Eşecul SUA-UE în Orientul Mijlociu: Raportul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul (septembrie 2013) este realizat sub auspiciile Atlantic Council din Washington şi este intitulat mai mult decât sugestiv „US and EU: Lack of Strategic Vision, Frustrated Efforts Towards the Arab Countries“.

Trei autori: Danya Greenfield, director-adjunct al Centrului Rafik Hariri din Atlantic Council, Amy Hawthorne, cercetător principal în cadrul aceleiaşi instituţii şi Rosa Balfour, şefa programului  Europe in the World de la European Policy Centre din Bruxelles.

Am extras pentru dvs. câteva dintre pasajele cele mai relevante (puteţi accesa aici textul integral)şi cred că lectura lor este importantă mai ales suprapusă peste declaraţiile politice succesive ale liderilor americani şi europeni. Pline de bune intenţii, de viziune din prisma propiilor interese şi aspiraţii, dar departe de realitatea din teren care, pe o suprafaţă foarte importantă a teritoriului planetei noastre, se îndreaptă ineluctabil spre un război civil generalizat.

Maghrebul este nesigur sau în flăcări, Orientul Mijlociu stă de decenii pe un covor de bombe care pot exploda la un impuls major intern sau extern. Este evident că nu s-au împlinit promisiunile iniţiale (sau cele imaginate ca atare) ale primelor zile ale Primverii Arabe, degenerate acum în regimuri islamiste, dictaturi militare sau pur şi simplu haos nesfârşit.

Pentru început, evaluările, promisiunile şi speranţele din spaţiul euro-atlantic:

„Pentru Statele Unite, sprijinirea tranziţiilor democratice nu este o ceva care ţine de idealism. Este o necesitate strategică. Şi nu ne vom întoarce la alegerea falsă între libertate şi stabilitate. Şi nu vom retrage sprijinul nostru pentru democraţiile emergente atunci când lucrurile devin complicate. Aceasta ar fi o greşeală strategică costisitoare care, cred, va submina atât interesele cât şi valorile noastre”

Hillary Clinton, în acel moment Secretar de Stat, discurs la Center for Strategic and International Studies, Washington, octombrie 2012

„Nici o tranziţie democratică nu poate reuşi fără sentimentul încrederii într-un viitor economic mai bun şi comprehensiv pentru cât mai mulţi. Dacă Primăvara Arabă nu va fi însoţită de o creştere economică, va intra în colaps. Adevărul dureros este că cele mai multe societăţi din lumea arabă au evitat reformele mult prea mult timp, iar când s-a produs o liberalizare economică, beneficiile sale au fost limitate la câţiva privilegiaţi... ”

William J. Burns, subsecretar de stat, Princeton University, 6 mai 2013.

„Lungul drum al tranziţiei ne stă înainte. Sigur că vor fi dezamăgiri, vor fi poteci greşite, obstacole şi eşecuri. Dar cred cu tărie că, în ciuda acestor dificultăţi, drumul se îndreaptă în direcţia cea bună. Şi nu există cale de întoarcere. Orice  ar aduce viitorul, Primăvara Arabă va însemna un punct de cotitură.  Mişcarea este ireversibilă. Din momentul în care vocea poporului a fost lăsată liberă – o experienţă de neuitat pentru toţi cei care nu se mai făcuseră auziţi până acum -   această voce nu mai poate fi redusă la tăcere...Este responsabilitatea fiecărei ţări să-şi traseze propriul drum şi să facă dreptate aspiraţiilor poporului. UE este angajată să rămână alături de ei pe fiecare treaptă a acestui drum. Suntem pregătiţi pentru un drum lung. Vreau să reafirm ceva: încă credem în mesajul Primăverii Arabe”.

Herman Van Romppuy, Preşedintele Consiliului UE, discurs la Adunarea Generală ONU, 27 septembrie 2013.

Să trecem însă la realitate, aşa cum o văd autorii raportului Atlantic Council.

„SUA şi UE au pierdut ocazii importante de a capitaliza momentele de început atunci când ele au existat sau să trimită atunci când trebuia mesaje diplomatice consistente şi susţinute. Ştiind care erau cantităţile uriaşe de bani lichizi pe care ţările din Golf le puteau trimite rapid înspre ţările în tranziţie, mai ales în Egipt, cei din Washington şi din Bruxelles s-au întrebat dacă SUA şi UE chiar aveau multe de oferit. In decursul anului trecut, angajamentul american şi european faţă de ţările Primăverii Arabe a fost caracterizat de oboseală şi frustrare, mai mult decât de energie şi speranţă. În ciuda unei convergenţe clare între valorile anunţate de SUA şi UE precum şi obiectivele lor declarate în ţările arabe, nu au fost în stare să facă să acţioneze greutatea şi influenţa lor comună.În cazul SUA, impactul problemelor legate de buget, preocuparea legată de războiul din Siria şi atacurile din septembrie 2012 asupra unor reprezentanţe diplomatice din Libia şi Tunisia precum şi demonstraţiile în faţa ambasadelor din Egipt şi Yemen, au influenţat negativ dorinţa de a extinde măsurile de asistenţă sau să ducă politici mai proactive în raport cu aceste ţări.  În cazul UE, problemele cheie au fost lipsa unei viziuni unitare între statele membre privind prioritizarea securitate/democraţie precum şi complicaţiile tehnice şi birocratice privind livrarea asistenţei...Există un demers cu viziune pe termen scurt, asta în timp ce Egiptul, Libia, Tunisia şi Yemen se confruntă cu probleme serioase în a realiza sisteme de guvernare inclusive, democratice şi în ultimă instanţă stabile. Eşecul va reprezenta o catastrofă nu numai pentru regiune ci şi pentru interesele pe termen lung ale partenerilor trans-atlantici. Cea mai bună speranţă pentru a încuraja democraţii arabe stabile este un demers reenergizat şi reconceput pentru a sprijini acest scop. SUA şi UE nu pot genera sau asigura tranziţiile democratice în ţările arabe în tranziţie: aceasta este sarcina propiilor lor lideri şi cetăţeni. Numai că fără susţinerea SUA şi a Europei, aceste fragile democraţii au cu mult mai puţine şanse de a reuşi (sublinierea ne aparţine, n.n.) ”

Problema este într-adevăr una de viziune politică pe termen lung şi nu neapărat de acces la un ajutor umanitar care atinge dimensiuni absolut impresionate, fără ca efectul la nivelul construcţiei statului democratic să se facă simţit, situaţie similară (păstrând proporţiile) cu efortul din Afganistan. Autorii Raportului arată că, la nivelul SUA, există programul Middle East and North Africa Incentive Fund (MENA-IF). Un program pentru care administraţia americană a solicitat 580 milioane$ doar în bugetul 2014 ...

Iată, preluate din Raport, tabelele defalcate pe ţări şi programe specifice, sumele dirijate către această parte a lumii şi le puteţi compara cu cheltuielile anuale pe care statele din regiune le fac cu propriile lor administraţii şi veţi vedea că balanţa înclină de cele mai multe ori de partea ajutorului extern. Deosebit de interesantă este includerea contribuţiei multinaţionalelor parte a „visului american”...

1. US assistance to transition Arab countries

2. Economic Assistance, Development, and Reform Initiative

3. Deauville Partnership

Vă cer scuze pentru acest material deosebit de lung, dar cred că el răspunde interesului firesc privind zona cu cel mai mare potenţial exploziv din lume, arătând clar limitele puterii de inserţie ale speranţelor occidentale, confruntate cu un tip de societăţi care, oricare ar fi sistemele externe de presiune, evoluează conform propriei lor logici, acum dominată şi determinată de multi-secularul conflict inter-confesional. 

Autorii Raportului, teoretic, au perfectă dreptate: este nevoie de un nou demers. Întrebarea este dacă, făcut cu aceeaşi actori (sau doar cu aceeaşi), rezultatele nu vor fi asemănătoare. Puţină răbdare, căci lucrurile par să se schimbe căci nimeni nu poate susţine la infinit un eşec într-atât de costisitor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite