În lume

articolul anterior articolul urmator

Financial Times: Arabia Saudită şi Iranul negociază în mod direct o restabilire a relaţiilor diplomatice

1
19 Apr 2021 13:02:55
Autor: News.ro
Hartă a Orientului Mijlociu FOTO penntoday.upenn.edu
Hartă a Orientului Mijlociu FOTO penntoday.upenn.edu

Oficiali de rang înalt saudiţi şi iranieni au purtat negocieri directe în vederea unei restabiliri a relaţiilor între cei doi rivali regionali, la patru ani de la întreruperea relaţiilor diplomatice între Riad şi Teheran, declară surse apropiate acestor negocieri Financial Times (FT), relatează Reuters.

O primă rundă de negocieri a avut loc la 9 aprilie la Bagdad, în dosarul Războiului din Yemen.

Potrivit ediţiei de duminică a cotidianului britanic, aceste negocieri sunt considerate ”pozitive”.

Contactate de de Reuters, nici Raidul şi nici Teheranul nu au comentat aceste dezvăluiri FT.

Potrivit FT, un oficial saudit de rang înalt a dezminţăit orice negocieri cu Iranul.

Aceste negocieri saudito-iraniene au loc în contextul în care Statele Unite şi Iranul încearcă- să relanseze Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Arabia Saudită se opune acestui acord.

Washingtonul exercită presiuni asupra Riadului în vederea opririi Războiului în Yemen, perceput drept un război prin procură între Arabia Saudită şi Iran.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

gigi banateanul
19.04.2021, 13:50:51

Americanii nu lasa catelusii sa faca razboaie... Doar daca au interese ai lasa.Iar acum se pare ca nu mai ai interese...cu noul mosh de la Casa Alba.

-3 (3 voturi)
Modifică Setările