34 de morţi în urma unui jaf armat într-un cazinou din Manila, Filipine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile filipineze au anunţăt că un jaf armat a vizat un cazinou dintr-un complex turistic din Manila. În panica creată în urma atacului 34 de persoane şi-au pierdut viaţa în panica creată. Atacatorul s-a sinucis în momentul în care a fost înconjurat de forţele de ordine.

Update 06:30 Autorităţile din Manila au declarat că există 34 de victime în urma acestui incident, majoritatea acestora murind în urma sufocării cu fum şi în panica iscată ulterior.

Update 04:00 Conform autorităţilor filipineze atacatorul s-ar fi sinucis dându-şi foc într-una din camerele din complexul turistic în care se afla cazinoul.

„Şi-a dat foc în camera 510 a hotelului.S-a aşezat în pat, s-a acoperit cu o pătură peste care a turnat benzină şi i-a dat foc”, a afirmat şeful poliţiei Ronald dela Rosa, citat de Reuters.

Conform acestuia atacatorul nu a tras asupra persoanelor aflate în cazinou, intenţia acestuia fiind doar de a fura jetoane din sala de jocuri.

Un agent de pază al complexului a decedat după ce s-a împuşcat singur, în mod accidental cu propria armă.

Oficialii au afirmat că 54 de persoane au fost rănite, unele dintre ele foarte serios, în panica ce s-a instaurat în urma atacului.

În urma decretării legii marţiale în Sudul ţării a existat o temere iniţială că acesta ar fi putut fi un atac terorist. Chiar preşedintele Statelor Unite a susţinut în conferinţa sa de presă că acest incident ar fi fost unul de natură teroristă.

Update 00:00 Autorităţile filipineze au confirmat că incidentul nu a fost un atac terorist, ci un jaf armat în care a fost vizat cazinoul complexului turistic din Manila. 

Ştirea Iniţială: Echipaje de poliţie, pompieri şi de tip SWAT au fost observate în zonă vineri, către ora locală 1.30 (joi, 20.30, ora României).

Resorts World Manila (RWM) este un complex hotelier la Newport, cu numeroase hoteluri, restaurante şi baruri.

Cazinourile din RWM atrag turişti, dar şi mallurile, cinematografele şi teatrul din complex, prezentat pe site drept ”prima şi cea mai integrată staţiune din Filipine”, situată în apropiere de Aeroportul Internaţional Ninoy Aquino.

Filipinele se confruntă cu incidente teroriste, mai ales pe Insula Mindanao (sud). În oraşul Marawi de pe această insulă, forţele guvernamentale luptă împotriva unor militanţi din cadrul grupării Statul islamic pentru a prelua controlul asupra localităţii.

Bătălia de la Marawi, un oraş cu populaţie majoritar musulmană a condus la evacuarea a aproximativ 70.000 de locuitori şi s-a soldat cu 143 de morţi. Acest asediu a început săptămâna trecută, la începutul ramadanului.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite