În lume

articolul anterior articolul urmator

Filozofia lui Sun Tzu şi viziunea lui Mohammed Ali Jinnah

7
7 May 2015 08:37:51
Alexandru Grumaz
De la stânga la dreapta: preşedintele Pakistanului Mamnoon Hussain, liderul chinez Xi Jinping şi premierul pakistanez Nawaz Sharif FOTO AP
De la stânga la dreapta: preşedintele Pakistanului Mamnoon Hussain, liderul chinez Xi Jinping şi premierul pakistanez Nawaz Sharif FOTO AP

Profitând de situaţia existentă în Europa, cauzată de criza ucraineană, Beijingul îşi consolidează poziţia în Asia de Sud şi în Oceanul Indian. Puterea sa economică şi militară, în creştere, i-a determinat pe americani să-şi îndrepte atenţia spre Asia pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de aliaţii tradiţionali, Coreea de Sud şi Japonia. China caută să se extindă în Marea Chinei de Sud şi de Est, dar şi de-a lungul ţărmului Oceanului Indian.

Un triunghi dificil

Stabilitatea în Asia de Sud depinde, în primul rând, de stabilitatea Pakistanului, o condiţie care, astăzi, nu este îndeplinită. În ciuda pachetului important de ajutor economic şi militar, SUA nu au reuşit să livreze Pakistanului ceea ce au promis, în primul rând datorită ambiguităţii guvernului de la Islamabad şi a faptului că regiuni, precum Fata, sunt numai teoretic sub controlul administraţiei centrale (regiunea Khyber Pakhtunkhwa este, conform Constituţiei, sub autoritatea directă a preşedintelui, fiind condusă de un guvernator după Regulamentul Crimelor la Frontieră din 1901/Frontier Crimes Regulation), dar, în fapt, triburile care le locuiesc sunt cele care impun legea. Zona este locul unde cele mai multe grupări teroriste îşi au sediul. La rândul ei, China s-a înscris pe un traseu al promisiunilor, similar celui american, care ar face din Pakistan şi regiunea înconjurătoare o zonă stabilă şi prosperă. Va reuşi, oare, Beijingul în demersul său? Se poate ca filozofia lui Sun Tzu să se cupleze cu viziunea fondatorului Pakistanului, Mohammed Ali Jinnah, fără a irita India?

Vizita preşedintelui Xi Jinping la Islamabad şi promisiunea acestuia de a investi 45 de miliarde de dolari în Noul Drum al Mătăsii, care va străbate Pakistanul, aduce în prim-plan o nouă realitate geopolitică şi economică menită să împingă Beijingul în inima Asiei de Sud-Est. Pe cele două ţări le uneşte rivalitatea faţă de India. 


De la stânga la dreapta: preşedintele Pakistanului Mamnoon Hussain, preşedintele Chinei Xi Jinping şi premierul pakistanez Nawaz Sharif, la Islamabad, Pakistan, pe 20 aprilie 2015 FOTO AP

China şi Pakistanul au o relaţie extrem de bună, din anii ’70, când preşedintele de atunci al Pakistanului, Yahya Khan, a participat alături de reprezentanţii României la deschiderea relaţiei dintre Beijing şi Washington, în timpul Administraţiei Nixon.

În 2008, preşedintele Asif Ali Zardari a început, pas cu pas, să curteze China, propunând crearea Noului Drum al Mătăsii şi stabilind, astfel, o nouă relaţie cu China. Când fostul preşedinte al SUA George W. Bush a declarat că Pakistanul este aliatul major non-NATO al SUA, Islamabadul s-a aşteptat la mai mult ajutor financiar şi datorită participării active la războiul antiterorist, dar aşteptările nu au fost îndeplinite. 

După 11 septembrie 2001, generalul Pervez Musharraf a participat alături de americani la distrugerea cartierului general al organizaţiei al-Qaida din Afganistan, ţară care pentru Islamabad asigură adâncimea strategică în cazul unei confruntări cu India, dar şi pentru faptul că serviciul de informaţii ISI al Pakistanului avea/are o influenţă asupra liderilor talibani. Washingtonul a sprijinit cu echipamente militare armata pakistaneză, dar şi cu o asistenţă de 1,5 miliarde de dolari pe cinci ani (Actul Kerry-Lugar-Berman), în timp ce actualul şef al armatei, generalul Ashraf Pervez Kayani, a fost tratat la Casa Albă drept preşedintele de facto al Pakistanului (preşedintele în exerciţiu fiind Asif Ali Zardari). În evoluţia relaţiei americano-pakistaneze au apărut şi momente delicate, care au scăzut popularitatea americanilor în Pakistan, precum evenimentele provocate de Raymond Davis (contractor CIA), prinderea lui Osama Bin Laden, acţiune care nu a fost devoalată guvernului pakistanez sau atacurile cu drone soldate cu pagube colaterale. Decizia de retragere a trupelor americane din Afganistan lasă în urmă o paletă importantă de îngrijorări pentru guvernul de la Islambad.                                        

Coridorul economic China – Pakistan

Ca urmare a acestor evenimente, dar şi a faptului că India este un adversar pentru Beijing şi Islamabad, administraţia chineză şi-a evaluat cu mare atenţie participarea într-o relaţie specială cu Pakistanul. Islambadul este poarta Chinei spre Orientul Mijlociu şi Africa, unde interesul Beijingului se extinde rapid. Dezvoltarea portului Gwadar, la Golful Persic, face din acesta o bază logistică, dar şi militară pentru chinezi, completând şiragul de perle (bazele economice şi militare ale Chinei la Oceanul Indian). Investiţiile Beijingului se vor concentra puternic pe Coridorul economic China – Pakistan, o combinaţie de proiecte de transport şi energie, şi pe dezvoltarea unei rute de acces direct la portul de la Oceanul Indian, proiecte în care chinezii intenţionează să investească 46 de miliarde de dolari. 

Beijingul a recunoscut importanţa geo-economică şi strategică a relaţiei cu Islamabadul şi, de aceea, proiectele pe care le vizează vor funcţiona ca porţi economice în Pakistan pentru dezvoltarea şi urbanizarea industriei naţionale. 

Mega-şoseaua din Coridorul economic va lega oraşele chineze de la graniţa de vest de principalele porturi Gawadar şi Karachi. China va obţine, în acest fel, acces la strâmtoarea Malacca pentru a ajunge de aici, pe mare, în Africa şi Orientul Mijlociu. Coridorul va oferi Beijingului ruta cea mai scurtă către zone unde foarte multe companii şi organizaţii angajează muncitori chinezi iar interesul Chinei în exploatarea resurselor este vital. Capitalul pe care China plănuieşte să îl transfere Pakistanului este de două ori mai mare decât totalul tuturor investiţiilor străine directe pe care Pakistanul le-a primit din 2008 şi cu siguranţă mult mai mult decât tot sprijinul primit vreodată de la Statele Unite, cel mai mare suporter al Pakistanului din 2002.

Relaţia SUA-Pakistan-China

Subminează relaţia chino-pakistaneză raporturile cu SUA? Unii analişti susţin ca Washingtonul să se aproprie mai mult de New Delhi pentru a compensa relaţiile sino-pakistaneze. Situaţia este destul de complicată, iar influeţa asupra sudului Asiei este extrem de importantă în ecuaţia controlului Oceanului Indian. 

Părintele Pakistanului, Mohamed Ali Jinnah, a avut viziunea unei naţiuni în care Islamul, democraţia şi modernitatea se vor îmbina şi vor convieţui în armonie


Mohammed Ali Jinnah, preşedintele Ligii Musulmane, în locuinţa sa din New Delhi (India), în data de 10 iunie 1947 FOTO AP

Rolul jucat de armata pakistaneză a fost extrem de important, fiind un exemplu de soliditate şi unitate într-o ţară fragmentată. Există însă o breşă tot mai mare între generalii veterani – unii dintre ei formaţi în SUA sau Marea Britanie, dedicaţi rolului lor de arbitri – şi tânăra generaţie de ofiţeri, puternic influenţată de Islamul radical. Sosirea chinezilor măreşte această breşă prin aducerea de tehnologie militară şi echipamente de producţie chineză (China livrează marinei militare pakistaneze opt submarine şi transferă tehnologie pentru avioanele stealth pakistaneze), dar şi prin preluarea militarilor tineri în şcolile de la Beijing pentru instruire. Planul Marshall pentru Asia, cu o denumire deloc pe placul liderilor chinezi, şi care reuneşte măsuri diplomatice, economice, financiare (promovarea monedei chineze Rembi) programe culturale şi relaţii militare este în plină desfăşurare. Integrarea Chinei în Euro-Asia se bazează pe integrarea economică şi mai puţin pe influenţa politică. Este numai începutul creşterii puterii chineze în Asia. 

Ce va face preşedintele Vladimir Putin cu un aliat din ce în ce mai important, cum este China, în cazul în care interesele Federaţiei Ruse sunt similare cu cele ale Beijingului în Asia de Sud? În mod sigur se va îndrepta spre Iran şi India, cu care are deja relaţii în domeniul militar.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Taunul 77
7.05.2015, 15:13:09

In cazul asta, India sigur va balansa catre SUA. O troica China-India-Pakistan este de neconceput in acest moment.

+3 (3 voturi)
IonIon Codreanu
7.05.2015, 19:01:11

Este foarte posibil ca USA și Rusia să fie lăsate la o parte de cele două. Și totuși, în pofida relațiilor tensionate indo-pakistaneze, s-ar putea ca troica să prindă consistență, resursele de dezvoltare putând stimula o independență de Rusia și USA.

Goicea Niculae
7.05.2015, 22:41:37

Dle Degeratu, ne pomeniți destul de des de Sun Tzu fără însă a ne explica si noua la ce anume va referiți. Aveți cumva vreo înțelegere unica a acestei filozofii sau va referiți la un sfat anume din Sun Tzu ce ar arunca o lumina asupra punctului D- voastră de vedere? Nu prea înțeleg cum USA încearcă sa-si clădească relații de prietenie cu Pakistanul omorând in veselie populația civilă acestei tari. Pana acum asa zisele dronuri au omorât peste 950 de pakistanezi dintre care mai putin de 45 au fost bănuiți ca ar fi fost implicați in atacuri teroriste. Va dau si eu un sfat strategic cu toate ca nu prea suna a Sun Tzu: dacă vrei sa nu mai ai nici un dușman intr- o țara cu care te afli in conflict lichidează-i pe toți. In opinia mea ,foamea de energie a Chinei o va apropia tot mai mult de resursele energetice ale Rusiei rezultând de aici o colaborare militaro-economică ce ar schimba total balansul de forte pe plan mondial. Demonizarea lui PUTIN si conflictul cu Rusia este cea mai mare greșeala pe care a făcut-o elitele neocone americane , greșeala ce va face ca intervenția dezastruoasa in Midle East sa para joc de copii.

0 (2 voturi)
albu gaby
8.05.2015, 09:23:20

Sint tot feluri de incercari de asociere in ultimii 20 de ani. CSI, BRICS, OCS, mai nou Drumul Matasii, AIIB. Cei trei mari China, Rusia, India testeaza tot felul de formule. Ceea ce este comun tuturor acestor organizatii sau structuri este ca au reguli proprii, reguli in care occidentalii nu au nici un cuvint de spus. La fel, important este ca in ciuda unor interese deseori divergente, dialogul continua si sint progrese semnificative in cooperarea economica dintre aceste tari. Oricum va evolua oricare dintre aceste organizatii, sigur ca occidentul va ramine un outsider! Cum asterni, asa dormi!

Remus Octavian Mocanu
10.05.2015, 09:53:55

Rusia e un pigmeu in raport cu China. SUA insele capata din ce in ce mai mult alura de pigmeu in raport cu puterea financiara si economica a Chinei. Daca Occidentul, si SUA in specal, au împutzit situatia mondiala prin politicile nepricipiale si egoiste, duse din pacate atat de des pana la provocarea de mari tragedii umane soldate cu sute de milioane de victime omenesti, China va fi cred o putere hegemonica inca si mai rea decat "fostii": Occidentul macar a pretins ca încarneaza si duce politici conform unor valori universale, de aceea macar din când in când, s-a straduit sa faca lumii si bine. Cu China e cu totul alta situatie: in istoria mai îndepartata, politica externa chineza a fost traditional una dezinteresata de ce fac si ce gândesc supusii Chinei. Tot ce conta era birul, care adevarat a fost intotdeauna derizoriu in contrast cu ceea ce au impus apoi occidentalii si japonezii popoarelor Asiei. Mai recent, politica externa chineza, sub comunisti, n-a fost decat tot atat de centrata pe promovarea interesului fara nici o scrupula morala. Pesemne lipsa unei religii precum crestinismul ca factor intelectual si istoric îi tareaza in asa hal pe chinezi ca pur si simplu in mintea lor nu intra ideea de morala in relatiile dintre state, nici macar la nivelul teoretic si atat de ipocrit cât totusi constatam ca apare ea la occidentali. De aceea pakistanezii vor fi ptr. China cam ceea ce e Arabia saudita ptr. americani, un stat de-o nocivitate globala colosala, un cancer geopolitic, care e protejat din motive egoiste si in ultima instanta debile. Occidentalii macar cu gura apara drepturile omului si demnitatea umana in lume (Franz Fanon spunea pe buna dreptate ca "gura Occidentului nu vorbeste decât despre om, dar îl masacreaza pe unde îl prinde"), chinezii nici macar n-au pretentia asta! Chinezii nu mai sunt - si probabil nici n-au fost vreodata - patrunsi de filozofia marxista, care este si occidentala si umanista in esenta, singurul lor criteriu fiind doar dorinta pragmatica de a recapata imperiul pierdut in Asia, si daca tot se poate odata cu decaderea Vestului, de ce nu un imperiu mondial care sa le serveasca interesele si atat, caci idei sau valori in care macar sa dea senzatia ca ar crede n-au avut si nici nu par sa fie capabili sa capete. Acum vreo 2 ani am citit un articol in "the atlantic" scris de un analist american conservator. Ce descria ala acolo e crunt de tot si in mod normal daca americanii n-ar fi fost niste ipocriti nemernici ar fi facut embargou nu contra Iranului in materie de securitate nucleara mondiala, ci contra Pakistanului, care îsi plimba in fiecare zi armele nucleare pe strazi de lumea a treia, aglomerate si hârtopite, ticsite de fanatici religiosi mositi si protejati de o armata care acum a inceput sa le fie victima. In mod ideal tari ca Pakistanul ar fi trebuit sa fie ostracizate la nivel mondial daca ar fi fost un spirit benign in geopolitica, si la fel s-ar fi intamplat cu Afghanistanul si Arabia saudita si alte state fascistoide ale Golfului. Daca nu s-a intamplat asta pana acum asta e doar din cauza modului tâmpit in care au fost identificate si aparate de catre elita politica americana interesele statului lor. Acum China va repeta aceleasi erori si daca trecutul are vreo relevanta s-ar parea ca vor face erori inca si mai mari, ptr ca la ei tot ce conteaza e ca "pisica sa prinda soareci", putin conteaza ce se mai inrtampla in rest.

Vezi toate comentariile (7)