Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru al doilea mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Tedros Adhanom Ghebreyesus FOTO EPA-EFE
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Tedros Adhanom Ghebreyesus FOTO EPA-EFE

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus vrea să candideze la al doilea mandat de cinci ani la conducerea agenţiei ONU, potrivit site-ului Stat News, relatează Reuters.

Fostul ministru etiopian al Sănătăţii şi de Externe încarnează eforturile OMS în lupta împotriva pandemiei covid-19, de la apariţia noului coronavirus SARS-CoV-2 în oraşul chinez Wuhan, la sfârşitul lui 2019.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a devenit în 2017 primul african la conducerea OMS.

El a făcut din accesul tuturor la îngrijiri de sănătate una dintre priorităţile mandatului său.

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt a refuzat să comenteze cu privire la eventuali candidaţi la conducerea OMS.

Cele 194 de state membre OMS urmează să propună candidaturi până în septembrie în vederea alegerilor prevăzute anul viitor.

Susţinearea ţărilor africane ar putea fi crucială în vederea unei realegeri a lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, declară diplomaţi pentru Reuters, care apreciază că acesta nu se poate baza pe susţinerea Etiopiei, care-l acuză de faptul că a luat partea rebelilor în conflictul din Tigre, în noiembrie.

Citeşte şi:

A cincea parte a omenirii, ameninţată de o tragedie fără precedent. Speranţa la China şi Rusia. Şi la decizia OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat vaccinul contra COVID-19 de la Moderna

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite