Despre zmeul Covid cel rău şi vaccinul-frumos care-l va răpune

FOTO Shutterstock

Ultimul bau bau al civilizaţiei, după plecarea lui Trump, rămâne covid. Dar nu pentru mult timp, căci vaccinul-frumos din lacrima industriei farmaceutice îi va salva pe mulţi. Doar la germani riscă să ajungă tardiv.

Iar germanii, pe bună dreptate, s-au enervat. ”De ce să rămânem de căruţă tocmai noi”, s-au întrebat mulţi nemţi, căutând febril în presă, ba chiar şi la propria clasă politică un răspuns la această tulburătoare întrebare. În zadar au căutat să afle şi secretul altor impenetrabile mistere. De ce nonagenarii renani trăind acasă, nu în cămine, abia au fost înştiinţaţi că ar avea dreptul să se anunţe la vaccin, nu însă neapărat să îl şi facă până hăt, departe, cine ştie când? De ce UE nu-nţelege că, în pandemie, în competiţia aprigă cu varii state naţionale, nu s-a prea distins, că ar avea nevoie de mai mulţi feţi frumoşi ca Laura Kövesi, de mai multă democraţie din cea veritabilă, nu clamată, de mai multă presă critică, nu şi de abundenta ei birocraţie?

Curat murdar! Pristanda numărând doze de vaccin

Şi cum au reuşit britanicii cu un premier ca populistul Boris Johnson şi americanii, care abia au scăpat de Make-great-America-first-Trump-again, să stea chiar binişor la capitolul vaccin? Dar israelienii să-nceapă să-şi vaccineze liceenii? Şi chiar românii, între care antivaxxeri înverşunaţi într-o proporţie comparabilă cu a ruşilor, cum de au izbutit să aibă şansa de a se imuniza, in corpore, la finele acestui an, dacă vor continua injecţiile în ritmul lor actual, când vecinii de la sud, bulgarii, vor avea de aşteptat poate nu până la calendele greceşti ci, graţie comisiei UE şi doamnei von der Leyen, până prin 2040?

Vi se par halucinante aceste cifre, în condiţiile în care unii îşi vor fi imunizat întreaga populaţie până prin martie, aprilie, iar Comisia Europeană şi-a propus să-şi fi făcut temele de casă până în septembrie, dar niciuna dintre ţările Uniunii nu e, conform Politico, prea aproape de a atinge obiectivul stabilit, de vreme ce ”la viteza actuală de vaccinare ...ar urma să fie atins abia în martie 2024”, cu ţări ca bella Italia, care trebuie să-şi accelereze campania de 10 ori, Ungaria de 9, iar state parcă semieşuate ca Bulgaria de aproape 30?

„Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale”

Unirea Europei cu Africa subsahariană pare, în acest ritm alert, să facă, sub bagheta comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, salutare progrese. La fel, integrarea Germaniei lui Merkel şi Jens Spahn, ministrul federal al sănătăţii, cu Ciadul şi Republica Centralafricană, un pic mai iuţi în a se pregăti să lanseze campania de vaccinare în contra malariei, decât în lupta contra zmeului zmeilor timpurilor noastre, Covid 19.

Rămâne doar de stabilit cui, oare, datorează Europa acest frumos succes? Cui să i se dea medalia pentru performanţe deosebite în procurarea rapidă şi în suficiente cantităţi ale vaccinurilor Biontech-Pfizer, AstraZeneca, Moderna şi cum îi va mai fi chemând pe toţi aceşti mirifici Feţi frumoşi?

Cum cui? Celei pe care, în 2016, o lăudau ca lider al lumii libere nu doar Barack Obama, fostul şi, după unii, actualul preşedinte secret al SUA, ci şi scriitorul israelian Amos Oz. Potrivit lor, Ileana Consânzeana berlineză, Angela Merkel, rămăsese şefă pe tarlaua lumii libere, de vreme ce la Casa Albă se instalase Roş-Împărat-Trump, bau baul politichiei mondiale, pe care spânul Biden l-a dat în fine, jos, clamând cu succes în presa mondială, că nu s-a priceput să gestioneze CRIZA COVID, just scrisă cu majuscule.

”Progres fără conservaţiune” şi ce ne mai învăţă istoria

Dar ce să vezi. Sub Trump şi, în ciuda nefăcutelor lui, SUA au pompat sume uriaşe în elaborarea vaccinurilor, mult mai substanţiale decât europenii. Iar apoi tot Roş Împărat i-a fericit pe americani dând un ordin executiv de interzicere a exporturilor dozelor de vaccin. Prin urmare, deşi Biden a pretins, fals, dar fără să i se contabilizeze în presa mainstream ca minciună, că administraţia sa ar fi ”pornit”, chipurile, ”de la zero”, în bătălia contra covid, americanii pot vaccina zilnic şi fără probleme în mase mari, de multe săptămâni. Şi au profitat, imunizând până acum aproximativ 25 de milioane de oameni.

Dincoace de ocean, năzdrăvana Merkel, ”din cosiţă floarea-i cântă, nouă împăraţi ascultă”, o pusese împărăteasă la Bruxelles pe tovarăşa ei de partid creştin-democrat, Ursula von der Leyen. Ca s-o aşeze în tronul de preşedinte al Comisiei Europene crăiasa berlineză făcuse tandem cu balaurul parizian, Macron, care pare să fi contractat anterior o slăbiciune pentru doamna Uschi.

Nu contase că creştin-democrata nu fusese aleasă de europeni în 2019. Nu contase nici că o cam băgase pe mânecă la ministerul federal al apărării, unde numai de glorie nu se acoperise. Dar stârnise mila multora, nu doar în CDU. Şi cum răspunderea democratică e admirabilă, sublimă, dar să fie la alţii, von der Leyen fusese pedepsită cum se obişnuieşte în orice birocraţie care se respectă: cu o fulminantă avansare în funcţie.

Alte ”gogoriţe şi amăgitoare invenţiuni antipatriotice” pentru ”uzul opiniunii publice”

N-a trecut mult şi a apărut în acest basm cult căpcăunul, sub forma lui covid 19. Brusc, frica a pus stăpânire peste omenire. Şi orice stăpânire, oricât de ineptă, de rău mirositoare, în afară, bineînţeles, de a lui Donald Trump, a început să li se pară multora parfum. Popularitatea guvernului berlinez şi a CDU a început să crească vertiginos, sporind în doar un an cu fabuloase procente. Cum-necum, în criza covid, mai-marii Germaniei au reuşit să acrediteze că s-ar fi descurcat perfect. Executivului german i s-a iertat rapid că a închis tardiv frontierele în faţa pandemiei, că nu pregătise măşti, căci nu le avea, c-a susţinut o vreme, vai, că măştile n-au rost, ba chiar că s-ar putea să fie pernicioase. Şi câte şi mai câte.

Azi sunt ameninţate să dea faliment vreo 50 de mii de întreprinderi comerciale în Germania. Cine va plăti spartele oale economice ale lockdownurilor gestionate prost? Nu ştie nimeni.

Atât de bine văzută se simţea cancelara, pusă în fruntea bucatelor de atâta amar de vreme, încât îşi va fi uitat juruinţa guvernamentală, să-şi ”ferească de pagube neamul, să îi dedice poporului german întreaga forţă, să-i sporescă ce-i e de trebuinţă şi să se manifeste cu dreptate faţă de toţi, făcându-şi datoria, aşa să o ajute D-zeu”. Aşa că n-a avut probleme Mutti Cosânzeana să mai încerce să aurească un pic blazonul CDU şi al Germaniei, ca şi pe al împărătesei de la Bruxelles, pe spinarea poporului alegător. Care, suveran fiind, are dreptul să voteze cu toată forţa sa guvernul, sporind tot ce îi e executivului de trebuinţă.

Despre prinţipuri, trădare, deputăţii şi interese: ale partidului şi ale Europei

Ca atare, Merkel i-a dat dispoziţie tânărului ei ministru al sănătăţii să nu care cumva să nu o lase pe von der Leyen să se evidenţieze în numele solidarităţii europene şi să culeagă laurii victoriei, ca mare furnizor al serului care salvează Europa de pandemie. Dar von der Leyen, cum îi obiceiul la cârma dregătoriilor care i se încredinţează, a preferat să facă cinste numelui ei de crăiasă şi l-a făcut de laien bucălaien. Şi un pic de oaie.

Pentru că eurocraţii zgripţuroi din subordinea ei au întârziat să facă necesarele comenzi. S-au zgârcit la preţ. Au comandat prea puţin şi nu de la cine trebuia. Şi s-au speriat de tehnologia implicată de răcirea serurilor la minus 70 de grade Celsius în cazul vaccinului Pfizer, uitându-se cruciş, în plus, la producătorii din ogrăzile naţionale străine. După cum pe drept se plângea expertul guvernului federal, Lauterbach, dacă dozele de Moderna ar fi fost produse de francezi, nu de americani, se comanda net mai rapid şi mai generos de la ei.

Concluzia într-o democraţie, faţă cu atâta concentrată competenţă? Vrem capul lui Moţoc! Dar directoarea generală pentru sănătate a UE, italianca Sandra Gallina, a mâncat jăratec, în loc de usturoi. Recent, întrucât gura nu-i mirosea, aleasa crăiesei pusă vătaf peste şefia Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Securitate Alimentară a UE a deschis-o larg, declarând răspicat şi cu glas tare în PE ceva de genul că s-ar fi comandat ireproşabil de mult şi de bine.

Halal! Mai avea puţin ambiţioasa Joiţica şi se arăta indignată rău de bănuielile publice. La Bruxelles şi la Berlin, ca şi în varii alte capitale, domneşte iată, ca în România lui nenea Iancu, un gen de demagogie enorm simţitoare. Şi sforăitoare. A-ţi asuma răspunderea şi a demisiona după un eşec grav pare mai greu decât i-a fost lui Harap Alb să scape de spân şi s-o ia de nevastă pe fiica lui Roş Împărat. Dar de ce persoana ar demisiona, când nimeni nu i-o cerea, doar progresul îl voia, presa o iubea, plânsul ne-neca, fericirea, na, ţărişoara mea!

Şi încălecai, dar nu pe orice şa, ci pe o năzdrăvancă marca Harley Davidson. Şi vă spusei povestea aşa, cum îmi dictă realitatea şi conştiinţa mea.

Petre Iancu - Deutsche Welle