Erdogan şi revenirea în Occident: procesul Istanbul, pastorul Brunson şi cazul Kashoggi

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reuşit o întoarcere de excepţie, o victorie diplomatică neaşteptată şi surprinzătoare a poziţiei sale privilegiate în sânul Occidentului, aşa cum a făcut-o, în urmă cu mai bine de doi ani, în relaţia cu Rusia, după doborârea avionului ce ataca în Siria de Nord rebelii şi a traversat teritoriul său naţional.

Atunci a fost necesară o formulă de scuze şi o întâlnire cu Preşedintele Vladimir Putin, acum, la fel de pragmatic, reconcilierea s-a făcut prin eliberarea pastorului Brunson şi prin vizita în Germania, dar mai ales prin valorificarea oportunităţii deosebite oferite de uciderea în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul a jurnalistului Jamal Khashoggi.

Preşedintele turc şi diplomaţia de la Ankara şi-a dovedit pragmatismul încă o dată, chiar dacă aceşti paşi au trebuit să treacă printr-un proces de punere a cenuşii în cap şi de scuze formale sau mai puţin formale, publice sau măcar în privat. Turcia şi-a realizat limitele în războiul comercial cu Statele Unite şi, dincolo de discursurile sforăitoare şi ofensive, a reuşit negocierea în spatele uşilor închise a unei apropieri de SUA, cu episodul eliberării pastorului Brunson, chiar dacă a însemnat trecerea peste orgolii. Un gest ce califică drept responsabilă şi realistă această diplomaţie, cu note evidente de cinism.

În ceea ce priveşte capacitatea de valorificare a atuurilor pe care le are la îndemână, Turcia a demonstrat încă o dată cum reuşeşte să dea valoare şi celor mai mici privilegii de care beneficiază, dar şi că-şi valorifică fără preget toate atuurile pentru a-şi atinge ţintele şi a-şi promova interesele. E ceea ce s-a întâmplat acum, într-o formulă win-win care a meritat reducerea ofensivei anti-occidentale publice şi asumarea unor costuri minore şi tactice de imagine pentru atingerea obiectivelor strategice.

Astfel, reuniunea trilaterală în format Astana de la Teheran a declanşat procesul de reorientare şi reaşezare, proces lansat la origine după tentativa de puci din 15 iulie 2016. Atunci preocuparea şi suspiciunile privind cooperarea sau măcar tolerarea de către SUA a unui proces de contestare a lui Erdogan, inclusiv pe calea loviturii militare de stat, a dus la punerea unui accent mai substanţial pe formatul Astana, alături de Rusia şi Iran, aici Turcia considerând că are sorţii cei mai importanţi de izbândă în obiectivele sale din Siria.

Vladimir Putin, Angela Merkel, Recep Tayyip Erdogan şi Emmanuel Macron

Când a devenit clar că ceilalţi jucători o ignoră, Turcia a migrat spre un al format despre care discutase demult, acela de la Istanbul, lansat sâmbătă, respectiv cel alături de europeni şi Rusia, acolo unde presiunea asupra Rusiei să se amplifice. Astfel Rusia lui Putin reintra în circuit cu jocurile politice alături de europeni – de unde se autoizolase după anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei – în schimb a trebuit să-şi asume angajamente care avantajează Turcia şi aduc în joc Franţa şi Germania. Adică menţinerea controlului turc în Idlib şi posibila revenire a refugiaţilor, cu votul tuturor în viitorul unei Sirii fără Assad.

În ceea ce priveşte Statele Unite, eliberarea pastorului Brunson a adus o încălzire naturală a relaţiilor, mai mult, la declaraţii avantajoase pentru Erdogan venite chiar din gura Preşedintelui Donald Trump. Subiectul e departe de a fi încheiat divergenţele dintre cele două state, dar au schimbat în mod substanţial starea de spirit şi azimuturile Turciei, acolo unde un rol important l-a jucat şi reuniunea în format Istanbul. Deja semnalele publice arată tolerarea achiziţiei a două baterii complexe ruseşti S400 şi susţinerea livrărilor mai departe a aeronavelor americane F35 de a cincea generaţie.

Dar poate mişcarea cea mai relevantă a fost postura Turciei în cazul Khashoggi. Aici, Turcia a valorificat foarte bine faptul că evenimentul s-a petrecut pe teritoriul său şi că avea instrumentele necesare spre a expune crima oribilă de avusese loc, cu un rezident american. Cum crima s-a produs pe teritoriu saudit(consulatul) dar totuşi în Turcia, într-un loc neaşteptat pentru o crimă, şi că a exista premeditarea, Erdogan a pedalat pe subiectul acesta creând alinierea cu Occidentul şi dominarea masivă a Arabiei Saudite în războiul de imagine.

Abordarea oportunistă a temei, pe care a lansat-o chiar Turcia în formula pe care a considerat-o cea mai avantajoasă, i-a permis, alături de deschiderea şi organizarea summitului de la Istanbul, revenirea alături de Occidentul european.

Valoarea de întrebuinţare a acţiunii virulente a Turciei în raport cu această crimă oribilă este folosită pe multiple planuri: mai întâi, preocuparea pentru o crimă derulată pe teritoriul turc, element de mândrie naţională, ca şi faptul că deţine datele şi probele crimei, prin acţiunea serviciilor sale secrete. Apoi faptul că e vorba despre un jurnalist la o publicaţie majoră occidentală, fapt care i-a permis liderului turc să se desprindă prin contrapunere de situaţia şi imaginea Arabiei Saudite şi chiar de propria imagine, de reprimare a jurnaliştilor şi presei independente în Turcia.

Abordarea oportunistă a temei, pe care a lansat-o chiar Turcia în formula pe care a considerat-o cea mai avantajoasă, i-a permis, alături de deschiderea şi organizarea summitului de la Istanbul, revenirea alături de Occidentul european. Concesiile şi acordurile economice cu Germania şi avantajarea prezenţei Franţei şi Germaniei în format nu numai că-i aduc avantaje strategice proprii în Siria, dar accentuează şi contribuţia la combaterea valurilor de migranţi, teme de prim plan pentru Uniunea Europeană. În fine abordarea i-a adus şi apropierea substanţială de Washington, chiar dacă Donald Trump a înghiţit în sec în faţa dificultăţilor create relaţiei sale cu Ryadul.

În ceea ce priveşte relaţia cu Arabia Saudită, în ciuda posturii vehemente, Ankara a lăsat o portiţă de ieşire şi negociere suficientă pentru a permite flexibilitatea necesară ieşirii dintr-un impas al relaţiilor bilaterale, cu Ryadul şi Washingtonul deopotrivă, în schimb şi-a creat un avantaj de înălţime morală faţă de monarhia saudită în lumea sunnită, unde Erdogan susţine mai degrabă poziţiile Frăţiei Musulmane decât cele ale Califatului unui monarh absolut. O formulă deosebită de acţiune cu câştiguri tactice reciproce cu toţi partenerii şi câştiguri strategice absolute în reaşezarea Turciei în Occident.