Eşecul Europei în "procesul palestinian" de la ONU

Bărbați evrei protestează la New York împotriva guvernului israelian (!?).

An-Nahar, Beirut: Oferind o alternativă la poziţia SUA în privinţa recunoaşterii statului Palestinian, UE se expune criticilor şi presiunii venite atât din partea palestinienilor cât şi a israelienilor.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Europenii erau toţi ocupaţi să rezolve probleme de ultimul minut înainte de votul ONU privind Palestina [prevăzut în 23 septembrie]. Prima problemă: încercarea de a găsi o poziţie comună între ţările europene; a doua problemă, evitarea jenei faţă de americani în cazul în care Europa nu va vota cu ei împotriva acordării palestinienilor un scaun în ONU; şi a treia problemă, evitarea jenei faţă de palestinieni în cazul în care Europa nu va vota pentru ei, conform promisiunii de a sprijini independenţa unui stat palestinian "în timp util".

Europa a dorit să rămână pe linia mediană. Marile sale minţi au scos o propunere de compromis, pe care Catherine Ashton [Înaltul Reprezentant al UE însărcinat de politica externă] a încercat să-l vândă triadei americano-israeliano-palestiniane şi care era în detrimentul palestinienilor.
Era vorba de a-i împinge să prefere un vot în Adunarea Generală şi să renunţe la votul în Consiliul de Securitate, pentru a nu-i stânjeni pe membrii acesteia. De asemenea, era o încercare de a le băga pe gât propunerea lui Nicolas Sarkozy, de a accepta un statut similar cu cel al Vaticanului, cu o serie de competenţe suplimentare, cum ar fi calitatea de membru al UNESCO, etc. În schimb, ei ar fi obţinut promisiunea americanilor de a nu vota contra în Adunarea Generală şi cea a douăzeci şi trei ţări europene de a vota pentru, ceea ce ar fi dat statutului de observator al palestinienilor o greutate politică suplimentară.

Promisiuni frumoase

În schimb, palestinienii au trebuit să se angajeze la două lucruri: în primul rând, revenirea la masa negocierilor după regulile date de Barack Obama, anume că graniţele din 1967 trebuie să fie la baza negocierilor, cu posibilitatea de schimburi de teritorii [majoritatea coloniilor evreieşti în Cisiordania ar face parte din Israel]; şi în al doilea rând, promisiunea de nu a apela la Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga împotriva Israelului. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.