În lume

articolul anterior articolul urmator

Dosarul Afganistan: SUA şi controlul costurilor unei retrageri intempestive

77
17 Aug 2021 08:56:33
Iulian Chifu
Afgani pe fuselajul unui avion, pe aeroportul din Kabul, încercând să fugă din ţară Foto AFP
Afgani pe fuselajul unui avion, pe aeroportul din Kabul, încercând să fugă din ţară Foto AFP

A curs multă cerneală în legătură cu implozia administraţiei şi a instituţiilor afgane, inclusiv a celor de securitate, cam peste noapte, risipire în vânt a unor instituţii fragile încununată de fuga preşedintelui afgan Ashraf Ghani din ţară, în plină criză la Kabul.

Diferitele unghiuri sunt de luat în consideraţie dar am preferat să rămânem la consecinţele şi costurile retragerii intempestive a Statelor Unite şi modul în care încearcă să facă damage control al unei retrageri intempestive de pe teren. Mai ales că obiectivele, realitatea şi acţiunile militare sunt cu totul diferite de imagine, speranţe şi aspiraţiile unora de construcţie a unui stat viabil în Afganistan ca şi de propaganda, fake news-urile şi valul antiamerican care stătea gata să izbucnească în momentul retragerii, indiferent când s-ar fi petrecut ea.

Obiectivele misiunii din Afganistan: realităţi şi misiuni militare

Misiunea cu care Statele Unite au intrat în Afganistan, după atacul de la 11 septembrie, a fost înfrângerea şi distrugerea organizaţiei al Qaeda şi pedepsirea liderului acesteia, Osama bin Laden, capturarea şi judecarea sau executarea lui in situ dacă opunea rezistenţă armată şi punea în pericol trupele trimise să-l captureze. Aceste obiective stricte au fost atinse, în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom şi a unei coaliţii de voinţă din care a făcut parte, din primul moment, şi România. Motivul nostru a fost să ne comportăm ca parteneri strategici serioşi, să demonstrăm capacitate de inter-operare şi să pregătim propriile trupe speciale în operaţiuni reale, toate pentru a obţine admiterea în NATO. Misiune îndeplinită!

Apoi NATO a intervenit pe teren în Afganistan cu Operaţiunea ISAF ce presupunea stabilizarea şi asistenţa în construcţia, antrenarea şi pregătirea forţelor de securitate în Afganistan şi construcţia instituţională în Kabul. Au fost pregătite şi antrenate peste 300.000 de trupe (298.000 eligibile pentru a fi plătite în decembrie 2020). De la un punct, NATO a decis restrângerea operaţiunilor sale la paza unor obiective majore – aeroportul din Kandahar revenind României până de curând – şi susţinerea trupelor ANA- Armatei Naţionale Afgane şi ASF, Forţelor de Securitate Afgane. În toate aceste cazuri misiunea a fost îndeplinită, cu o rezervă privind numărul trupelor.

În momentul retragerii trupelor aliate - începută după acordul de la Doha cu talibanii, care prevedeau eliberarea prizonierilor, retragerea trupelor până în martie (prelungit ulterior la 31 august) şi combaterea de către talibani a terorismului - talibanii au început să cucerească teren, mai întâi prin luptă în zona rurală, ulterior, de acum o lună, şi prin orăşele, pentru ca în ultimele 7-10 zile să preia marile oraşe – nu de puţine ori prin acorduri locale, regionale sau cu oraşele, nu prin luptă – până la Kabul la 15 august, când au intrat fără opoziţie şi în capitală şi, în cea mai mare parte fără luptă.

Înfrângerea regimului afgan în faţa talibanilor

De aici încep semnele de întrebare şi responsabilităţile administraţiilor americane succesive, în primul rând a celei curente: de ce nu a funcţionat forţa pregătită? Ce a demoralizat luptătorii? Ce responsabilităţi au cei care au finanţat aceste trupe?

Mai întâi câteva lucruri despre regimul lui Ashraf Ghani – extrem de corupt, despre care inspecţia americană a concluzionat că nu se ştie dacă au fost plătiţi soldaţii sau dacă ei există cu adevărat la nivelul pretins, fiind invocată posibilitatea ca Ghani să păcălească americanii şi să aibă trupe doar pe hârtie. Unii au vorbit iniţial de câteva mii inexistente, în mod real, apoi zeci de mii, cele mai extreme referinţe vorbesc de peste 100.000, ba chiar până la 200.000 din soldaţii raportaţi care nu existau în realitate, iar banii pe soldele lor erau luate de preşedintele Afganistanului şi potentaţii regimului. Plătiţi de contribuabilii americani şi străini.

În recenta vizită la Casa Albă, Ghani a dat asigurări că are o forţă de apărare solidă şi se va decurca cu talibanii – circa 80.000 de luptători insurgenţi, din estimări – şi a fost ameninţat cu faptul că americanii vor tăia finanţările din cauza corupţiei şi deturnării acestor fonduri. Ghani a mai produs o greşeală în negocierile cu talibanii, refuzând, când avea o altă postură şi poziţie de negociere mult mai puternică, să accepte un guvern de tranziţie în care jumătate din posturi să fie ocupate de afgani. Ghani a vrut să administreze el alegerile ce urmau să vină, cu promisiunea că el nu va candida pe nici o poziţie. Asta a blocat negocierile, alegerile nu au mai avut loc(poate nu vor avea loc niciodată, nici măcar formal, pentru a legitima regimul taliban) şi a dus aici, la situaţia de azi.

SUA şi aliaţii nu au pierdut un război în Afganistan. Au ţinut talibanii la respect chiar şi cu 8-12.000 de militari în ultimii 2-3 ani, cu sprijinul trupelor militare şi de securitate afgane antrenate. Dar au ratat obiectivul forţei de securitate, din cauza deturnărilor de fonduri, dar mai ales din cauza faptului că aceste trupe nu au avut conducere politică şi dorinţă de luptă, nu au existat comendanţi la vârf destoinici şi dornici să lupte şi nici voinţă politică.

Iar leadershipul şi voinţa de a lupta nu se cumpără cu bani! Din contra, preşedintele a fugit din ţară, zice-se cu sume enorme de bani. Iar trupele pregătite, câte erau ele, nu au tras nici un foc. Acesta e un cost şi o situaţie ce trebuie decontată. Apoi surpriza - topirea rezistenţei afgane mult prea repede nu a fost anticipată de analiştii americani care, ei, aveau toate datele reale.

Dar cele mai mari costuri vin de la retragerea dezordonată şi intempestivă, de la imaginile cu situaţia de pe teren produsă, practic, peste noapte, cu precădere cele din aeroportul Hamid Karzai din Kabul. Şi de aici la asocierea cu plecarea din Saigon, cu înfrângerea(nemeritat) sau cu eşecul (aici e o întreagă discuţie relativă la obiective) nu a fost decât un pas, iar la capitolul imaginii, costurile sunt enorme!

Din nou la realism şi pragmatism: cel mai lung război al SUA trebuia să se termine

Statele Unite s-au aflat în Afganistan în cel mai lung război pe care l-au purtat în istorie. Exista deja un consens bipartizan al retragerii, decisă de Donald Trump şi stabilită în acest an. Joe Biden, la rândul său, a câştigat alegerile având la baza şi această promisiune. E adevărat că SUA nu puteau rămâne sine die pe teren, pentru că responsabilitatea a fost aproape tot timpul, de la alegerea lui Hamid Karzai Preşedinte, în mâna afganilor. Nu a fost o forţă de ocupaţie, nici nu a fost un stat colonial şi conducător în Afganistan, nu a organizat noul stat după propriile planuri pentru a-l domina, ci acesta s-a organizat în mare măsură cum şi-a dorit, tradiţional, Statele Unite păstrându-se la nivelul responsabilităţilor pe care şi le-au asumat.

Apoi presiunea asupra SUA era enormă - nu numai internă, cu un război dat din mână în mână, din mandat în mandat, de la un preşedinte la altul (4 preşedinţi, doi republicani şi doi democraţi) ci şi externă – Rusia, China, Iranul, câte odată Pakistanul cerând sau sperând retragerea. State rivale SUA, din care unele erau prea libere şi fără preocupări de securitate, fapt care le lăsa cu suficienţi timp şi bani să se ocupe de subminarea SUA pe diferite meridiane, stricând acorduri şi politici, ba chiar plătind talibani să ucidă soldaţi americani.

Asta a umplut paharul: cinic, retragerea SUA transferă responsabilitatea pentru Afganistan către statele din regiune, în primul rând Rusia, China, Pakistan şi Iranul, fiecare fiind ameninţat de radicalizarea islamică, traficul de droguri şi transferul peste frontiere a influenţei privind organizaţiile islamiste şi terorismul. De care prezenţa SUA pe teren le ferea.

Principalul actor preocupat rămâne Rusia, care şi-a asumat controlul frontierei de nord, ocupată de talibani de ceva vreme, cu Uzbekistanul, Tadjikistanul şi Turkmenistanul(ultimul formal neutru, fără baze ruse pe teritoriul său, dar la fel de vulnerabil). La fel Pakistanul – cu proprii săi talibani şi acţiuni teroriste – şi Iranul – afectat de insurgenţa sunnită şi separatismul balucilor. Şi China, prin vecinătatea Xinjianului, zona sa islamică, şi prezenţa organizaţiei islamiste a Turkestanului de Est, are de asemenea probleme importante, care se vor accentua în viitor. Lor le revine sarcina să se implice, la nivel regional, în stabilizarea Afganistanului.

Fireşte că şi această abordare vine cu costuri inevitabile. SUA sunt acuzate de cinism, de faptul că transmit un mesaj prost – după Siria şi Irak – către orice stat care în viitor ar putea să fie implicat în conflicte şi să sprijine prezenţa americană. Şi experienţa kurdă în Siria, şi cea a irakienilor, alături de cea afgană, e lesne utilizabilă pentru a impune ideea că americanii îşi abandonează aliaţii şi lasă partenerii în urmă, fără nici o tresărire, îşi fac treaba şi apoi se retrag, după ce s-au jucat de-a ucenicii vrăjitori şi au tulburat apele, respectiv au strânit speranţe că vor ajuta la o viaţă mai bună şi liberă.

Percepţii, speranţe şi aşteptări ale construcţiei statale în Afganistan

SUA nu şi-a asumat niciodată construcţia unei naţiuni, nici pe cea a unui stat în Afganistan. Nici nu ar fi fost posibil. Totuşi pe teren, în perioada de stabilizare, au fost numeroase instituţii, ONG-uri şi organizaţii care, ele, au susţinut reconstrucţia diferitelor componente ale statalităţii măcar la nivel regional, al PRT-urilor – Provincial Reconstruction Teams. Prezenţa îndelungată, timp de 20 de ani, a americanilor în Afganistan, timp în care a apărut o nouă generaţie de tineri, aspiraţiile de democraţie şi libertate au creat perspectiva şi aşteptarea că americanii vor construi un stat, ba chiar democratic, în Afganistan.

Investiţia de încredere în SUA pe aceste dimensiuni a fost enormă, ca şi în occident. Acolo responsabilităţile sunt egale, împărţite, între administraţia afgană şi cea americană. Iar rezultatul a fost mai întâi că SUA nu şi-a asumat acest obiectiv, apoi că a lăsat afganii să se gospodărească, apoi să găsească formule de reconciliere a societăţii – prin negocierile inter-afgane – în fine, în faţa blocajului, au lăsat afganii să se descurce singuri între ei. Iar soluţia talibanilor a fost cea militară. Care va stârni probleme de recunoaştere şi legitimitate.

Probabil că, în prima fază, noul guvern afgan va avea talibanii în prim plan şi ceva afgani şi guvernul anterior. Vor acţiona la început într-o formă moderată, cel puţin în Kabul, în oraşele luate prin acorduri, mai dur în zona rurală şi oraşele cucerite cu arma în mână. Apoi vor reveni la vechile metehne de Ev Mediu întunecat, cu pedepse corporale, bătăi, ucideri cu pietre şi execuţii sumare, amputări de membre şi pedepse barbare desprinse din cele mai dure intepretări ale legii Sharia.

În plus, chiar astăzi catastrofa umanitară e enormă, ca şi atrocităţile care se petrec în Afganistan de către o forţă etichetată drept Talibani, la nivel unitar, dar care e o colecţie de triburi şi conducători locali şi regionali, care acţionează fiecare de capul lui.

Aşteptările afganilor, în special în zona cosmopolită a Kabulului şi realitatea zilei de azi sub talibani creează cea mai gravă discrepanţă şi va veni, de asemenea, cu resentimente şi cu costuri de imagine majore pentru Statele Unite. Aceste costuri sunt foarte greu de gestionat azi, la nivel imagologic şi de percepţie, a politicilor internaţionale şi a relevanţei ca precedent. Iar sentimentul anti-american şi reticenţa faţă de Washington şi acţiunile sale vor creşte dramatic. Proporţional cu fiecare grozăvie făcută de talibani azi şi în viitor.

De aici şi imaginea înfrângerii, în sen larg – nu cea militară – şi a eşecului Occidentului, în întregimea sa, în Afganistan. Da, nu e normal să aştepţi ca un stat să facă totul la nivel mondial, să-şi cheltuiască propriile resurse la această distanţă şi fără obiective directe naţionale acolo. Dar şi efectul acestei retrageri şi a imaginilor dramatice pe care le-am văzut în aeroportul din Kabul, vor conta enorm şi vor costa Statele Unite. Pentru că fuga afganilor şi agăţarea de avion, urcarea pe trenul de aterizare în disperare de cauză este efectul eşecului regimului afgan şi fugii lui Ghani, valului de frică şi repulsie a afganilor faţă de talibani şi regimul lor, dar e şi imaginea abandonului resimţit de cei care, în cea mai mare majoritate, nu erau pe listele celor ce vor fi extraşi şi mutaţi în SUA.

Gestiunea costurilor de imagine ale Washingtonului

Joe Biden va rămâne preşedintele în mandatul căruia s-a produs retragerea din Afganistan. Dar el va fi şi preşedintele care va încasa toate aceste costuri de imagine şi percepţie a haosului retragerii dezordonate. Astăzi Statele Unite pot gestiona aceste costuri prin noua misiune trasată de către Preşedinte forţelor armate americane, care au intervenit pe teren în Kabul, şi care vor derula activităţile în următoarea perioadă, alături de aliaţi.

Mai întâi, preluarea şi menţinerea sub control a aeroportului din Kabul şi asigurarea traficului. Aeroportul e sub controla american, ca şi turnul de control. Dar pistele vor fi greu de evacuat de civili care nu au ce căuta acolo, şi reluarea traficului civil va interveni după garanţii importante de securitate din partea talibanilor. Apoi retalierea în cazul oricărui atac taliban sau acţiune de revanşă violentă ce ar apărea pe cuprinsul Afganistanului împotriva celor care au lucrat pentru americani sau administraţia afgană sau a celor vulnerabili, care se află, încă, în ţară.

De credibilitatea Statelor Unite, a acţiunilor şi promisiunilor sale şi a imaginii sale va ţine şi capacitatea de a ajunge şi a extrage fiecare afgan care se califică în categoriile evocate deja la Pentagon: personalul ambasadei SUA şi a celor aliate, cetăţenii acestor state, apoi afganii care au lucrat cu americanii şi aliaţii în ultimii 20 de ani şi familiile lor care trebuie extrase, dar şi persoanele vulnerabile în faţa administraţiei talibane, care-şi pot pierde viaţa. Toate aceste categorii care se califică pentru cetăţenie şi statut de refugiat în SUA şi statele aliate trebuie extras. Orice poveste de groază cu imagini sângeroase a oricărui om lăsat în urmă va costa enorm şi se va adăuga imaginii deja complicate a SUA în lume după căderea Kabulului în mâna talibanilor.

Nu în ultimul rând, americanii au promis că vor sprijini fiecare afgan care vrea să părăsească ţara să o poate face. Pentru asta, trebuie reluate zborurile comerciale şi, aşa cum par să fi promis şi să se fi angajat, talibanii să permită acest exod. Şi acest deziderat asumat de către SUA trebuie dus la bun sfârşit. În afara acestor elemente, fiecare stat individual va decide eventuale angajamente de preluare a unui număr de refugiaţi afgani sau a unor persoane individuale legate de activitatea lor pe teren în Afganistan sau de alte acţiuni umanitare.

Doar finalul gestiunii acestor operaţiuni şi chestiunile legate de legitimitatea viitorului guvern taliban, recunoaşterea sau nu a acestuia şi tipul de interacţiune cu acesta vor stabili cu adevărat dimensiunea costurilor încasate de către SUA şi estimate sau nu, aşteptate sau nu la luarea deciziei de retragere de către preşedintele şi administraţia Trump şi pusă în aplicare de administraţia Biden. Până atunci, e prea devreme să estimăm efectele şi impactul. Viitorul ne va da măsura acestor costuri ale celui mai lung război al Statelor Unite.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

77 Comentarii

Ef Ef
17.08.2021, 09:31:25

In sfarsit o analiza lucida si aproape perfect obiectiva, a situatiei din Afganistan. Mai ales pe partea de final. Ma cam saturasem de articolele in ton apocaliptico-mesianic-casandrice ale domnului Unteanu.

+3 (13 voturi)
Victor Nagy
17.08.2021, 09:46:05

.......... "Mai întâi câteva lucruri despre regimul lui Ashraf Ghani – extrem de corupt, despre care inspecţia americană a concluzionat că nu se ştie dacă au fost plătiţi soldaţii sau dacă ei există cu adevărat la nivelul pretins, fiind invocată posibilitatea ca Ghani să păcălească americanii şi să aibă trupe doar pe hârtie. Unii au vorbit iniţial de câteva mii inexistente, în mod real, apoi zeci de mii, cele mai extreme referinţe vorbesc de peste 100.000, ba chiar până la 200.000 din soldaţii raportaţi care nu existau în realitate, iar banii pe soldele lor erau luate de preşedintele Afganistanului şi potentaţii regimului. Plătiţi de contribuabilii americani şi străini." Acum "afla" si domn Chifu , acum aflam si noi ce au plantat coalitia in Afghanistan . Si cate si mai cate minuni o fi facut coalitia ...pe acolo . Explicabil de ce totul s-a prabusit la prima pala de vant ... de ce talibanii au intrat in Kabul fara sa traga un foc de arma . Unii , spalati pe creier , nu pot intelege , nu pot accepta ca talibanii sunt in esenta , poporul afgan ... iar cei ce au colaborat cu ocupantul sunt doar cozi de topor . In lipsa toporului ... la ce-i buna coada ?

-12 (18 voturi)
Iulian Arion
17.08.2021, 10:01:19

Serviciile secrete ale armatei folosesc informatii de la fata locului, pe cand serviciile secrete clasice, culeg informatiile de la ziaristi, refugiati si orice alte surse care nu sunt de la fata locului. tocheaza si indexeaza aceste informatii si nu stiu ce sa faca cu ele. Sunt mai mult inutile si dezinformeaza. Pe baza lor decid politicienii. De ce nu iau politicienii informatii de la armata? Pentru ca sunt discreditate de serviciile de informatii clasice. Serviciile secrete clasice foloosesc informatiile pentru a manipula politicienii si cetatenii, in scopul de a-i controla. Armata foloseste informatiile pentru actiuni militare. Daca presedintele cere informatii de la armata, le obtine pentru ca este seful statului, inclusiv seful armatei. Tot ce s-a scris pana acum a avut ca origine surse 'unreliable' adica nesigure. Un ziarist dornic de senzational a facut fotografii pentru a impresiona, adaugand text absolut inutil, dar poetic bine structurat.

-15 (17 voturi)
Victor Nagy
17.08.2021, 10:04:29

........ Pentru ce ce vor sa inteleaga , pentru cei inca nespalati pe creier , recomand un articol scurt : "Talibanii lor și talibanii noștri " , 16 august 2021 Călin Marchievici , Cotidianul . Din art : "Talibanii erau pe buzele tuturor, au ”intrat” chiar și în politica românească de la finalul anilor 1990, anii în care PNȚCD făcea față tot mai greu piedicilor lui Traian Băsescu și trupei sale. Talibanii din PNȚCD se revendicau de la linia principială a lui Corneliu Coposu, se opuneau compromisurilor politice, duplicității, premierului Radu Vasile. Românii aveau și ei „talibanii” lor." "Există însă și acum ”talibani” în România. Nu mai sunt cei din PNȚCD. Sunt „talibanii progresiști”. Sunt cei care intră noapte pe ușa din spate a ambasadelor și îi acuză de lipsă de patriotism pe cei care nu fac asta. Mai sunt cei care susțin că Ucraina este într-un razboi cu Spania sau Olanda, căci Rusia nu este mai puternică din punct de vedere decât aceste țări, că arsenalul nuclear rus este perimat, că noile tehnologii vestice sunt mult peste ceea ce deține Rusia, că nu este vreun pericol să băgăm bățul prin gardul Kremlinului. Mai sunt cei pentru care relațiile internaționale se reduc strict la tonele de literatură neoconservatoare dură americană. Și tot ei sunt cei care au divinizat-o pe cancelara Angela Merkel, cea care a dat mâna cu Vladimir Putin pentru a scoate Polonia de pe harta energetică a Europei. Sunt tinerii studenți și masteranzi care scriu despre UE și proiectul european, despre LGBT, Forumul Economic Mondial și ”nation building” într-un limbaj demn de ”Scânteia” pe care nu au citit-o vreodată."

-13 (17 voturi)
Thot
17.08.2021, 10:04:38

Vă dați sema că americanii și-au înarmat până-n dinti dușmanul? Și culmea că acesta nu a cheltuit niciun ban pe arme. Nu e o înfrângere? Vă înșelați și o să vă convingeți foarte repede. Iar primele semne nu o să vină de acolo din Afganistan ci chiar din cancelariile aliate SUA. Deja deocamdată se mârâie dar mârâielile o să fie tot mai mari. Iar în orient prestigiul americanilor se apropie vertiginos de zero. Nu știu ce se mai poate salva dar sper să nu se termine cu vreun masacru pe aeroportul din Kabul căci atunci chiar că nu se mai poate salva nimic.

-8 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (77)

Modifică Setările