Cum s-ar putea răzbuna în 2020 războiul niciodată terminat din Irak

Ar trebui să ne intereseze ce se petrece acum în Irak, fie şi numai pentru că soldaţi români au participat la operaţiunile care, dacă vă amintiţi, aveau ca scop eradicarea terorismului şi instaurarea unui regim democratic, curat şi spălat, garantat de forţele americane prezente în număr mare şi azi pe teritoriul irakian.

 Realitatea din teren este însă foarte departe să confirme speranţele celor care s-au angajat în acţiunea militară a cărei finalitate a fost compromisă prin calitatea execrabilă a guvernării dar şi prin imposibilitatea ca trupele USA în combinaţie cu armata şi forţele de securitate irakiene să poată măcar spera acum să controleze implantarea în forţă a unor ramuri locale ale aproape tuturor marilor organizaţii jihadiste din zonă care au avut tot timpul să se ramifice în linişte şi să creeze structuri importante la nivel regional, implicate în absolut toate jocurile de putere în Orientul Apropiat.

În acest moment, forţele americane au ripostat în urma “atacurilor repetate efectuate de membri împotriva organizaţiei şiite Kata’ib Hezbollah împotriva bazelor irakiene unde se află forţele coaliţiei Inherent Resolve, coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak”, aşa cum a declarat Jonathan Hoffman, şeful purtătorilor de cuvânt ai Pentagonului, adăugând că raidurile aeriene americane au vizat trei obiective în Irak şi două în Siria.

Prima şi cea mai interesantă reacţie vine din partea prim-ministrului demisionar irakian Abdel Abdul Mahdi, care a condamnat imediat raidul aerian american caracterizat ca fiind “îndreptat împotriva forţelor armate irakiene” şi a afirmat că “este vorba despre un atac vicios inacceptabil care va avea consecinţe grave”. Consiliul naţional de securitate al Irakului a declarat că luarea ca ţintă de către americani a unor grupări paramilitare irakiene va forţa ţara să reconsidere relaţiile şi cooperarea cu trupele coaliţiei antiteroriste condusă de SUA şi staţionate în Irak.

A mai adăugat şi că aceste atacuri reprezintă o violare a suveranităţii naţionale a Irakului şi că forţele SUA au acţionat exclusiv pe baza propriilor priorităţi politice. De ce această reacţie şi de ce au fost folosiţi termeni atât de duri faţă de prietenii şi aliaţii strategici americani? După părerea mea, răspunsul este: de frică. Frica irakienilor este să nu-şi vadă ţara transformată într-un teren de desfăşurare a unui conflict în care americanii să încerce să lovească în interesele iraniene nimicindu-le organizaţiile locale din Irak, multe, cu baze extrem de bine utilate şi răspunzând comenzilor Teheranului. Guvernanţii de acum se tem că acest episod va putea genera reacţii virale din partea organizaţiilor para-militare.

Prima dintre ele, miliţia pro-iraniană Assaib Ahl al-Haq, spunând deja că prezenţa americană reprezintă “o ameninţare” care trebuie extirpată cu orice preţ. Mai mult chiar, liderul populist şiit Moqtada Sadr, şef al unei miliţii care a luptat împotriva americanilor după 2003, a declarat că este gata acum să coopereze total cu miliţiile susţinute de Iran pentru a putea obţine plecarea soldaţilor americani.

Întreaga discuţie devine foarte interesantă în momentul în care ne oprim pentru a descrie, chiar şi foarte rapid, organizaţie Kata’ib Hezbollah, cunoscută şi drept “Hezbollah din Irak”, apărută în 2003 dar activă din 2007, moment în care a început să execute atacuri serioase împotriva trupelor americane, având la dispoziţie trupe pregătite în taberele din Liban şi Iran, alimentată cu necesarul de armament pentru operaţiuni de gherilă urbană şi rurală.

Şeful organizaţiei este Abou Mahdi al-Mouhandis (“inginerul”), pe numele său real Jamal Jafaar Al-Ibrahim (foto). Are 65 de ani, militar irakiano-iranian şi fost consilier militar în “Al Qods”, Unitatea iraniană a Gardienilor Revoluţiei condusă acum de generalul Soleimani.

Dar cum nimic nu este simplu şi nimic nu poate fi linear în acest Orient Mijlociu al tuturor realităţilor complicate, o parte dintre Brigăzile Hezbollah (înarmate şi finanţate de Iran) operează în cadrul Hachd el Chaab (Unităţile populare de mobilizare) – coaliţie a grupărilor paramilitare din Irak , integrate în cadrul forţelor irakiene de securitate în lupta lor împotriva Statului Islamic.

O altă parte a unităţilor Hezbollah acţionează în Siria ca trupe auxiliare pe lângă armata guvernamentală susţinătoare a lui Bashar al-Assad, luând parte la recucerirea Alepului în 2015 şi la luptele de la Deir ez Zor în 2018. Cu o contribuţie esenţială în Irak, în cadrul marii ofensive împotriva celor din Statul Islamic, finalizată în 2016 prin preluarea oraşului Mossul. În consecinţă, acum, dificil sau chiar extrem de dificil de eliminat din structurile de forţă ale Irakului.

În plus, faptul că zona lor preferată de operaţiuni este la sud de Bagdad şi în regiunea al-Quaim (în est, la frontiera cu Siria) îi dă o valoare strategică greu de ignorat şi, în orice caz, problemă reală în cazul în care cei 7500 de combatanţi ai săi din Irak şi 2500 din Siria s-ar uni cu membrii celorlalte componente ale Hezbollah, mai ales cele din Liban.

Acum se răzbună conflictul niciodată terminat de americani şi aliaţii lor în Irak. Ca şi în Aganistan, au crezut că supremaţia lor militară absolut reală şi indiscutabilă avea să fie şi baza pentru o reglementare pe termen lung a situaţiei sociale, economice şi politice a teritoriilor cucerite.

Pe termen foarte scurt, a părut că Pax americana funcţionează. Numai că mentalităţile profunde au rămas neatinse şi, ca urmare, în teritoriile respective au putut să se nască şi să se extindă cu atâta rapiditate organizaţiile para-militare care şi-au declarat acum intrarea în ofensivă totală împotriva americanilor aflaţi pe teritoriul irakian. Şi, exact la această trecere de ani de acum, asistă la o schimbare a parametrilor de securitate din regiune: dacă planul militar iniţial s-a bazat pe existenţa unor diviziuni intercomunitare religioase ce puteau fi exacerbate, folosind unul dintre vectorii religioşi împotriva altuia sau oferind speranţe unei comunităţi pentru a o asmuţi împotriva celorlalte (cazul tragic al kurzilor minţiţi şi abandonaţi va rămâne emblematic în istorie), acum lucrurile s-ar putea să se schimbe în mod dramatic. Astfel, este posibil ca organizaţiile para-militare din Irak, anterior pro sau anti americane în funcţie de opţiuni sezoniere, să se unească într-o ofensivă de mari dimensiuni pentru recucerirea propriului lor teritoriu. Chiar dacă, după aceea, vor relua toate conflictele fraticide.

Asta-i ceea ce-i sperie pe guvernanţii puterii atât de provizorii de la Bagdad. Aşa se conturează acum noua şi posibila amplă ameninţare de insecuritate în Orientul Mijlociu la începutul lui 2020. Şi pe drept cuvânt sunt îngrijoraţi guvernanţii de la Bagdad deoarece o eventuală plecare din schemă a trupelor americane staţionate în Irak ar provoca un cutremur care ar modifica harta întregului Mare Orient Apropiat cu preţul unui conflict generalizat.