Drama sirienilor refugiaţi în străinătate -agresiuni şi numeroase alte abuzuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sirienii refugiaţi în afara ţării se confruntă cu riscul agresiunilor sexuale, reducerii la sclavie şi recrutării de către grupări extremiste, conform unui raport al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), citat de AFP.

Raportul a fost elaborat după o serie de interviuri cu unii dintre cei 1,8 milioane de sirieni refugiaţi în Iordania, Liban şi Irak.

„În această lume, există oameni diabolici care încearcă să recruteze copii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate", afirmă Melissa Fleming, purtătorul de cuvânt al UNHCR.

Aproximativ 60% dintre refugiaţi trăiesc în afara taberelor deschise de ONU în aceste ţări, generând dificultăţi serioase pentru comunităţile locale.

„Problemele sunt legate de un număr mare de copii recrutaţi de grupuri extremiste sau exploataţi în muncă, agresiuni domestice, inclusiv sexuale, care vizează femei şi copii", se arată în raport.

Într-o tabără clandestină de refugiaţi din Iordania, la Zaatari, trăiesc aproximativ 130.000 de persoane.


Mai multe pe această temă

Preşedintele sirian interzice folosirea monedelor străine în tranzacţii. Cei care încalcă legea vor face închisoare

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a emis duminică un decret prin care interzice folosirea de monede străine în tranzacţiile comerciale, informează agenţia de stat SANA citată de AFP. Cei care încalcă legea riscă fie închisoare, fie ani grei de muncă silnică.

Jihadiştii cu ochi albaştri - interviu FP cu doi islamişti străini care luptă în Siria

Un interviu exclusiv, pentru ediţia electronică a Foreign Policy, cu doi radicali străini care luptă în Siria pentru instaurarea unui stat islamic. Pe unde ajung jihadiştii străini în Siria, la ce grupări locale aderă şi ce soartă văd pentru lupta lor.

Medvedev: „Partenerii noştri din Vest se poartă uneori precum un taur într-un magazin de porţelanuri“

Premierul Rusiei, Dmitry Medvedev, a adus critici Occidentului pentru intervenţia în Orientul Mijlociu, după ce a comparat politica comunităţii internaţionale ca fiind „ca un taur într-un magazin de porţelanuri“, într-un interviu oferit postului TV Russia Today.

Medveded susţine că puterile occidentale au împins în mod deliberat multe naţiuni din Orientul Mijlociu în situaţii de criză, într-un punct din care nu se mai pot întoarce şi de unde este foarte greu să fie purtate negocieri între părţile aflate în conflict.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite