„Lista, realizată pe baza relatărilor legate de persoanele dispărute, nu a fost comparată cu datele guvernamentale privind persoanele evacuate şi aflate în adăposturi“, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (NEMA), Carl Smith, într-o conferinţă de presă.
"Prelucrarea bazei de date este în curs", a precizat Smith, adăugând că numărul celor dispăruţi este aşteptat să scadă.
Primul ministru din Bahamas, Hubert Minnis a avertizat pe de altă parte că, deşi bilanţul oficial al trecerii uraganului este de 50 de morţi, "numărul deceselor este aşteptat să crească".
"Am intensificat eforturile de a recupera corpurile celor care care au murit în timpul furtunii", a adăugat Minnis într-o alocuţiune televizată, descriind trecerea uraganului Dorian ca pe o " tragedie istorică".
Premierul a precizat că până în prezent au fost evacuate peste 5.500 de persoane de pe insula Noua Providenţă, adăugând că 'transportatorilor comerciali li se va permite reluarea zborurilor spre Abaco începând de azi, într-o manieră limitată".
„Gandurile noastre bune merg către familiile persoanelor decedate. Ne rugăm pentru ele în această perioadă de doliu. Vă oferim vouă un umăr pe care să plângeţi. Nu veţi fi niciodată uitaţi”, a declarat prim-ministrul Minnis.
Aproximativ 15.000 de persoane au încă nevoie de adăpost şi mâncare, conform Agenţiei de Gestionare a Dezastrelor.
Casa Albă a transmis miercuri că Statele Unite nu vor oferi un status temporar de imigrant protejat persoanelor care au emigrat din Bahamas în urma uraganului. Acest status le-ar fi permis persoanelor din Bahamas să rămână în Statele Unite şi să lucreze până când ţara lor îşi revine la normal.
Furtuna, care a atins prima dată ţărmul acestui arhipelag din Caraibe la 1 septembrie, a măturat zone întregi, insulele Grand Bahama şi Abaco fiind cel mai grav afectate.
Uraganul, transformat în furtună de categoria 5 - cea mai puternică - când a atins uscatul în insulele Abaco, s-a îndreptat apoi spre Statele Unite, atingând uscatul pentru a doua oară ca furtună de categoria 1 în Carolina de Nord, înainte de a lovi Canada.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
insula Noua Providenţă GOOOOOOOGLEEEEEE !!!!
Se pare că mai vine o furtună tropicală peste Bahamas (multă ploaie, peste zonele inundate deja; vânturi puternice, care vor transforma toate resturile în proiectile). E posibil să crească și să devină și ea uragan. Încă nu se știe cam ce traiectorie va avea după Bahamas.
Ce sa iți spun sufera Românaşii de grija amerlocilor cu uraganul lor Dorian .Pâcat ca nu a devastat toata Hamerica .