Erdogan către Trump: Ierusalimul este Linia Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat marţi că o eventuală recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului de către administraţia americană ar putea conduce la o rupere a relaţiilor între Ankara şi statul israelian, relatează AFP.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, adresându-i-se omologului său american, Donald Trump, într-un discurs ţinut pentru partidul său de guvernământ, a avertizat că, dacă Trump decide în cele din urmă să recunoască Ierusalimul capitala Israelului, Ankara va cere un summit al Organizaţiei pentru Cooperare Islamică şi va lua în considerare întreruperea relaţiilor cu Israelul.

„Domnule Trump, Ierusalimul este o linie roşie pentru musulmani“', a declarat preşedintele turc, adresându-se omologului său american, într-un discurs rostit în faţa grupului parlamentar al Partidului Justiţiei şi Adevărului (AKP, islamo-conservator), la putere. „În calitate de preşedinte în exerciţiu al Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), vom urmări această problemă până la capăt. Dacă o astfel de decizie este luată, vom organiza în cinci sau 10 zile un summit al liderilor OCI la Istanbul (...) Vom pune în mişcare toată lumea musulmană în cursul acestui summit“, a spus el.

Declaraţia vine la câteva zile după ce ginerele lui Trump şi consilierul senior Jared Kusher au spus că preşedintele american ar fi fost aproape de o decizie privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Turcia a avertizat deja de luni împotriva unei recunoaşteri de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului, apreciind că o astfel de măsură ar provoca „o catastrofă“.

Casa Albă a anunţat că decizia foarte aşteptată a preşedintelui Trump pe acest subiect a fost amânată, deşi urma să fie anunţată luni.

„Preşedintele a fost clar pe această problemă de la început: nu se pune problema dacă ambasada va fi efectiv mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, ci când“, a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley.

În cursul unei convorbiri telefonice avute la sfârşitul săptămânii trecute cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, Erdogan a insistat asupra necesităţii creării unui stat palestinian independent, având capitala în Ierusalimul de Est.

Teoretic, potrivit Departamentului de Stat al SUA, Donald Trump urmează să decidă dacă reînnoieşte — aşa cum au procedat, la fiecare şase luni, toţi predecesorii săi şi chiar el însuşi primă oară în luna iunie — o derogare de la legea care impune din 1995 instalarea ambasadei SUA la Ierusalim sau dacă îşi dă aprobarea pentru acest transfer, aşa cum a promis în timpul campaniei sale electorale.

Israelul consideră Oraşul Sfânt drept capitala sa „eternă şi reunificată“, dar palestinienii spun că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră. Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului, nici anexarea părţii sale estice în 1967 de către Israel.

Regele Iordaniei se duce în Turcia

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei va întreprinde în această săptămână o vizită în Turcia, în cursul căreia se va întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cu care va discuta despre posibilitatea ca Statele Unite ale Americii (SUA) să anunţe recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Iordania şi Egiptul, singurele ţări arabe care au un acord de pace cu Israelul, au avertizat în mod ferm în legătură cu o eventuală decizie a SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, apreciind că ea pune în pericol pacea în regiune.

Turcia, care are cu Israelul relaţii ample, dar tensionate uneori, îl va primi pe suveranul iordanian miercuri, potrivit unui comunicat prezidenţial, în care se precizează că pe agenda discuţiilor figurează de asemenea subiectele referitoare la Siria şi Irak.

Iordania este în prezent într-o ofensivă diplomatică în problema Ierusalimului, pe care palestinienii îl vor drept capitală a viitorului lor stat. Suveranul iordanian a fost recent la Washington.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite