Filat a luat faţa comuniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de premierul Vlad Filat (foto), se bucură, în premieră, de cea mai mare încredere în rândul populaţiei, potrivit Barometrului Socio-Politic, prezentat ieri de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău şi realizat în perioada 26 iulie - 12 august.

PLDM este partidul cu cea mai ridicată cotă de credibilitate (41%), în timp ce Partidul Democrat al lui Marian Lupu (PDM) produce o altă premieră: a egalat cota de credibilitate a Partidului Comuniştilor condus de Vladimir Voronin (PCRM), (35%). Partidul Liberal (PL), al preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu şi al primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, se bucură de încrederea a 30% din populaţie. În ceea ce priveşte încre­derea în instituţiile statului, 39% din cei intervievaţi au indicat Guvernul, 37% - Parlamentul şi 32% - Preşedinţia.

Referendumul ar trece

 Potrivit aceluiaşi Barometru de Opinie, 91% din respondenţi ar vota pentru referendumul constituţional din 5 septembrie, iar 3% - împotriva alegerii preşedintelui ţării prin vot direct.  Mai mult de o treime dintre cetăţenii moldoveni (36%) consideră că România se amestecă în treburile interne ale ţării lor, cam tot atâţia (35%) recunosc că România sprijină Republica Moldova în UE, iar 40% sunt de părere că Bucureştiul sprijină Chişinăul pe plan educaţional, prin burse.

9% din cetăţenii intervievaţi consideră că România se amestecă „în foarte mare măsură" în treburile interne ale Republicii Moldova,  27% „în mare măsură" , iar 45% din cei chestionaţi cred că amestecul Bucureştiului este mai puţin semnificativ. Directorul general IMAS, Doru Petruţi, a declarat, citat de Unimedia, că asupra institutului s-au făcut presiuni, fără a preciza din partea cui, pentru a schimba datele sondajului. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite