În lume

Erdoğan în propriul film - Reis

4
18 Mar 2017 13:27:20
Ionuţ Cojocaru

În apropierea referendumului ce va avea loc în Turcia pe 16 aprilie pentru schimbarea Constituţiei, cea mai importantă schimbare va fi preluarea principalelor prerogative în stat de către preşedinte. Acest sistem prezidenţial, în cazul în care va trece (anticipăm că va trece), îi va conferi preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan un rol decisiv în ceea ce priveşte orice decizie politică.

De la numirea rectorilor la cea a judecătorilor în funcţiile importante, preşedintele Turciei va conduce ca şi acum, doar că de pe 16 aprilie şi oficial, Turcia.

În acest context politic a apărut filmul autobiografic Reis care s-a vrut o relatare a vieţii carismaticului politician. Din curiozitate istorică cât şi ca un mod de a încerca să cuprind aceste aspecte ce ţin mai mult de trecut (preşedintele turc este în viaţă, ocupă cea mai înaltă funcţie în stat, mai are de jucat un rol semnificativ în viaţa politică din ţară cât şi un rol activ în relaţiile internaţionale – are o Universitate care îi poartă numele, viitorul aeroport îi va purta numele) am mers să urmăresc cu interes filmul turnat în memoria sa.

Chiar dacă pe IMDB filmul nu a trecut de 2, în Turcia filmul se bucură de susţinerea cinematografelor care îl promovează. Are un preţ mult mai mic în comparaţie cu celelalte filme, ţinând cont şi de faptul că rulează în sala VIP. Ajuns în sală, am constatat cu stupoare că era goală. Şi goală a fost până la sfârşitul filmului.

Prima impresie este aceea că scenariul, regizorul cât şi actorii şi-au dorit să creeze o capodoperă autobiografică dar au eşuat lamentabil. Aspecte din viaţa preşedintelui turc redate în paralel, cu accent pe copilărie nu conving asupra rolului mesianic pe care regizorul vrea să-l redea. Având o copilărie grea în care tânărul Tayyip a trebuit să vândă ceai iar timpul liber şi-l petrecea jucând fotbal, şi-a sacrificat pasiunea pentru fotbal pentru a se dedica studiului. Maturitatea sa a atras respectul comunităţii în care trăia.

Chiar de la o vârstă fregedă cei din jurul său, oameni în toată firea, i se adresau cu apelativul Hocam (profesor, învăţat). Filmul redă şi aspecte din viaţa politică: intrarea în politică, candidatura la primăria din Istanbul şi se încheie cu intrarea sa la închisoare pentru recitarea unor versuri ale poetului Ziya Gökalp, scrise în timpul războaielor balcanice: „Minaretele sunt baionetele noastre, moscheile – cazarmele, iar credincioşii – soldaţii noştri“. Intră în închisoare, privit cu admiratie de către gardieni. Se induce ideea că acesta, în închisoare a fost aproape de a fi omorât de către unul dintre gardieni, posibil singurul gardian rău.

Filmul pune accent pe lupta pentru „dreptate” pe naţionalismul turc cât şi pe arhicunoscuta deviză - o singură naţiune, o singură ţară, un singur drapel. Speranţa de mai bine cât şi faptul că se poate - constituie la rândul lor atributul că se poate. Filmul se termină brusc, cu o scenă în care acesta ţine un discurs în faţa mulţimii adunate la intrarea în închisoare.

După vizionarea acestui film, se ridică unele întrebări precum de ce a fost necesar, dacă şi-a recuperat investiţia, dacă din punct de vedere politic este mai mult un dezavantaj decât un imbold pentru cei care vor să voteze DA la referendumul de luna viitoare sau poate că cei din jurul său doresc să-i facă un deserviciu preşedintelui turc. Din ce am remarcat, acest demers nu şi-a atins scopul.

În plină stare de urgenţă, cât şi în plin scandal cu Olanda, politicienii îşi văd de mitingurile privind referendumul, de promisiunile unui sistem perfect, prezidenţial. Pancarte cu „DA” se văd pretutindeni, media în întregul ei promovează sistemul prezidenţial, iar întreaga clasă politică este alături de preşedintele turc în „lupta” cu statul olandez.

P.S. Este prima dată din zecile de ori de când merg în Turcia când am fost controlat ca un infractor, cu câini specializaţi, în buzunare, în portofel etc.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

miron miron
18.03.2017, 16:51:05

Intradevar, turcii nu au avut un Ceausescu si n-au cunoscut tirania, insa ii cam paste in viitorul apropiat. Au o istorie fulminanata, frumoasa si ar fi pacat sa se lepede de viziunea marelui Ataturk,, care a crezut ca a lui democratie va dainui vesnic. Va veni la carma tarii un insetat de putere si pana isi vor da seama turcii, va fi putin cam tarziu.

+4 (4 voturi)
Muntean Aurelian
18.03.2017, 23:04:50

Concluzia-nici o tara musulmana nu este capabila sa cultive o democratie autentica.Turcia,cea mai democrata dintre tarile cu populatie majoritar musulmana,membra NATO si sustinere enorma din partea UE,este pe punctul de a deveni un stat autoritar cu tendinte islamice evidente.Lumea musulmana va ramane pentru totdeauna prizoniera propriei credinte,posesiva si implacabila.

+4 (4 voturi)
SpAwN
18.03.2017, 23:50:20

Păi la cât rahat ai mâncat pe blog și la câte limbi ai dat imamului gülen cred ar trebui să spui bodaproste că te-au lăsat să intri în țară..... 😀😀😀

-2 (2 voturi)
preisner camelia
19.03.2017, 14:19:04

Aparent o tara mare si puternica , in realitate o tara profund nationalista si fara democratie . Poporul turc are nevoie de un Sultan si nu de Democratie . Defapt religia le intuneca mintea , religia nu le permite sa aiba discernamint , religia nu le permite sa fie liberi . Turcii din Vestul Europei traiesc si muncesc in Democratie , dar in sufletul lor au o URA profunda pentru Vestul Europei . Turcii se afla la a doua generatie , multe famili la a treia generatie si totusi inca nu sint Integrati aici in occident . Religia nu le permite Integrarea iar cei care nu au nimic comun cu religia sint Mafioti .

+4 (4 voturi)
Modifică Setările