În lume

articolul anterior articolul urmator

Declinul Occidentului: titlu de carte sau viziune premonitoare?

63
24 Aug 2014 09:40:58
Cristian Unteanu

"Există oare acum un singur om de rasă albă care-şi dă seama de ce se petrece în jurul lui pe această lume? Care să înţeleagă întreaga dimensiune a iminenţei primejdiei care ameninţă această rasă?

Nu vorbesc de masele, cultivate sau nu, care ne populează oraşele, aceşti cititori de ziare, această adunare de voturi, din care a dispărut demult orice diferenţă dintre alegatori şi aleşi. Mă refer la clasele conducătoare ale popoarelor de rasă albă, cât timp încă nu au fost distruse, la oamenii de stat, cât timp mai există aşa ceva, la adevăraţii conducători ai lumii politice şi economice, la cei ai armatelor şi la cei ai lumii ideilor (...)Tot ce ştiu să facă este să formuleze mici fraze ridicole cum ar fi cele legate de eforturile de depăşire a crizei economice(...) Acest "panem et circenses" care reapare sub forma luptei pentru venituri mai mari şi a locului pe care-l ocupă sportul în civilizaţia noastră de acum - toate acestea marchează - în cadrul unei civilizaţii definitiv epuizate - o formulă nouă şi tardivă, fără viitor, dar inevitabilă, a existenţei umane"

Aceasta era analiza pe care o făcea în 1933 Oswald Spengler în cartea sa Anii Decisivi , continuând şi desăvârşind un model de tip prospectiv început în lucrarea sa fundamentală, Declinul Occidentului (Der Untergang des Abendlandes), publicată între anii 1918-1922. Teza principală enunţată de Spengler este că fiecare civilizaţie are un timp limitat de viaţă, destinul ineluctabil al fiecăreia dintre ele fiind de a decade şi dispare. Este vorba, argumentează Spengler, de un proces istoric ineluctabil, iar Declinul Occidentului nu poate fi nici evitat, nici ocultat, căci, la un moment dat, criza va deveni extrem de evidentă, pe măsură ce se ridică, se afirmă şi încep să se impună civilizaţiile competitoare.

"În acel moment, Războiul Mondial îmi părea o manifestare făţişă, iminentă şi inevitabilă, a crizei istorice iar străduinţa mea era îndreptată spre a o înţelege prin examinarea spiritului secolelor precedente - şi nu doar a câtorva ani...Apoi am văzut prezentul - Războiul Mondial care se apropia - într-o lumină complet diferită. Acesta nu îmi mai apărea ca o constelaţie momentană de fapte întâmplătoare, rezultate ale sentimentelor naţionale,ale influenţelor personale sau tendinţelor economice învăluite de aparenţa unităţii şi necesităţii prin schemele politice şi sociale de tip cauză-efect ale vreunui istoric, ci ca un tip de schimbare istorică a unei faze care se petrece în interiorul unui uriaş organism istoric, schimbare definibilă prin busola care se orientează în funcţie de un punct predestinat cu sute de ani în urmă".

Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol.I p.p.46-47

O doctrină a predestinării istorice posibil de acceptat sau de recitit în lumina a ceea se întâmplă acum în lume, în momentul în care din ce în ce mai multe similitudini încep să apară ca public-evidente cu perioadele în care s-au produs marile confruntări mondiale?

Din nefericire, întrebarea nu mai vizează acum doar o construcţie ideatică, o viziune prospectivă construită dintr-o combinaţie de intuiţii şi analize istorice pe cicluri civilizaţionale foarte îndelungate. Ea priveşte modul în care Europa timpului nostru se situează în raport cu marile pieţe pe care se desfăşoară mişcările simultane care amplifică sentimentul de criză. Interesant, deoarece, urmând raţionamentul lui Spengler şi al şcolilor de analiză derivate din lucrările sale, observăm că, cel puţin în acest moment, fiecare dintre spaţiile relevante de putere ale lumii - cu excepţia Europei - se găsesc în plină fază ofensivă de afirmare, de câştigare şi consolidare rapidă a unor spaţii noi de influenţă, de constituire de alianţe regionale cu ambiţii globale, de transmitere continuă a mesajelor de forţă care credibilizează dimensiunile politice şi economice ale demersurilor respective.

Poate este inexact să vorbim despre Declinul Occidentului. Poate este prematur. Poate, pentru mulţi dintre dumneavoastră, este chiar irelevant. Dar este cert că fiecare dintre marile puteri ale lumii constituie (sau reconstituie) alianţe de forţă: Rusia acţionează pentru consolidarea mai vechiului său spaţiu de control şi influenţă la graniţa sa de vest, cea cu Uniunea Europeană sau NATO, jucând în continuare cartea cooperării ultra-extinse în cele două formule pe care le construieşte în spaţiile sale proxime: Uniunea Eurasiatică şi Organizaţia de cooperare de la Şanghai. Aici se produce joncţiunea, dar şi partajul de interese pe teritorii strategice, cu China şi India, cei doi mari noi actori care-şi solicită dreptul de a decide la cel mai înalt nivel al jocurilor planetare. Fiecare iniţiind de mai mult timp o politică de implantare economică ultra-ofensivă pe întreaga planetă (China) sau, în cazul Indiei, oferind condiţii de dumping pentru implantarea pe teritoriul naţional a marilor companii ocidentale care părăsesc Europa într-un ritm din ce în ce mai îngrijorător de rapid.

Mişcare continuată printr-o altă construcţie şi ea ultra-ofensivă, dar aflată încă în faza de construcţie a puteriii sale subterane şi canalelor sale de comunicaţii aferente: BRICS, asocierea dublată de o bancă internaţională proprie, între Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Mişcare - la fel de ofensivă - regăsită în politica externă a SUA, aflată acum în faza de trece de la poziţia de unic jandarm mondial din perioada ce a urmat căderii Cortinei de Fier, la o nouă etapă în care, după eşecul major al proiectului unui nou Mare Orient Apropiat pus sub influenţă americană, să fie obligată să regăsească singurul aliat major care i-a rămas, adică Europa cu a sa propunere de Acord de liber-schimb.

Şi, deoarece politica, asemeni naturii, are oroare de vid, în spaţiul lăsat fără control din Orientul Apropiat s-a născut o altă putere regională cu înalt potenţial ofensiv, Statul Islamic, Califatul care ameninţă în mod egal toate structurile de putere tradiţionale din zonă, dar şi ţările europene, cu o certă influenţă în Maghreb şi în unele ţări majore ale Africii negre.

Timp în care, vizibil, Europa a adoptat o atitudine din ce în ce mai defensivă şi reactivă, punctul maxim al proiectului său de extindere fiind atins la Summitul de la Vilnius, momentul în care declinul provocat de criza ucraineană a dus, practic, la retragerea tuturor promisiunilor implicite sau explicite făcute vreodată ţărilor din Parteneriatul Estic şi la îngheţarea procesului de extindere pe cel puţin o perioadă de cinci ani de acum înainte. Fără o voce unică puternică şi credibilă în materie de politică externă şi de securitate, cu diplomaţii naţionale care-şi urmează fiecare propria lor agendă determinată de considerente de supravieţuire economică, Europa are o problemă în a răspunde ofensivei puternice a celorlalţi mari actori mondiali.

Cât timp îşi poate permite Europa să stea în expectativă? Cât timp Uniunea Europeană şi NATO vor juca doar cartea aşteptării fără ca asta să erodeze masiv din credibilitatea pe care doreşte s-o folosescă în apărarea intereselor europene şi euro-atlantice? Deocamdată, ce avem, este un ridicat din umeri care ar putea avea consecinţe dramatice atunci când, în imediata apropiere a zonei sale de control, Rusia a procedat la anexarea unui teritoriu aparţinând, cel puţin pe hârtie, unui stat suveran şi independent. Plus o indecizie reală în ce priveşte calea de urmat în relaţia cu Rusia, tratată simultan ca oponentul tradiţional din perioada Războiului Rece şi ca un partener strategic cu care există ceva probleme temporare. Răstimp în care aceeaşi Europă a pierdut orice tip de influenţă reală în Maghreb, se luptă din greu să menţină ceva puncte de contact în Africa Neagră şi nu mai există ca actor diplomatic în Orientul Mijlociu.

Piesele în marele joc de putere al lumii se rearanjează chiar în acest moment, într-o manieră decisivă. Posibil într-o formulă de forţă, posibil la nivel de negocieri într-o nouă reuniune de super-puteri. Dacă Europa nu va şti să se poziţioneze acum, atunci de mâine, Declinul Occidentului ar putea să devină realitate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

63 Comentarii

Lupan Mircea Adrian
24.08.2014, 11:00:24

Europa si Asia vor trai in continuare in pace. Important este ca excesele de putere sa fie zagazuite la timp. Mult mai periculoase pentru Europa sunt fundamentalismul islamic si jihadul. Dezechilibrul vine daca, in lumea alba, separam America de Europa.

+6 (10 voturi)
Stefanescu Marian
24.08.2014, 11:13:11

Cred că Spengler este deja depășit,mai degrabă utopia lui Orwell din ”1984” este cea mai probabilă.Victoria din ”războiul rece” cu îngenunchiere Rusiei și a ”lagărului socialist” a fost cântecul de lebădă al democrațiilor clasice.SUA,marele câștigător,a jucat în forță rolul de jandarm mondial,al stăpânului financiar,al forței militare și al implementării peste tot a sistemului său politic și economic.Numai că,încet-încet,au fost împinse înapoi,acțiunile din Irak,Afganistan,Egipt,Turcia,Nordul Africii,etc au fost un fiasco politic și militar.Era normal ca ”lumea emergentă”(BRICS) să se alieze contra celui mai tare.Iar Europa doarme.Sătulă de cele două războaie mondiale,suferind de pierderea coloniilor,cu state divizate și cu antagonisme istorice între ele,cu istorii proprii imposibil de neglijat,Europa este blocată de două dileme fundamentale.Prima este contradicția între statele naționale și globalism în care Europa nu s-a putut decide încă.A doua este problema cu Rusia aliat sau adversar.Cele două dileme nerezolvate pot prăbuși Europa.Fiindca,vai,din punct de vedere al resurselor(minerale,energetice,agricole,etc),Europa este săracă și trebuie să le ia de undeva.De unde,aceasta-i întrebarea!

+10 (14 voturi)
albu gaby
24.08.2014, 11:20:14

Declinul occidentului sau declinul rasei albe? Cred ca declinul occidentului este deja o certitudine! Considerati rasa alba doar occidentul, nu aveti curajul, nu vreti sau nu aveti voie sa includeti si Rusia? In anii '80 Gorbaciov deschide usa colaborarii cu occidentul, termina Razboiul Rece, demoleaza toate guvernele totalitare din estul Europei! Deschide usa reconcilierii, intelegerii, cooperarii rasei albe, daca vreti! Nu impotriva altor rase, doar pentru a uni rasa alba, pentru apararea comuna a intereselor proprii! Care este raspunsul occidentului? Incercuirea Rusiei cu baze occidentale ostile si refuzul continuu de cooperare politica, economica si militara! Dorinta occidentului este de a ingenunchia, invinge Rusia, nu de a coopera cu ea! Deci impinge Rusia spre a face acorduri politice, economice si militare cu China, India! O exclude din rasa alba, cum spuneti Dvs! Mi se pare mie, sau se poate face o paralela cu situatia premergatoare WWII? Refuzul continuu al Angliei si Frantei de a se alia cu Rusia, pina cind Rusia se aliaza cu Germania si in final raminind singura, fortata sa scoate castanele din foc! Daca aceasta rasa alba se confrunta mereu, e divizata, ostila cu ea insasi, cum vreti sa prospere, sa aiba un cuvint de spus, sa nu intre intr-un declin definitiv?

+5 (21 voturi)
Stefanescu Marian
24.08.2014, 11:27:23

Și arabii sunt ”albi”,i-ai uitat pe ăștia.Ești cam rusofil...

-7 (17 voturi)
cornel jurja
24.08.2014, 11:35:11

"Declinul Occidentului ar putea să devină realitate." Analiza optimista. declinul este deja real. Important este daca are mijloacele si inteligenta necesara pentru a opri acest declin deja evident.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (63)

Modifică Setările