Focul înghite 17 provincii din Turcia. 4 morţi şi mii de evacuaţi. Operaţiuni de salvare fără precedent FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: EPA-EFE
Imagine: EPA-EFE

Patru persoane au murit din cauza incendiilor care au izbucnit săptămâna aceasta pe coasta de sud a Turciei, au anunţat autorităţile de la Ankara. Situaţia este însă tot mai gravă. Zeci de incendii afectează mai multe staţiuni turistice, iar lupta pompierilor de a stinge flăcările este una dificilă.

Peste 60 de incendii s-au produs în această săptămână în 17 provincii de pe coastele Turciei la Marea Egee şi Marea Mediterană, au transmis autorităţile şi au dat asigurări că cei responsabili vor fi traşi la răspundere. Mai multe sate şi câteva hoteluri din zonele turistice au fost evacuate de urgenţă, transmite Reuters.

GALERIE FOTO

Bilanţul incendiilor: 4 morţi şi 4000 de evacuaţi 

Pompierii s-au luptat, de la sol şi din elicoptere, cu un incendiu în care au murit trei persoane, în Manavgat, la o distanţă de 75 de kilometri est de Antalya.

O altă persoană a fost găsită moartă joi în zona Marmaris din Mugla. 

În Manavgat, 27 de cartiere au fost evacuate de autorităţi. De asemenea, televiziunile au transmis imagini în care se putea vedea cum oamenii fugeau din calea flăcărilor care le ameninţau locuinţele.

La Bodrum, în provincia Muğla, 80 de hectare au ars, în ciuda eforturilor depuse de pompieri. De asemenea, 4.000 de oameni au fost evacuaţi de urgenţă din două hoteluri, potrivit The Guardian

Incendiile din staţiunea Antalya de la Marea Mediterană şi din provincia Mugla de la Marea Egee sunt în continuare active, a precizat ministrul agriculturii şi silviculturii din Turcia, Bekir Pakdemirli.

Operaţiuni de salvare fără precedent

„Am sperat să reuşim să stăpânim unele dintre incendii începând din această dimineaţă, dar deşi putem spune cu prudenţă că (situaţia) se îmbunătăţeşte, încă nu putem afirma că se află sub control”, a transmis acesta.

Autorităţile au mai transmis că s-a intervenit cu trei avioane, nouă drone, 38 de elicoptere şi 680 de vehicule pentru stingerea incendiilor, fiind mobilizaţi 4.000 de membri salvatori. 

Alte incendii de vegetaţie au izbucnit în provinciile Osmaniye, Kayseri, Kocaeli, Adana, Mersin şi Kutahya. Şi în alte zone au fost efectuate evacuări, precum Adana şi Mersin, după ce incendiile au început să se răspândească miercuri în jurul Manavgat, înteţite de vântul intens şi de vremea caniculară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite