Erdogan, şah la Teheran: Noi dinamici în Caucazul de Sud

În ciuda ambiţiilor sale geopolitice, dar şi a faptului că împarte graniţe comune atât cu Armenia cât şi cu Azerbaijan, Iranul s-a dovedit a fi surprins din punct de vedere strategic de escaladarea conflictului din Nagorno-Karabah în 2020, rolul său în gestionarea incidentului armat precum şi în stabilirea acordului de încetarea focului fiind practic inexistent.

Azerii reprezintă al doilea grup etnic din Iran cu o pondere de apromimativ 16% din totalul populaţiei acestei ţări, fiind situaţi cu precădere  în zona de Nord-Vest a Iranului, la graniţa cu Azerbaijan. Practic, din totalul populaţiei azere din Caucazul de Sud, doar 25% se regăseşte în Azerbaijan,  în timp ce restul de 75% se află în Iran.

Pe fondul ostilităţilor din Nagorno-Karabah, în ziua de 1 octombrie azerii iranieni au luat cu asalt marile oraşe din provinciile în care se regăsesc militând pentru retragerea trupelor armene din zona de conflict şi integritatea teritorială a Azerbaijanului.

Reprezentanţii Liderului Suprem în regiunile azere  Susa: Faaru.com

În acest context, reprezentanţii direcţi al Liderului Suprem iranian în cele patru provincii azere au efectuat în data de 2 octombrie 2020 o întâlnire comună   la finalul căreia  au declarat că  “nu există nici un dubiu aspura faptului că regiunea Karabah aparţine Azerbaijanului”, declaraţie comună care cere practic o schimbare în paradigma politicii externe iraniene, acolo unde încă din anii  ’90   Teheranul a jucat cartea neutralităţii privind gestionarea conflictului îngheţat din Caucaz.

Poziţia a fost  privită cu neîncredere de o parte însemnată a presei iraniene care consideră că etnicii azeri din Iran sunt din ce în ce mai vulnerabili în faţa propagandei turco-azere, însă în acelaşi timp este puţin probabil ca reprezentanţii azeri să  aibă această poziţie fără acordul Liderului Suprem. În validarea acestei ipoteze vin şi afirmaţiile lui Ali Akbar Velayati, unul dintre consilierii proeminenţi ai Ayatollahului  Ali Khamenei care a declarat pentru presa iraniană că “cei din Azerbaijan ştiu cel mai bine că Republica Islamică Iran a oferit cea mai calificată asistenţă în timpul ocupării Nagorno-Karabah privind integritatea teritorială azeră […] iar dacă poziţia Republicii Islamice nu ar fi fost în această notă, ocupaţia armenă sigur s-ar fi extins”.

Harta etnică a Iranului Sursa:EurekAlert

Prezent însă la Baku pentru a celebra victoria militară a Azerbaijanului împotriva Armeniei, venită pe fondul conflictului întins pe durata celor 44 de zile, preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan a recitat un poem care face referire la modul în care râul Aras împarte populaţia azeră în două state diferite.

Gestul lui Erdogan, care prin natura sa îşi alege cu mare atenţie momentele şi temele atunci când recită versuri în spaţiul public (fiind chiar închis în anii ’90 după ce a recitat un poem islamist în Turcia) a fost privit ca un afront de către Teheran care vede în doctrina pan-turcismului, promovată tot mai direct de către Ankara, o ameninţare la adresa propriilor interese.

Mai mult, elitele iraniene  consideră acordul ruso –persan din 1828 o ruşine istorică, întrucât acesta a făcut ca Persia să piardă controlul asupra Caucazului de Sud, cedând Imperiului Rus teritorii care acum se află sub controlul Armeniei, Azerbaijanului şi chiar Turciei. Practic, Teheranul vede în axa Baku-Ankara o pătrundere a influenţei Turciei în adâncimea sa strategică, ceea ce l-a determinat pe ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif să aibă o reacţie dură la adresa liderului turc, afirmând printr-o postare pe Twitter că  „NIMENI nu pot vorbi despre iubitul nostru Azerbaidjan. Nu şi-a dat seama că (Erdogan n.a.) subminează suveranitatea Republicii Azerbaidjan?”

Aşa cum probabil era de aşteptat, tensiunea dintre cele două state a crescut la nivel declarativ. Dacă agenţia naţională de presă a Iranului a considerat gestul lui Erdogan un “simbol al separatismului şi al panturcismului”, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu i-a atras atenţia lui Zarif, în cadrul unei conversaţii telefonice, că reacţia Iranului la adresa lui Erdogan este “inacceptabilă”.

Chiar dacă relaţia economică dintre Iran şi Turcia s-a consolidat în ultimele două decenii, există o serie de dosare geopolitice în care rivalitatea dintre cei doi actori este evidentă. De la poziţionarea faţă de regimul Assad până la viziunea privind Asia Centrală sau Caucaz, Teheran şi Ankara se raportează diferit, încercând însă să evite escaladarea tensiunilor bilaterale.

Teheranul a fost surprins de recentele evenimente derulate în Nagorno-Karabah, acolo unde Turcia s-a alăturat Rusiei în postura de broker de securitate. Mai mult, Turcia a arătat că experienţa pe frontul din Siria i-a dezvoltat capacitatea de a utiliza actori proxy, folosind în sprijinul azer mai multe miliţii islamiste care acum se află cantonate în apropierea graniţei iraniene.

Nu în ultimul rând, emergenţa relaţiei dintre Azerbaijan şi Israel este privită cu circumspecţie de către Iran. Dincolo de sprijinul logistic venit din partea Turciei, victoria Azerbaijanului în faţa Armeniei se datorează dronelor furnizate de către Israel care au distrus cu uşurinţă armamentul greu armean. Toate acestea au condus la o simpatie crescută a statului evreu în rândul azerilor, inclusiv în rândul celor care locuiesc în Iran.

Aşadar, în încercarea de a contrabalansa imaginea Turciei şi a Israelului, oficialii iranieni apropiaţi Liderului Suprem au avut o poziţie mult mai fermă în ceea ce priveşte susţinerea suveranităţii Azerbaijanului.

Pentru iranieni este clar că Israel vede în statul azer un posibil partener care să contribuie la încercuirea sa strategică, cu atât mai mult cu cât cooperarea în domeniul securităţii dintre Baku şi Tel Aviv nu este o noutate. Spre exemplu, în 2019, un comando israelian a intrat prin Azerbaijan în Iran pentru a-l asasina pe unul dintre liderii Al Qaeda.

În tot acest tablou, ecuaţia geopolitică devine mult mai complexă întrucât Turcia şi Israel dau semnale politice privind încălzirea relaţiei bilaterale care a cunoscut o ruptură puternică începând cu anul 2010. Ankara a trimis un nou ambasador la Tel Aviv după o pauză de doi ani, iar presa din Orient vorbeşte tot mai des despre un posibil nou acord care să stabilească delimitarea maritimă dintre cele două ţări.