Dilma Rousseff, suspendată din funcţia de preşedintă a Braziliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff a fost suspendată joi din funcţie de Senatul Federal pentru o perioadă de maximum 180 de zile, în care va fi judecată pentru cosmetizarea conturilor publice.

Rousseff este acuzată că a manipulat în mod ilegal conturile publice cu scopul de a ascunde un deficit tot mai mare înainte să fie realeasă în 2014.

Ea neagă aceste acuzaţii.

Senatorii au adoptat suspendarea cu 55 la 22 de voturi, după o sesiune de peste de 20 de ore care a început miercuri, relatează BBC News, potrivit news.ro.

Vicepreşedintele Michel Temer va asigura preşedinţia în perioada procesului împotriva lui Rousseff.

Procesul ar putea dura până la 180 de zile, ceea ce înseamnă că Dilma Rousseff va fi suspendată pe perioada Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, care vor începe pe 5 august.

Rousseff a făcut apel, în ultimul moment, la Curtea supremă împotriva procedurii, dar acţiunea i-a fost respinsă.

Ea l-a acuzat în mai multe rânduri pe vicepreşedintele Temer că a urzit o „lovitură de stat“ instituţională, transmite AFP, potrivit news.ro.

„Este un semnal pozitiv pentru noul Guvern, care intră în funcţiune cu perspectiva că nu va fi doar un Guvern temporar, ci că va încheia mandatul preşedintei“, a reacţionat Aecio Neves, unul dintre liderii opoziţiei faţă de Rousseff, contracandidatul pe care ea l-a înfrânt în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2014.

Prima preşedintă a Braziliei, Dilma Rousseff, a fost înlăturată de la putere joi. Ea a fost suspendată din funcţie de către Senat, care o va judeca în vederea unei destituiri pentru cosmetizarea conturilor publice.

Cei 55 din totalul de 81 de senatori au aprobat acuzarea impopularei preşedinte de stânga la ora locală 6.34 (12.34, ora României).

Rousseff, în vârstă de 68 de ani, a fost înlocuită în funcţie, joi, de către vicepreşedintele ei Michel Temer, în vârstă de 75 de ani, în aşteptarea verdictului final al senatorilor, în maximum şase luni.

Temer, un fost aliat, a devenit un adversar hotărât al preşedintei la sfârşitul lui martie, când partidul său, puternica formaţiune de centru PMDB, a părăsit coaliţia guvernamentală dominată de Partidul Muncitorilor (PT, stânga), aflat la putere în timpul mandatelor de preşedinte ale lui Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010) şi apoi în timpul celor ale lui Rousseff.

O majoritate simplă era necesară pentru deschiderea procesului în vederea destituirii preşedintei. Însă peste două treimi dintre senatori s-au pronunţat în acest sens.

„Sper că vicepreşedintele Michel Temer va putea să-şi înfiinţeze Guvernul şi să ia măsurile pentru a-l orienta în cel mai bun mod posibil pentru ca, încă de astăzi (joi), Brazilia să perceapă că începe o nouă fază“, a mai declarat Aecio Neves.

Procesul urmează să fie condus de către preşedintele Tribunalului Suprem Federal (STF) Ricardo Lewandowski.

Acesta ar putea să dureze până în septembrie, după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august), primele organizate în America Latină.

Camera deputaţilor a dat undă verde procedurii de destituire pe 17 aprilie, cu o majoritate zdrobitoare.

PT şi-a convocat aleşii şi activiştii în faţa sediului preşedinţiei, începând de la ora locală 8.30 (14.30, ora României), sub deviza „Nu acceptăm un Guvern ilegitim“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite