Dispariţia jurnalistului Khashoggi atrage atenţia asupra unei viziuni strâmbe, dar din ce în ce mai extinse: Presa, ca duşman

Pe 2 octombrie, Jamal Khashoggi a intrat în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul pentru a obţine documentele necesare pentru a se căsători cu logodnica sa turcă. Jurnalistul saudit nu a mai fost văzut de atunci şi există numeroase speculaţii sumbre în legătură cu soarta sa.

Arabia Saudită nu a fost nici pe departe vreun etalon al libertăţii presei nici măcar în vremurile sale cele mai bune.

Însă noul prinţ moştenitor, Mohammed bin Salman, s-a situat într-o zonă de optimism general, cu o viziune aparent proaspătă, permiţându-le femeilor saudite să conducă o maşină pentru prima dată şi dezvăluind că plănuieşte să modernizeze economia regatului, pentru a nu se mai baza preponderent pe exportul de petrol. 

Totuşi, aşa cum a arătat Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor, luna trecută, climatul din această „nouă” Arabie Saudită este chiar mai represiv pentru jurnalişti decât era înainte. Asta l-a îndemnat pe Khashoggi să părăsească ţara şi să scrie în mod critic despre familia regală, în special despre prinţul bin Salman. Jamal este colaborator al publicaţiei Washington Post. 

Potrivit organizaţiei „Reporteri fără frontiere” (RSF), peste 15 jurnalişti şi bloggeri din Arabia Saudită au fost reţinuţi, din septembrie 2017 şi până acum şi „în cele mai multe cazuri arestările lor nu au fost niciodată confirmate oficial şi niciun reprezentant nu a spus unde se află aceste persoane sau de ce anume au fost acuzate.”

Chiar şi în acest context, speculaţiile referitoare la soarta lui Khashoggi sunt excepţionale. Rob Mahoney, directorul executiv al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor a declarat pentru „The Atlantic” că dacă se va dovedi că Khashoggi a fost măcelărit înăuntrul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, aşa cum se tot vehiculează, atunci „da, putem vorbi despre o agravare în ceea ce priveşte situaţia jurnaliştilor.” 

Soarta lui Khashoggi reflectă un model mai larg de violenţă asupra jurnaliştilor din întreaga lume, în acest an. An după an, reporteri sunt reţinuţi, răpiţi şi, destul de des, chiar ucişi. Margaux Ewen, directoarea RSF pe America de Nord a declarat: „Vedem asasinate cu ţintă precisă chiar şi în afara zonelor de război.” 

RSF subliniază că din ianuarie 2018, 57 de jurnalişti, 10 reprezentanţi ai jurnalismului cetăţenesc şi 4 asistenţi media au fost omorâţi. Numărul este mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, peste 300 de persoane din sfera jurnalismului au fost arestate.

„În definitiv, vedem că presa nu mai este privită ca o componentă esenţială a democraţiei, ci, din ce în ce mai des, e considerată opoziţia, duşmanul, cei care vor doar să critice,” a mai spus Ewen.

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri în ceea ce priveşte liberatatea presei e cel din Myanmar, unde, luna trecută, o instanţă i-a condamnat pe jurnaliştii Reuters, Wa Lone şi Kyaw Soe Oo, la 7 ani de închisoare, pentru că au informat despre uciderea a zece musulmani Rohingya de către armată.

Cazul recent al jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, care a fost violată şi omorâtă sâmbătă, la Ruse, a stârnit valuri de indignare şi revoltă  în toată Europa. Coincidenţă sau nu, recent femeia fusese gazda unei emisiuni TV în care au fost făcute dezvăluiri ale unor anchete de presă cu privire la fraude cu bani europeni. Suspectul principal al crimei, un tânăr de etnie romă, a fost reţinut în Germania. Oficialii poliţiei bulgare spun că nu cred că uciderea femeii are legătură cu activitatea sa jurnalistică.

În februarie, Jan Kuciak, un jurnalist de investigaţii slovac şi iubita sa, Martina Kusnirova, au fost ucişi prin împuşcare la domiciliu. În ultimul său articol, publicat la 9 februarie, Kuciak a scris despre o serie de tranzacţii suspecte ale unor societăţi legate de Marian Kocner, un controversat om de afaceri slovac, în cazul unui complex de apartamente de lux din Bratislava. Patru persoane au fost inculpate în cazul dublului asasinat.

Rămâne un mister cine a ordonat asasinarea jurnalistei din Malta, Daphne Caruana Galizia, care a fost ucisă de o bombă plasată în maşina sa în octombrie 2017.

În 2016, în cadrul anchetei  Panama Papers, Daphne Caruana Galizia a dezvăluit existenţa companiilor offshore deţinute de Keith Schembri, şeful de cabinet al  premierului şi de ministrul energiei Konrad Mizzi. În aprilie 2017, ea a acuzat-o pe soţia şefului Executivului  Muscat că ar fi beneficiara unei companii paravan cu domiciliul în Panama, în conturile căreia  fiica preşedintelui Azerbaidjeanului Ilham Aliev ar fi plătit un milion de dolari.

Cuplul Muscat a negat, acuzând jurnalista că a fost manipulată de un rus care lucra în banca pe unde ar fi trecut banii. Drept urmare, justiţia a deschis o anchetă şi Muscat a convocat alegeri anticipate pe care le-a şi câştigat, în iunie. Între timp, cel care a vândut pontul jurnalistei a părăsit ţara după ce a depus mărturie în instanţă. La scurt timp, Daphne Caruana Galizia a fost ucisă.

Mahoney a mai spus că uciderea jurnaliştilor în statele occidentale este deosebit de tulburătoare şi „este din cauză că din ce în ce mai mulţi jurnalişti îşi asumă responsabilitatea de a denunţa actele de corupţie, crima organizată, traficul de persoane, fiind ajutaţi şi îndemnaţi de scurgerea unor documente precum Panama Papers.”