reales pentru un al doilea mandat, Iranul va reînvia probabil instrumentele pe care le-a folosit pentru realizarea JCPOA, cum ar fi îmbogăţirea uraniului la 20%, reducerea cooperării cu inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), suspendarea implementării voluntare a Protocolului
Adiţional şi reluarea îmbogăţirii uraniului la locul subteran al instalaţiei nucleare Fordow pentru a pune bazele „negocierilor simetrice”. Deşi Iranul a făcut câţiva paşi în afara prevederilor din JCPOA de când s-au retras SUA, nu a ajuns până acum la aceste etape ireversibile.
 
Dacă Joe Biden este ales şi stabileşte condiţiile prealabile pentru întoarcerea la masa negocierilor – inclusiv programul de rachete balistice şi întrebări asupra influenţei sale regionale – Iranul va refuza şi va căuta să îşi pună în funcţiune strategia de descurajare. Cu toate acestea, este probabil ca anumite concesii să fie făcute, însă
termenii Protocolului Adiţional vor trebui să fie acceptaţi de către Teheran, iar Biden, la fel ca Barack Obama, va urmări o strategie de echilibru de putere între Iran, vecinii săi arabi şi Israel.
 
Unii analişti din Teheran consideră că descurajarea pentru factorii de decizie americani constă în două opţiuni principale: fie să permită Iranului să-şi continue  calea şi să devină nucleară, fie să lanseze un război împotriva Iranului pentru a-l opri. 
 
În astfel de circumstanţe, analiştii consideră că Statele Unite vor alege o a treia opţiune – cea a negocierilor simetrice, care vor oferi concesii semnificative pentru a reduce din nou progresul nuclear al Iranului. 
 
Majoritatea analiştilor consideră că este foarte puţin probabil ca Statele Unite să intre în război cu Iranul, deoarece acest lucru ar pune în pericol pivotul SUA către Asia, favorizat atât de republicani, cât şi de democraţi. Un conflict militar cu Iranul ar bloca SUA în Orientul Mijlociu cel puţin încă pentru un deceniu. Mai mult, având în vedere
prezenţa grupărilor proxy ale Iranului în unele regiuni înconjurătoare, un război împotriva Teheranului ar implica şi aliaţi americani şi ar avea consecinţe incredibil de dăunătoare şi neprevăzute. Prin urmare, chiar şi majoritatea aliaţilor SUA nu susţin un război cu Teheranul, insistând pentru reîntoarcerea la masa negocierilor. Pe măsură ce
tensiunile regionale influenţează conflictul şi proliferarea, securitatea regională va trebui să facă parte din următoarea rundă de discuţii.
 
Ce se va întâmpla în continuare va depinde în mod vital de evaluarea liderului suprem dacă regimul poate menţine stabilitatea internă într-un moment de acută dificultate economică, dar şi natura relaţiei dintre viitoarele administraţii din Washington şi Teheran.
 
*Ioana Constantin Bercean absolventă a Masterului de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti şi expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Maximus Livius
2.11.2020, 07:54:57

Iran este o tara condusa de tirani Islamisti care se doreste a fi un lider al lumii Islamice. Dar....la fel se doreste si Turcia lui Erdogan. Problema lor consta nu numai in diferentele Sunni -Shia ci si a faptului ca fiecare isi doreste gloria de a raspandi Islamul pe tot Pamantul si (bineinteles) de a distruge Israelul. O problema si mai mare consta in faptul ca Europa nu ia in serios nici Iranul nici Turcia si cauta sa le faca pe plac, sa-i imbuneze si astfel adopta politica strutului care baga capul in nisip. America, (Trump si nu Obama) a inteles in mod corect cat de periculos este Iranul condus de fanatici religiosi si vede destul de clar cat de periculos este Islamul lasat liber si nestingherit sa isi faca de cap in Occident. Europa inca doarme desii dupa cele intamplate in Franta in ultima vreme se pare ca unii incep sa se destepte. Biden ar adopta politica Europeana de bagat capul in nisip cautand sa linisteasca Occidentul spunandu-i cat de frumos si pacifist este Islamul....etc..... etc.....etc.

Victor Nagy
2.11.2020, 08:25:04

In continuare , SUA .. probabil atatati de tot felul de think-tankuri si Larix-uri finantate de tot felul de ONG-uri si fundatii ale marilor miliardari .... care eludeaza taxele - drenand banii in fundatii ... persista in pozitii de forta . Forta care in realitate este pe zi ce trece mai mica , ca relevanta globala . Iar persistenta in pozitii de forta deranjeaza alti mari jucatori ....China si Rusia .... care nu vor rata ocazia de a le pune piedici . De aceea , orice tara care va avea diferende , conflicte , cu SUA .... va avea sprijinul .... mai discret sau pe fata al Chinei si Rusiei . Asta , pana cand Americanii vor intelege ca hegemonia globala nu le mai apartine ... si ca in problemele globale trebuie sa se hotarasca in cadru mai larg ..... impreuna cu China , Rusia , UE (Germania ) ... maine poimaine si altii .

-7 (7 voturi)
Presedinte Si Mai Ales Spaima Vitelor
2.11.2020, 08:35:15

Modelul Biden: Venezuela. Felicitari polit-bureau LARICS!

-8 (8 voturi)
LaShaniqua Zevescu
2.11.2020, 12:02:33

Daa, cogenta explicatia, nu zic, dar nu vad de ce ar trebui ca toata traditia relatiilor internationale, o buna parte stabilita prin instrumente de drept international, iar restul prin precedente vechi, sa trebuiasca adaptata la mai stiu eu ce resorturi si artefacte etnopsihologice ale turbanezilor din Iran. Acuma gata, aruncam la gunoi Conventia de la Viena privind Relatiile Diplomatice ‘61 ca sa introducem mai stiu ce ya habibi kwisatz haderach sau ce mai explicati voi visat umed de ayatollahi? Sa se si descalte oficialii straini cand aterizeaza la Teheran si sa se spele ritualic si simbolic pe fatza? Sa dea cu fruntea de pamant spre Mecca? Incercati sa vindeti kumbayaua asta unui diplomat francez sau englez, chiar m-as distra copios sa vad cum va umilesc, politicos si rece.

-9 (9 voturi)
t mihai
2.11.2020, 20:49:46

"În ultimii patru ani, mulţi lideri mondiali ŞI-AU EXPRIMAT FIE ADMIRAŢIA faţă de actuala administraţie americană – atât din punct de vedere ideologic cât şi în ceea ce priveşte politicile specifice abordate de Donald Trump – iar aici putem aminti Brazilia, Israelul, India, Polonia, Ungaria sau Rusia." Lipseste jumate din fraza...

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările