Erdogan - Netanayahu, acuze şi insulte grave la nivel înalt. Ce se pregăteşte?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mult nu se mai auziseră diatribe atât de inflamate, dar şi insulte atât de grele la cel înalt nivel ca cele schimbate acum între Turcia şi Israel. Discursurile inflamate au fost repercutate imediat în toate cancelariile şi au stârnit reacţii imediate printre analiştii pe probleme de apărare şi securitate care, eu cred pe bună dreptate, au semnalat cu mare îngrijorare apariţia la orizont a unei situaţii cu mare potenţial conflictual.

Evident, totul datorat “spaţiului liber pentru toate manevrele” lăsat liber în Siria după decizia istorică a preşedintelui Trump de a retrage contingentul american din zona de nord-est a Siriei şi, astfel, de a confirma că Noua Mare Antantă, Rusia-Turcia-Iran poate prelua în întregime controlul zonei. Devenind totodată şi principalul actor în orice raţionament de securitate prezent cu trupe în zonă în funcţie de care se fac viitoarele raţionamente de securitate privind zona centrală a întregii regiuni. Debalansând totodată axa Israel-Arabia Saudită, şi aşa slăbită din cauzele binecunoscute care îi minează credibilitatea morală. În cazul Turciei, ţară NATO şi marele aliat al SUA, relaţia cu Israelul a fost întotdeauna balansată de greutatea uriaşă a sprijinului necondiţionat pentru Statul Israel, orice critică majoră la dresa politicilor sale însemnănd şi dezavuarea liderilor şi prietenilor americani.

Aşa stând lucrurile, care este miza ridicării de tensiune de acum între Turcia şi Israel şi, mai ales, ce orizonturi deschide în spaţiul în care, din nou, orice se poate întâmpla deoarece nimeni nu ştie exact catalogul noilor regului şi codurile lor de aplicare instituite de noii protectori ai zonei?

Scandalul vizibil a început imediat după anunţul preşedintelui Trump, miza imediată fiind de a spune lumii cine sunt cei care vor prelua apărarea intereselor populaţiei kurde oprimate, demagogie răsuflată şi totuşi din nou eficientă. Astfel, la câteva ore după anunţul american, liderii aripii politice a kurzilor sirieni erau convocaţi la Paris pentru discuţii la cel mai înalt nivel, iar primul-ministrul Netanayahu şi-a descoperit şi el dragostea faţă de poporul kurd oprimat, una pe care uitase s-o mărturisească atunci când era vorba de sprijinirea de către Occident, conform promisiunilor, a unui Kurdistan independent. Nu face nimic, o face acum, sărind direct la gâtul turcilor şi al lui Erdogan personal:

Erdogan – ocupantul Ciprului de Nord, cel al cărui armată masacrează femei şi copii în satele kurde, în interiorul şi exteriorul Turciei – nu ar trebui să dea lecţii Israelului

Şi continuă :

«Este obsedat de Israel. Ştie ce armată morală şi adevărată democraţie înseamnă, în comparaţie cu armata sa care masacrează femei şi copii în satele kirde şi (conduce n.n.) un stat care, spre regretul meu, devine din ce în ce mai dictatorial pe zi ce trece ».

De partea cealaltă tonul este similar dar cu ceva nuanţe în plus, în ideea trimiterii unui semnal către lumea musulmană, în stitul verificat al apelurilor de odiniară pe care, cu un adevărat geniu oratoric, le trimitea Arafat din refugiul său libian. Astfel, în deplin acord cu tonul tuturor discursurilor ţinute de liderii palestinieni, Erdogan îl acuză pe Netanayahu de a conduce «teroarea de stat», autodefinindu-se astfel ca lider revoluţionar al lumii musulmane sărace şi oprimate:

«Erdogan reprezintă vocea celor oprimaţi şi tu (Benjamin Netanayahu, n.n.) eşti vocea opresorilor. Eşti cel care conduce terorismul de stat...Israelul nu are niciun fel de drept să acuze pe cineva din cauza propriilor sale păcate, adică crime împotriva umanităţii, masacre şi distrugeri ».

Mevlüt Çavuşoğlu, Ministrul de Externe turc, merge chiar şi mai departe, caracterizându-l pe premierul Netahayahu drept «Ocupantul care loveşte oameni la pământ este foarte uşor de ofensat: Netanyahu este ucigaşul cu sânge rece al timpurilor moderne, responsabil pentru masacrarea a mii de palestinieni inocenţi, bombardând copii aflaţi pe plaje ».

Noutatea momentului este că insultelor bilaterale se adaugă, din partea turcă, un dublu mesaj foarte semnificativ. Pe de o parte, Ankara a transmis că, «la nevoie» este gata să-şi extindă operaţiunile în Siria dar şi că, după discuţia Erdogan-Trump, este gata să accepte o uşoară amânare a ofensivei anti-kurde, tocmai pentru a lăsa timp trupelor SUA să se retragă în mod regulat şi coordonat.

Dar, mai important decât orice, îmi pare a fi mesajul lui Erdogan care este în continuarea unei operaţiuni diplomatice începută în urmă cu ceva timp, cea de a se prezenta lumii drept principal apărător al cauzei palestinien şi, în general, ca persoana providenţială în jurul căreia să se poată reuni lumea musulmană moderată şi dornică de refacerea dialoguluipe plan internaţional. Şi dacă Erdogan a mai spus aceste lucruri, de data asta vine cu argumentul greu de ignorat al noii sale poziţionări datorate succesului militar din Siria al coaliţei din care face parte alături de Rusia şi Iran. Două ţări care, desigur, ar fi mai mult ca bucuroase să lase în grija Turciei relaţiilor bi şi multilaterale cu statele din lumea musulmană. Şi s-ar putea ca multe să fie interesate de o asemenea perspectivă care, economic, ar aduce conectarea posibilă, cu mult mai amplă decât până acum, cu foarte bogatele state turkmene din fosta URSS, republici acum în căutarea unui nou model de supravieţuire în comun prin exploatarea resurselor lor uriaş, colaborând pe modelul negociat de Rusia pentru zona Mării Caspice.

Erdogan, speculând sentimentul anti-american din regiune, nu face altceva decât să preia, în folosul propriu în primul rând dar şi deschizând porţi de intrare şi pentru Rusia, Iran şi China, deci pentru ansamblul Organizaţiei de cooperare de la Şanghai, principiul imaginat odinioară chiar de americani în proiectul denumit «Noul Mare Orient Mijlociu». Numai că remodelează harta conform propriilor interese şi viziuni, aducând în joc noii garanţi cu mijloacele lor diverse de convingere dar şi de disuasiune. Poate acesta este motivul pentru care premierul Netanyahu iese la atac, sperând că poate miza în continuare pe aceeaşi totală susţinere americană.  

Acesta să fie oare şi raţionamentul de acum al Administraţiei Trump ? Nimeni nu ştie, iar semnalele din mediile militare şi de securitate sunt teribil de confuze şi contradictorii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite