În lume

articolul anterior

Despre cadrul legislativ al explorării spaţiului cosmic

0
23 Apr 2021 21:44:57
45North
Cape Canaveral, Statele Unite, Foto de la SpaceX via Unsplash
Cape Canaveral, Statele Unite, Foto de la SpaceX via Unsplash

Există numeroase teorii ale conspiraţiei despre viaţa extraterestră. Ele susţin în general faptul că guvernele diferitelor state ţin departe de publicul larg adevărul ştiut deja de zeci de ani. Cu toate acestea, dacă privim lucrurile rezonabil şi credem informaţiile pe care ni le oferă agenţiile spaţiale naţionale, putem răspunde la o întrebare pusă acum exact 50 de ani de către David Bowie: ,,Is there life on Mars?” (,,Există viaţă pe Marte?”)

Răspunsul este nu. Nu există viaţă pe Marte sau cel puţin nu există o formă evoluată de viaţă. Şi totuşi, dacă mâine ai avea chiar tu mijloacele tehnice necesare pentru a putea porni într-o călătorie spre Planeta Roşie şi de a îţi întemeia o familie acolo, te-ar opri cineva?

2021: mai aproape de stele decât oricând

De aproape un an de zile, Elon Musk se luptă cu Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, pentru primul loc în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai planetei. Deşi marea parte a averii acestuia vine din acţiunile pe care le deţine la celebra companie producătoare de maşini electrice, Tesla, pentru discuţia noastră este mult mai importantă o altă sursă de venit a acestuia: SpaceX. Acţiunile lui Musk la această companie sunt evaluate la aproximativ 46 de miliarde de dolari. Odată cu notorietatea sa, fondatorul SpaceX a redefinit ceea ce credeam cu toţii că este posibil vizavi de explorarea spaţiului cosmic. Visul său de a coloniza planeta Marte este cel mai bun exemplu în acest caz.

,,Aproximativ jumătate din banii mei sunt destinaţi să rezolve problemele de pe Pământ, iar cealaltă jumătate să ajute la stabilirea unui oraş autosuficient pe planeta Marte pentru a asigura continuarea vieţii (a tuturor speciilor) în cazul în care Pământul este lovit de un meteorit precum în cazul dinozaurilor sau începe un al treilea război mondial şi se întâmplă să ne autodistrugem.”

Ceea ce îşi propune Elon Musk poate părea incredibil sau irealizabil, dar, ţinând cont de banii şi de tehnologia de care dispune, ne face să ne întrebăm dacă nu suntem mai aproape decât am crede de crearea unei colonii autonome pe o planetă aflată la sute de milioane de kilometri depărtare. În schimb, ce au de spus marile puteri mondiale despre planurile lui Musk? Îl vor ajuta sau îi vor îngreuna parcursul şi care sunt reglemetările la nivel internaţional privind ocuparea unor teritorii de pe alte planete? Ca prim pas, am dori să definim contextul în care vom purta această discuţie.

Cursa spaţială (The Space Race) a fost o competiţie între Statele Unite şi Uniunea Sovietică care s-a întins pe o perioadă de aproape 20 de ani, din anii ’50 până în anii ‘70. Acest conflict a fost unul simbolic, pentru că n-a fost niciodată vorba de cine cucereşte spaţiul cosmic per se, ci de impunerea unuia dintre state ca principală putere mondială. Cu alte cuvinte, această bătălie dată în afara Terrei era cât se poate de terestră, pentru că toate implicaţiile ei se răsfrângeau în mod direct asupra vieţii de pe Pământ. Dacă aducem în discuţie Staţia Spaţială Internaţională (ISS) sau toţi ceilalţi sateliţi comerciali care orbitează în jurul Pământului, putem vorbi aproximativ de aceeaşi situaţie: toate demersurile care se fac pentru a dezvolta sateliţi, deşi aceştia sunt tehnic în afara planetei noastre, au scopul explicit de a ne face viaţa mai bună pe Terra. Nu discutăm despre o reală competiţie extraterestră. De aceea dorim să folosim pentru această discuţie o paradigmă complet nouă: spaţiul cosmic ca scop în sine. Nu o ustensilă care, folosită sub o formă sau alta, ne îmbunătăţeşte viaţa pe Pământ, ci mai degrabă nişte provincii umane autonome şi autosuficiente, acea ultimă frontieră. Cu această idee în minte, haideţi să explorăm raportarea omenirii la spaţiul cosmic.

Teren intravilan de vânzare... pe Lună?

Pentru aproximativ 150 RON poţi cumpăra un metru pătrat de pământ pe Lună. Pentru pretenţioşi, există oferte la acelaşi preţ şi pentru Marte sau Venus. În acest caz, valoarea achiziţiei e una simbolică pentru că primeşti un act de proprietate înrămat pentru a-l oferi cadou, neavând o utilitate practică. Acest fenomen este asemanător cu acela de a cumpăra pământ în Scoţia pentru a primi titlul onorific de Lord. Niciunul dintre ele nu înseamnă mai nimic, dar probabil că mulţi oameni apreciază astfel de gesturi din moment ce sunt numeroase companii dispuse să îţi vândă genul acesta de titluri de proprietate. În orice caz, este un punct bun de plecare în discuţia noastră despre proprietatea extraterestră.

La începutul anilor 2000, Gregory W. Nemitz şi-a însuşit titlul de proprietate al asteroidului Eros 433. Acest asteroid se află relativ aproape de planeta noastră şi conţine foarte multă platină. Mai exact, conţine echivalentul în dolari al unei sume formate din 18 cifre. Destul de inutilă această cantitate imensă de platină, având în vedere că el nu are acces la ea, dar chestiunea în cauză ridică nişte probleme de legalitate care pe noi ne interesează. Situaţia interesantă apare în 2003, când o sondă trimisă de NASA aterizează pe asteroidul cu pricina. Aceasta a fost prima sondă trimisă de om care a aterizat pe un asteroid. Nemitz n-a fost foarte impresionat de eveniment şi a trimis un bon de parcare de 20 de dolari către NASA pentru locul de parcare numărul 29. Taxa stabilită de Nemitz era de $0.20 pe an, iar factura emisă către NASA însuma ocuparea locului de parcare 29 pentru o perioadă de 100 de ani. NASA a refuzat să plătească tichetul trimis de Nemitz, nu pentru că nu li s-a părut amuzant, ci pentru că ar fi creat un precedent foarte periculos în ceea ce priveşte deţinerea unui corp ceresc sau a unui teren în afara planetei noastre. Motivarea NASA a fost aceea că nu există nicio bază legală prin care Nemitz a obţinut titlul de proprietate pentru asteroidul Eros 433. Motivarea este asemănătoare cu cea dată de tribunalul american la care Nemitz a dat în judecată NASA pentru ocuparea fără drept a aşa-zisei lui proprietăţi.

Ce reglementează, de fapt, spaţiul cosmic?

De ce Nemitz n-are niciun fel de merit legal măcar pentru faptul că a fost primul om care a pretins drepturi de proprietate asupra terenului sau bunului respectiv? De ce nu există nicio bază legală pentru deţinerea pământului în spaţiu şi cine reglementează asta?

Un adept al şcolii realiste de gândire în relaţiile internaţionale ar răspunde probabil prin faptul că nu a existat niciun fel de interes real în acest sens din partea niciunui stat. Ne apropiem, în schimb, de punctul în care legea internaţională are nevoie de îmbunătăţiri prin prisma evoluţiei tehnologiei şi poate chiar de permiterea deţinerii de proprietăţi sau de anexat teritorii pe alte planete. În mod cert există loc de dezbateri pe baza acestor chestiuni.

Cel mai important document care reglementează spaţiul cosmic în acest moment este Tratatul Spaţiului Cosmic, document ce a intrat în vigoare în anul 1967 şi a fost ratificat de către 111 state, în timp ce alte 23 l-au semnat, dar nu l-au ratificat încă. Partea cea mai importantă este faptul că tratatul a fost ratificat de către actorii relevanţi pentru acestă discuţie, cum ar fi SUA, Federaţia Rusă sau China. Important de menţionat pentru punctul de mai sus legat de interesele statelor care creează nevoia unui cadru legislativ mai clar este cazul Antarcticii sau cel al Arcticii. Tratatul pentru Antarctica, intrat în vigoare în 1961, a pus bazele Tratatului pentru Spaţiul Cosmic. Totuşi, Antarctica n-a prezentat niciun interes imediat pentru niciun stat în afara cercetărilor ştiinţifice, care pot fi făcute foarte uşor sub egida unui tratat internaţional care prevede că niciun stat nu poate deţine teritoriul respectiv şi că acesta este bun comun al umanităţii. Ba chiar acest tratat încurajează cooperarea şi poate grăbi descoperirile echipelor de savanţi staţionate în zona Antarcticii. Nu acelaşi lucru poate fi spus despre Arctica, un loc unde se află numeroase resurse de petrol, resurse minerale, gaze naturale sau chiar interes turistic. Nu există tensiuni privind Tratatul pentru Antarctica din motivele prezentate mai sus, dar regiunea Arcticii va continua să fie disputată în următorii ani tocmai din cauza acestor resurse. Nu există un singur tratat pentru Arctica, dar există tratate la nivel internaţional care reglementează toate domeniile relevante din regiune: de la schimbări climatice sai drepturile omului, până la aviaţie civilă sau folosirea de arme nucleare. Există mai multe state care pretind teritorii în regiune, iar noile resurse descoperite şi bătălia pentru cine va avea acces la acestea probabil va împiedica semnarea unui tratat generic pentru regiunea Arcticii.

Deşi am adus în discuţie două teritorii de pe Terra, o paralelă între acestea şi spaţiul cosmic este cât se poate de valabilă. Existenţa resurselor virtual nelimitate din spaţiu este cunoscută de sute de ani, dar accesul nostru la ele a fost până acum imposibil, iar lucrul acesta ne-a îndreptat interesul aproape exclusiv către planeta noastră şi către resursele de pe aceasta. Astfel, ne aflăm într-un moment de cotitură în care în scurt timp este posibil să putem avea acces la toate aceste resurse şi nu doar să le facem utile pentru viaţa pe pământ, ci să putem crea noi aşezări umane în locuri care oferă aceste posibilităţi. 

Află ce prevede Tratatul Spaţiului Cosmic şi concluziile acestei analize pe 45north.ro, aici.

                                                                                          Analiză realizată de Dragoş Nicolae Ghimpe

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările