Dragonul otrăvit. China şi pandemia minciunii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei născuţi înainte de 1989 îşi amintesc tehnica raportărilor ceauşiste: totul, în propaganda Partidului Comunist Român, era o perfectă minciună.

 Mi-am amintit de faimoasele „raportări la hectar” citind zilele acestea presa liberă din Taiwan. Jurnalişti curajoşi afirmă că, din nou, Republica Populară Chineză ascunde situaţia reală a infectărilor cu drăcescul Covid-19. Numărul noilor cazuri de infectare şi a deceselor ar putea fi mult mai mare decât cel raportat în ultimele săptămâni.

Preşedintele Xi Jinping este prins într-o bătălie pentru putere în interiorul Partidului Comunist, fiind disperat să-şi salveze funcţia aleasă pe viaţă. După negaţionismul şi tergiversările practicate-n decembrie 2019, în luna ianuarie oficialii de la Beijing au luat decizii dure, extraordinar de grele pentru omul de rând. El află acum că un al doilea val de infecţie ar putea să apară oricând în oraşele, pieţele, şcolile sau cinematografele unei ţări cu 1.4 miliarde locuitori. 

Pandemia Coronavirus este o tragedie umană de proporţii iar solidaritatea mi se pare, indiscutabil, necesară. Chiar nu înţeleg de ce China interzice experţilor virusologi din lumea liberă să studieze mutaţiile Covid-19 în regiunea Wuhan. Secretomania şi paranoia puterii sfârşesc, ca şi Zidul Berlinului, sub loviturile furioase de ciocan ale mulţimii. 

Prin urmare, nu predic dispreţul pentru o cultură care a dat lumii un înţelept precum Confucius ori un metafizician subtil ca Lao-Ţî. Critica mea se adresează regimului politic responsabil pentru muşamalizarea informaţiilor, îndoctrinarea ideologică a copiilor şi persecuţia nemiloasă a dizidenţilor. 

Critic puterea specializată în furt intelectual, plagiat şi escrocherie. Vă reamintesc că profesorul Virgil Păunescu, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, povestea cum a fost rugat de Ambasada Chinei, în ziua de 4 februarie, să colaboreze la punerea în practică a unui vaccin pentru coronavirus, pentru ca la data de 3 martie cercetătorii chinezi să publice un articol identic cu studiile românilor. Ba i-au şi adăugat, cu tupeu, «All Rights Reserved»!

Încă din 19 februarie, echipa de la Institutul Oncogen din Timişoara propusese o schemă de vaccinare pentru coronavirus. Nu suntem deloc surprinşi. Un bun sinonim pentru substantivul „comunism“ este nu doar „crimă”, ci şi „cleptocraţie“.

După ce au lăsat nenorocirea Covid-19 să blocheze întreaga planetă, comuniştii chinezi au pornit o maşinărie agresivă de propagandă şi încearcă să pozeze în salvatorii omenirii. În fapt, coronavirusul îşi are originea în regiunea Wuhan, unde a fost semnalat din toamna anului 2019.

Luni întregi, membrii faimosului Politburo de la Beijing au ascuns epidemia şi i-au pedepsit pe medicii care trăgeau un semnal de alarmă, inclusiv pe doctorul erou Li Wenliang. 

După ce epidemia n-a mai putut fi ascunsă, China a continuat să ofere informaţii trunchiate către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dacă R.P.C nu acţiona ca o dictatură (ceea ce şi este) şi nu cenzura informaţiile, azi eram mult mai bine pregătiţi de pandemie şi am fi salvat zeci de mii de vieţi. Din păcate, peste tot în lume, China are în buznar agenţi de influenţă care-i răspândesc minciunile. În România, oameni ca Victor Ponta au făcut o reclamă deşănţată acestei puteri hegemonice, imperialiste, mercantile şi militariste.

Comuniştii de la Beijing au transformat dragonul chinezesc într-un şarpe veninos şi perfid. „Cadourile” oferite acum ţărilor occidentale seamănă cu acele mărgele colorate care ameţesc doar naivii. Am convingerea că românii şi est-europenii sunt vaccinaţi împotriva virusului totalitar şi a minciunii deşănţate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite