În lume

articolul anterior articolul urmator

Emisarii lui Trump: Mike Pompeo şi Mark Esper avertizează, din India, în privinţa „ameninţării” chineze. Acord privind informaţiile clasificate

4
27 Oct 2020 16:11:17
Autor: News.ro
Mark Esper şi Mike Pompeo în vizită în India FOTO EPA-EFE
Mark Esper şi Mike Pompeo în vizită în India FOTO EPA-EFE

Statele Unite au avertizat marţi cu privire la „ameninţările la adresa securităţii” pe care le reprezintă China, în cadrul unei vizite în India a secretarilor de Stat Mike Pompeo şi Apărării Mark Esper, relatează AFP.

În semn al unei consolidări a legăturilor lor strategice, cele două ţări semnează un acord privind împărtăşirea informaţiilor clasificate.

„Azi se prezintă altă ocazie a unei apropieri între două mari democraţii ca ale noastre”, a declarat Pompeo, înainte de a începe împreună cu Esper întâlniri cu omologii lor indieni, miniştrii de Externe Subrahmanyam Jaishankar şi Apărării Rajnath Singh.

Cele două ţări au o lungă listă de probleme de discutat, a anunţat secretarul de Stat american, între care cooperarea împotriva pandemiei covid-19, „contracararea ameninţării la adresa securităţii şi libertăţii reprezentată de Partidul Comunist Chinez (PCC, unic)” şi „promovarea păcii şi securităţii în întreaga regiune”.

Esper a subliniat, la rândul său, că Statele Unite vor să-şi consolideze relaţiile cu India, în momentul în care tensiunile rămân puternice la frontiera sa contestată cu China, în Himalaya, în vederea „răspunderii provocărilor de azi şi menţinerii principiilor unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise viitorului”.

Pompeo şi Esper şi-au subliniat deja, luni seara, dorinţa unei aprofundări a relaţiilor, în cadrul unor întâlniri tête-à-tête cu omologii lor indieni.

Jaishankar a subliniat într-un mesaj postat pe Twitter că relaţiile indiano-americane „cresc în mod substanţial în toate domeniile”.

Împărtăşirea informaţiilor clasificate

Acordul de împărtăşire a informaţiilor clasificate (Basic Exchange and Cooperation Agreement) va permite Statelor Unite să schimbe date ultra-secrete provenind de la sateliţi şi senzori, care vor ajuta India să-şi ajusteze rachetele şi desfăşurarea militarilor.

Documentul va autoriza Statele Unite să doteze cu tehnologie de navigaţie utimul răcnet aviioane de vânătoare care ar urma săfie furnizate Indiei.

Esper militează ca India să cumpere avioane americane de tip F-18 şi să-şi reducă dependenţa faţă de Rusia în domeniul armamentului. Însă India doreşte să fabrice o parte mai mare de armament acasă şi cere investiţii.

Esper et Singh „şi-au exprimat satisfacţia faţă de creşterea împrtăşirii informaţiilor clasificate”, se arată într-un comunicat american.

Potrivit Ministerului indian al Apărării, cei doi miniştri au discutat despre ”posibile noi terenuri de cooperare”, fără să ofere detalii.

Relaţiile cu China au devenit, în ultimii ani, tot mai tensionate, atât ale Statelor Unite, cât şi ale Indiei.

Statele Unite sunt angajate într-un intens răboi comercial cu China şi îşi multiplică avertismentele cu privire la puterea economică şi militară tot mai mare a Beijingului.

New Delhi caută susţinători internaţionali în urma unei confruntări cu China - prima din ultimii 45 de ani - în iunie, la frontiera lor contestată din Ladakh, în nordul Indiei. Această înfruntare corp la corp s-a soldat cu 20 de morţi de partea indiană şi un număr necunoscut de victime în rândul chinezilor.

În septembrie, cele două mari puteri nucleare s-au acuzat reciproc de tiruri la frontieră - primele din 1975. Ele au trimis zeci de mii de militari în această regiune himalayană în care vine iarna.

India, aflată în căutare de echipamente pentru timp friguros în Statele Unite, a acceptat ca Australia să participe în noiembrie la importante manevre în largul coastelor indiene, pentru prima oară din 2007,  manvrele Malabar, la care iau parte de obicei India, Statele Unite şi Japonia.

Oficiali americani îşi afişează voinţa de a vedea „Quad” - un grup strategic informal din care fac parte Statele Unite, Australia, Insdia şi Japonia - structurându-se şi mai mult. 

„Quad” este prezentat drept un mijloc de contracarare a influenţei chineze, mai ales a Marinei chineze.

După întâlnirile din India, Pompeo se duce în Sri Lanka, Maldive - două ţări în care investiţiile şi influenţa tot mai mari ale Chinei îngrijorează Washingtonul - şi în Indonezia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

borris borris
27.10.2020, 16:50:35

Perfect. Deocamdata numai India poate asigura destula carne de tun pentru a contrabalansa China. Iar cu tehnologia si armamentul american ar putea sa le faca fata. Acum ar fi timpul ca Vestul sa-si mute productia in afara Chinei si sa-si protejeze mai bine secretele stiintifice si astfel sa le mai tempereze avantul comunistilor.

+3 (3 voturi)
Index 4.2.2
27.10.2020, 19:45:35

Binenteles ca asta e solutia, mutarea productie din China!Dar se pare ca cei ce dau bani pentru politica, bogatanii nu vor, doar l-au pus pe Trampa sa-si toace gura, dar in final, tot cum vor ei se va face! ceea ce e dureror e ca votantii conservatori cred ca Trompeta e "alesul" si le va imbunatazii viatza lor amara!

+2 (2 voturi)
Index 4.2.2
27.10.2020, 19:42:37

ceea ce este foarte dubios la emisarii astia a lu Trompeta, nu zic nimic de amenintarea rusa si de ce? oare cu ce il are la mana vladutz pe Guzganul Rozaliu? sa fie spalare bani, fetitze sub 18 ani, baietei......tot auzim de China dar nimika de Rusia, sau astia se linistira?

+2 (2 voturi)
borris borris
28.10.2020, 08:36:36

Rusia a devenit deja irelevanta, oricat ar incerca Putin sa-i umfle imaginea.

+1 (1 vot)
Modifică Setările