Extrema-dreaptă din Grecia promite scoaterea imigranţilor din spitale şi grădiniţe -presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un parlamentar al partidului grec de extremă-dreaptă Chryssi Avgi (Zori Aurii) ameninţă că îi va arunca pe imiganţi împreună cu copiii lor în stradă, cu prilejul unui miting electoral la Atena, înaintea alegerilor cruciale de duminică din Grecia.

"Dacă Zori Aurii va intra în Parlament (după cum indică sondajele de opinie), vom efectua raiduri în spitale şi grădiniţe şi îi vom arunca pe imigranţi şi pe copiii lor în stradă, astfel încât locurile lor să fie ocupate de greci", a declarat parlamentarul Ilias Panagiotaros,citat de „The Guardian".

Criza sistemului s-a acutizat în cele şase săptămâni de la alegerile din 6 mai, iar alegerile care urmează sunt decisive pentru viitorul ţării în zona euro.

Materialele sanitare şi paturile în unele spitale sunt extrem de puţine, administratorul spitalului de stat din Nikea cerând medicilor să renunţe la intervenţiile chirurgicale care nu sunt urgente, din cauza lipsei mănuşilor, seringilor şi altor materiale. Ordinul a fost revocal ulterior, în cursul aceleiaşsi zile, după ce directorul a găsit materiale de urgenţă.

"Situaţia este critică şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece", a declarat neurochirurgul Panaghiotis Papanikolaou de la un spital de stat din Nikea. "Nu avem suficient personal medical şi avem mari probleme cu materialele sanitare. Nu sunt bani nici pentru scannere sau microscoape medicale ... este vorba despre o criză majoră a sistemului sanitar, nu care urmează, ci în plină desfăşurare", a adăugat acesta.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite